Sfaturi duhovniceşti

Ce înseamnă mântuirea?

Ce înseamnă mântuirea? Moartea trupului nostru este oare singura condiţie de a trece în împărăţia lui Hristos? Cum putem dezvolta în noi putinţa de a trăi după poruncile lui Hristos, după Sfântul Duh?

Un singur lucru trebuieşte: a păstra încordarea rugăciunii şi a pocăinţei. Moartea atunci nu va mai fi o ruptură, ci o trecere către împărăţia pentru care ne vom fi pregătit prin împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Hristos, prin rugăciunea şi chemarea Numelui Său: «Doam­ne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte pre noi şi lumea Ta».

Continuare …

File din Patericul Egiptean – Cuvinte de folos ale Sfântului Antonie cel Mare

Acest avva Antonie, cautand la adancul judecatilor lui Dumnezeu, a cerut, zicand:

Doamne, cum unii traind putin, mor, iar altii prea imbatranesc? Si pentru ce unii sunt saraci, iar altii bogati ? Si cum cei nedrepti se imbogatesc, iar cei drepti sunt saraci ? Si a venit lui glas zicand: Antonie, ia aminte de tine. Ca acestea sunt judecati ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti.

Continuare …

Nu spargeți oglinda !

Ceea ce sunt petele pe față, aceea sunt păcatele în suflet. Ceea ce este oglinda pentru față și pentru cusururile ei, aceea este cuvântul care vădește sufletului păcatele lui.

Oglinda ne arată ceea ce avem pe față: daca sunt pete pe față, pe acelea le și arată. Păcatele ce sunt în suflet, pe acelea și cuvântul le vădește; iar pe cele ce nu se află în suflet, pe acelea nici cuvântul nu le vădește.

Continuare …

Părintele Sofian Boghiu – Rugăciunile celor din închisori

Părintele Sofian Boghiu – Rugăciunile celor din închisori (Fragment din conferința Despre rugăciune din 14 XI 1996)

Neîndoielnic, părintele Sofian a făcut parte din acel şir neîntrerupt de stareţi ai Bisericii Ortodoxe Române care, asemenea bătrânilor întelepţi ai Patericului, a vegheat la transmiterea învăţăturii şi căilor îndumnezeirii omului (Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan)

Continuare …

Rugăciune către Domnul Iisus Hristos (a Sf. Ioan Gură de Aur, pe care o spunea în fiecare zi)

Doamne, Dumnezeu meu, Cel mare și înfricoșat, și preaslăvit, Făcător a toată zidirea văzută și nevăzută, Cel Ce păzești așezământul Tău și dai mila Ta celor care Te iubesc pe Tine și păzesc poruncile Tale, Îți mulțumesc Ție acum și totdeauna, pentru toate facerile Tale de bine pe care mi le-ai dat, pentru cele arătate și pentru cele nearătate.

Ca și până acum, Te laud și Te slăvesc, și Te măresc, pentru milele Tale cele bogate și pentru îndurările Tale, pe care, în chip minunat, le-ai arătat spre mine, sprijininu-mă încă in pântecele maicii mele și întru toate îngrijindu-Te de mine și păzind, și ocârmuind, cu cuvioșie, cele ale mele, numai din bunătatea și din iubirea Ta de oameni.

Continuare …

De vei cădea în vreo greşeală, ridică-te şi întoarce-te către Domnul Dumnezeul tău

Ia aminte, frate, că, pe nevoitori, vrăjmaşul îi luptă în felurite chipuri.

Astfel dar, înainte de a fi săvârşită fărădelegea, o micşorează în ochii acestora foarte. Şi mai cu seamă pofta desfătării trupeşti într-atât de măruntă o arată înainte de a se înfăptui, încât aproape că îi pare fratelui cu nimic deosebindu-se de a vărsa pe pământ un pahar cu apă rece.

Continuare …

Înduri multe mâhniri?

Când înduri multe mâhniri, să-ți spui: ,,Poate sunt vrednic de aceste mâhniri. Poate toate-mi sunt absolut necesare, ca să mă curăț de patimile mele și mai ales de mândrie”.

A suferi diferite amărăciuni nu este atât de important, ci trebuie să ne îngrijim să nu ne umplem de răutate împotriva aceluia ce ni le-a pricinuit.

Continuare …

Sf. Ioan de Kronștadt – Teme-te de rău ca de foc

Teme-te de rău ca de foc. Nu îl lăsa să îţi atingă inima chiar dacă pare drept sau cinstit. Indiferent de circumstanţe, nu îl lăsa să intre în tine. Răul este întotdeauna rău.

Uneori răul se prezintă ca o strădanie spre slava lui Dumnezeu sau ca ceva cu intenţii bune către aproapele tău. Chiar în aceste cazuri, nu te încrede în această simţire.

Continuare …

Părintele Sofian (Boghiu) – Orbirea sufletească

De unde vine aceasta orbire sufleteasca?

Ne va parea, poate, neplacut raspunsul, dar acesta este adevarul: orbirea sufleteasca ne vine, fratilor, prin ochii trupului. Ochii sunt cei doi luminatori ai fetei, dar si doua punti prin care pacatul este adus din afara inlauntrul sufletului. Dupa Sfantul Vasile cel Mare „ochii sunt cele doua maini netrupesti intinse inainte, cu care sufletul atingandu-se de departe de acelea pe care nu le poate atinge cu mainile trupului, le cuprinde cu ochii si le aduce la sine”. Daca privirile ochilor sunt nestapanite, ele indeamna sufletul la ganduri urate si la fapte necuviincioase.

Continuare …

Despre încăpățânare

Încăpățânarea este opinia neclintită și de neschimbat a celui îndărătnic. Omul încăpățânat nu ascultă decât de propria sa părere și se luptă din răsputeri pentru a și-o impune, cu toate că este nechibzuită și puerilă; este ignorant și vulgar.

Aristotel spune: „Îndărătnicii sunt cei care nu-și urmează decât propria lor opinie, cei ignoranți și mitocani” (Etica nicomahică).

Continuare …

Oricum ne-ar lăuda sau ne-ar ponegri oamenii, noi suntem ceea ce suntem – tot noi

Canonul este un lucru bun, dar e nimic pe lângă truda de a alunga ura din sufletul tău. Să nu stai liniștit până când nu ți-ai liniștit sufletul despre fratele tău, așa cât poți și cum poți, mai ales dacă și el, fratele tău, este dificil.

Cum vă mai spuneam, pacea sufletului nu o putem întemeia în noi după gura lumii și lătratul diavolilor, ci după neclintita sfătuire a Duhului Sfânt, ca fii ai Bisericii lui Hristos. Că oricum ne-ar zice și ne-ar ponegri și oricum ne-ar interpreta dușmanii, noi suntem ceea ce suntem – tot noi.

Continuare …

Epifania sau Botezul Domnului

În Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai aratat Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție!

Cuvântul de învăţătură al Înaltpreasfinţitului Bartolomeu Valeriu Anania la Epifania sau Botezul Domnului, rostit la vârsta de 84 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Continuare …