Trebuie să fim cu mare luare-aminte ca să ne păstrăm mintea trează față de patimile duhovnicești. Acestea sunt mult mai primejdioase decât cele trupești, pentru că nu le poți recunoaște îndată, nu simți cum se apropie de tine, fiindcă știu să se ascundă foarte bine.
Aşadar, tristeţea şi mâhnirea nu ne-au fost date ca să suferim când ne moare o persoană apropiată, când pierdem bani sau când suntem încercaţi de vreo nenorocire, ci ca să ne ajute în lupta noastră duhovnicească. Să ne întristăm nu pentru răul pe care ni-l pricinuieşte aproapele, ci pentru păcatele noastre, cu care Îl întristăm pe Dumnezeu.
Monahiei Serghia
Îmi pare foarte rău că sunteţi bolnavă duhovniceşte. Oricât de mari ar fi bolile fiecărui om în parte şi ale omenirii întregi, ele sunt mărginite, pe când milostivirea şi iubirea lui Dumnezeu sunt nemărginite.
Părintele Sofronie din Essex mi-a spus într-o discuție: „Întâlnirea cu un om duhovnicesc este întotdeauna un moment profetic. Nu te poți obișnui niciodată cu un om al lui Dumnezeu. Fiecare întâlnire rămâne un eveniment puternic, unic, irepetabil.”
Și dacă peste tine vin încercări şi necazuri, care cândva vor trece şi vor fi uitate, nu le întâmpina cu deznădejde necugetată. Timpul aduce uitarea şi uitarea aduce mângâiere în vindecarea oricărei răutăți. Toate sunt trecătoareşi schimbătoare, fericirea şi nefericirea, bucuria şi tristeţea, plăcerea şi durerea, viaţa şi moartea. Singurele statornice şi neschimbătoare sunt viaţa veşnică şi iadul veşnic. Asta să n-o uitaţi niciodată.
În cursul săptămânilor Postului Mare, mulţi dintre noi ne vom împărtăşi cu Sfintele Taine. Această împărtăşire trebuie să se facă cu luare aminte, ştiind ce facem, ce dorim să cerem şi la ce ne angajăm.
Pasajul evanghelic de astăzi se referă la tămăduirea unui om posedat de o legiune de demoni și ne demonstrează în modul cel mai tulburător și uimitor cât de mult Domnul prețuiește fiecare suflet în parte. Priviți: aveți în față un singur om din întreaga lume și se dă bătalia nu numai pentru soarta sa veșnică, dar și pentru existența sa vremelnică. Dumnezeul întrupat se luptă cu vrăjmașul pentru integritatea sufletească și fizică a omului respectiv pe pământ. Hristos intervine și pentru o singură ființă umană, deoarece fiecare dintre noi are în ochii lui Dumnezeu valoare infinită și supremă.
Mulţi intră în biserică, citesc mii de stihuri şi ies; dar nu îşi amintesc ceea ce au citit. Buzele s-au mişcat, dar urechea nu a auzit. Tu însuţi nu-ţi auzi rugăciunea şi vrei ca Dumnezeu să-ţi audă rugăciunea?
Aşa precum noaptea urmează zilei, iarna urmează verii, primăvara urmează după iarnă, în mod asemănător o stare duhovnicească urmează alteia. Astăzi, de exemplu, mă aflu într-o bună stare în ceea ce priveşte curăţia gândurilor, iar sufletul meu luceşte ca un delfin într-o mare liniştită. Totul este liniştit şi crezi că va continua să fie aşa pentru totdeauna. Dar calea pe care înţelepciunea lui Dumnezeu a trasat-o nu-şi schimbă cursul.
Trezindu-ne, ne rugăm lui Dumnezeu: „Scoală-mă cu puterea Ta, cu harul Duhului Sfânt, spre lucrare duhovnicească; ca niciun lucru materialnic să nu-mi stingă simțul prezenței Tale, Dumnezeul meu!”
Să fii ultimul dacă vrei să ajungi primul. Când cineva nu ascultă şi îşi necăjeşte duhovnicul, atunci şi Dumnezeu e necăjit. Hristos ne-a arătat prin faptele Sale măreţia sfintei ascultări, căci El S-a jertfit pe Sine de dragul ascultării faţă de părintele Său: Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume (Filipeni 2, 9).
Să te nevoiești și să le lași pe toate în seama lui Dumnezeu, dar să te cercetezi și pe tine însuți, ca să vezi unde te afli, ce faci.
Sufletul păcătos, robit patimilor, nu poate avea pace, nici să se bucure de Domnul, chiar dacă ar avea toate bogăţiile pământului şi chiar dacă ar împărăţi peste lumea întreagă. Dacă un împărat, veselindu-se împreună cu prinţii lui şi şezând pe tronul său în toată slava sa, ar primi dintr-o dată vestea: „Împărate, într-un ceas vei muri”, sufletul lui s-ar tulbura şi ar tremura de frică, şi şi-ar vedea toată neputinţa sa.
În ceea ce privește Sfintele Taine, cât de des se poate împărtăși cineva și dacă trebuie să o facă.… Cum să vă spun? Este acel fapt care face vie relația noastră cu Hristos, care face ca legătura noastră cu El să fie concretă în mod practic. Dacă nu ne împărtășim, relația noastră cu Hristos rămâne la nivel teoretic.
Pe vremea când ne aflam în pustie, privegherea noastră începea de la apusul soarelui şi dura până la orele dimineţii. Bătrânul meu de vrednică pomenire, Iosif, învăţându-ne îndatoririle vieţii monahale, punea mare accent pe metoda practică a rugăciunii minţii. Aşa precum el însuşi se nevoia permanent în rugăciune, insista ca şi noi să ne nevoim pe cât puteam fiecare, pentru a întipări adânc în minţile şi inimile noastre numele Domnului, care reprezintă piatra de căpătâi a întregului edificiu duhovnicesc.