Vă voi da un exemplu. Eram în Cipru și prietenii meu urmau să vină să mă ia de la mama de-acasă ca să mergem în alt sat, pentru Liturghie. Aranjasem să vină să mă ia de la ora șase; Liturghia trebuia să înceapă la șapte și din Nicosia până în sat era o oră de drum. Eram foarte ocupat în Cipru, pentru că mulți preoți mă chemau să vorbesc în parohiile lor, la televiziune, la radio, așa că eram cu totul obosit și secătuit.
Străduieşte-te să te scoli devreme şi la o oră fixă. Îndată ce te trezeşti, înalţă-ţi mintea la Dumnezeu: fă semnul Sfintei Cruci şi mulţumeşte-Ipentru noaptea ce a trecut şi pentru toate milostivirile Lui faţă de tine. Cere-I să-ţi călăuzeacă fiecare gând, senzaţie şi dorinţă, astfel ca tot ceea ce spui sau faci să-I fie bineplăcut.
* Când te îmbraci, adu-ţi aminte de prezenţa Domnului şi a Îngerului păzitor. Cere-I Domnului Iisus Hristos să te acopere cu haina mântuirii.
După cum singur spui, ai slujit sub un singur domnitor mulţi ani. Nu trecea zi fără să-ţi aminteşti de stăpânul tău, de voia lui, de poruncile lui, de planurile lui. Iar acest domnitor era om muritor – şi a murit.
Părinte, atunci când am căzut, este bine să spunem: „Ispititorul m-a îmbrâncit?”
Trăim în veacul cel de pe urmă şi vrăjmaşul mântuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzând că se apropie sfârşitul. Sunt zilele smintelilor şi este mare secetă de cuvântul lui Dumnezeu, lipseşte povaţa cea sănătoasă pentru mântuire. Astăzi mulţi dintre cei credincioşi ajung la deznădăjduire. Mai dureros, însă, este că boala deznădăjduirii se strecoară şi la unii care merg pe calea pocăinţei, cu râvnă pentru adevărul sfânt.
Care este rolul Sfintei împărtăşanii în viaţa duhovnicească?
Ce putere au rugăciunile pentru cei adormiţi?
Hristos, aşadar, aceasta chiar ne cere, imposibilul: să dăm ce nu avem. Dar să-l ascultăm pe Michaux: în mănăstirea unde ar dori să fie primit se prezintă un candidat la călugărie. Îi mărturiseşte stareţului:
Sfinţii Părinţi spun că doar în Biserică putem ajunge cu siguranţă la îndumnezeire. Cu toate acestea, îndumnezeirea este un dar dumnezeiesc. Nu este ceva la care să putem ajunge prin propriile mijloace. Fireşte, trebuie să vrem, să luptăm şi să ne pregătim ca să fim vrednici, capabili şi destul de receptivi pentru a primi şi păzi acest mare dar al lui Dumnezeu – întrucât Dumnezeu nu vrea să facă nimic pentru noi, fără libertatea noastră. Cu toate acestea, îndumnezeirea este un dar al lui Dumnezeu. De aceea, Sfinţii Părinţi spun, pe de o parte, că noi „suferim” îndumnezeirea şi că, pe de altă parte, Dumnezeu lucrează îndumnezeirea.
Există și alte dificultăți în viața soției de preot. Oricine altcineva, când ceva nu merge bine, se poate întoarce la Dumnezeu. Soția preotului, uneori, nu se poate întoarce la Dumnezeu liber și cu inima deschisă, pentru că tocmai El este cauza suferinței ei sufletești. Căci tocmai în slujba Lui, în numele Lui, din cauza Lui apar dificultăți care altfel n-ar fi existat; și acest lucru trebuie înțeles și luat în considerare de amândoi – și de soț, și de soție – și ei trebuie să-și aducă dificultățile lui Dumnezeu în toată simplitatea și deschiderea. Și pe lângă călăuzirea lui Dumnezeu, uneori este necesară și judecata și intervenția altcuiva: a unui duhovnic, a unui prieten sau a episcopului.
Gheronda, adeseori mirenii întreabă cum să se obişnuiască să se roage.
În timp ce am fost chemaţi spre acest mare plan, de a ne uni cu Dumnezeu, de a deveni dumnezei prin har şi de a ne bucura de această mare binecuvântare pentru care am fost zidiţi de către Creatorul nostru, noi trăim de multe ori ca şi cum acest scop mare şi nobil nu ar exista. De aceea viaţa noastră este plină de eşecuri.
Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întotdeauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea. Dar, dacă nu-ţi vei aduce aminte, atunci nu te vei mai ruga, iar fără rugăciune sufletul nu va rămâne în dragostea lui Dumnezeu, căci prin rugăciune vine harul Duhului Sfânt. Prin rugăciune se păzeşte omul de păcat, fiindcă, rugându-se, mintea e ocupată de Dumnezeu şi cu duh smerit stă înaintea Feţei Domnului, pe Care-L cunoaşte sufletul ce se roagă.
Sunt oameni care sunt influenţaţi de ideea de a nu-şi boteza copiii de mici, gândind că e mai bine ca aceştia să-şi aleagă singuri calea atunci când vor fi mari. E ca şi cum ni s-ar sugera că ar fi mai bine să nu-i dăm de mâncare copilului, ci să-l lăsăm mai întâi să ajungă la vârsta când îşi va putea alege singur meniul preferat. Sau ca şi cum ni s-ar recomanda să nu-i vorbim copilului până ce nu va fi în stare să-şi aleagă singur limba în care va voi să se exprime.
Omul dacă vrea să nu se chinuiască, trebuie să creadă în acel „Fără Mine nu puteţi face nimic” pe care l-a spus Hristos. Adică să se deznădăjduiască de sine în înţelesul cel bun şi să creadă în puterea lui Dumnezeu. Atunci când cineva se deznădăjduieşte de sine în înţelesul cel bun, atunci Îl află pe Dumnezeu. „Toată nădejdea mea spre Tine o pun”.
După cădere, mintea s-a întunecat şi s-a îmbolnăvit, încetând de a mai fi desăvârşită. Acest lucru se repetă ori de câte ori omul cade în păcat.