„Dacă nu există temeiuri pentru a se sălăşlui Hristos înlăuntrul nostru, pocăinţa nu vine. Temeiurile sunt smerenia, iubirea, rugăciunea, metaniile, osteneala pentru Hristos. Dacă simţământul nu este curat, dacă nu este simplitate, dacă sufletul are un interes viclean, atunci nu vine harul dumnezeiesc. Se întâmplă atunci să mergem să ne spovedim, şi să nu simţim uşurare. Pocăinţa este un lucru foarte subţire. Pocăinţa adevărată va aduce sfinţirea. Pocăinţa ne sfinţeşte.”
Sensul personalității este indisolubil legat de comuniunea și iubirea reciprocă, înseamnă că omul este menit să promoveze Împărăția iubirii și a libertății și să contribuie la restaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.
Există Împărăția lui Dumnezeu acolo unde ființe raționale, ca ființe libere din punct de vedere moral, au relații între ele, sunt legate între ele prin iubire frățească și Îl au pe Dumnezeu împărățind în mijlocul lor, Îl cunosc pe El, Îl iubesc și Îl slujesc, fac voia Lui „ce este bun, plăcut și desăvârșit”[1], se supun Lui ca Unui Împărat și Dumnezeu al lor.
Prin ce este omul superior tuturor creaturilor?
– Toate sunt create de Dumnezeu, dar nu toate sunt din Dumnezeu, cum este omul. El este creat cu sfatul Preasfintei Treimi, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
„Osândirea de sine este întotdeauna însoțită de smerenie”. Această osândire de sine este o povară duhovnicească care, odată intrată în suflet, „va zdrobi și strivi și stoarce din el vinul cel mântuitor care bucură inima omului, cu alte cuvinte, omul cel lăuntric. Un astfel de vin este și smerenia. Osândirea de sine, însoțită de mâhnirea care îi este specifică, este distrugătoare a patimilor și umple sufletul de cea mai binecuvântată bucurie” (Sf. Grigorie Palama, Epistola către Xenia). Spune Sfântul Ioan Scărarul: „De aceea suntem datori a ne osândi și dojeni necontenit, pentru că prin defăimarea cea de bunăvoie să ne putem curăți de păcatele cele făcute fără de voie”.
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 53
Mitropolitul Bartolomeu Anania – Ospățul
Predică la Duminica celor poftiți la cină, rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 79 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
„Dacă am putea face noi tot ce învăţăm pe alţii, am fi sfinţi! Eu învăţam pe alţii să aibă răbdare în suferinţă. Acum când sunt în suferinţă, văd că nu am deloc răbdare. Trebuie nu răbdare, ci îndelungă răbdare.”
Căutaţi dragostea. Cereţi în fiecare zi de la Dumnezeu dragostea. Împreună cu dragostea vine tot binele şi toate virtuţile. Iubiţi, ca şi voi să fiţi iubiţi de ceilalţi. Daţi-I lui Dumnezeu toată inima voastră, ca să rămâneţi în dragoste. „Cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (I Ioan 4, 16).
„ Încearcă să faci din viața ta întreagă o slujbă adusă lui Dumnezeu. Dacă faci o lectură acasă , începe printr-o scurtă și arzătoare rugăciune pentru ca Dumnezeu să te învețe și să te lumineze în credință , în evlavie și in cunoașterea atentă a datoriilor tale. Nu citi niciodată numai pentru a umple sau a consuma timpul, pentru a nu înjosi CUVÂNTUL, care trebuie să servească în întregime mântuirii noastre și nu de umplutură, de divertisment sau de petrecut timpul agreabil”.
„Pe voi toți câți credeți în Domnul vă cheamă să-L urmați, să ridicați povara Lui, crucea Lui. Nu vă temeți, deci! Înaintați cu îndrăzneală! Să nu vă înspăimânte atacurile diavolilor, care vă împiedică să mergeți pe acest drum. Scuipați-l pe diavol, alungați-l cu crucea Domnului, în numele Lui. Priviți în înălțime și Îl veți vedea pe Însuși Domnul Iisus Hristos, care umblă împreună cu voi și ușurează drumul vostru. Amin.”
Cineva întreba: „ce să fac, să las rugăciunea și să mă ocup de cele ale casei, sau cum să le îmbin pe amândouă?”
Dreapta socoteală! Să judece câte ore să stea la rugăciune înaintea lui Dumnezeu, și câte ore să lucreze pentru trup, și să facă dreaptă socoteală.
Postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfeli, de minciună, de jurământul strâmb. Lipsa acestora este post adevărat.
Pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de ajuns numai să ne înfrânăm de la mâncăruri. Trebuie să postim astfel ca postul să fie primit şi bineplăcut lui Dumnezeu.
În neputinţele mele, printre picături, ca de obicei, nădăjduiesc să vă răspund la scrisoarea dumneavoastră. Mă rugaţi să fac rugăciuni pentru mama dumneavoastră suferindă şi pentru fiul ei bolnav, care este principalul sprijin al familiei şi împreună cu aceasta să îi alin în necazul lor. Deşi sunt nevrednic şi păcătos, totuşi nu pot să refuz să fac acestea pentru că porunca Apostolului spune: „vă rugaţi unul pentru altul ca să vă vindecaţi” (Iacov 5, 16).
Pe când eram student la universitate, am vizitat Muntele Athos şi am întâlnit oameni sfinţi care trăiau predania ortodoxă. Am văzut limpede deosebirea între vieţuirea după predania ortodoxă şi viaţa pe care am întâlnit-o în alte cercuri religioase. În acelaşi timp, cu ajutorul profesorilor mei de la universitate, am început să studiez textele patristice.
Antonie, Mitropolit de Suroj (1914-2003)
Fragment din cartea: Antonie de Suroj – Şcoala rugăciunii, Mănăstirea Polovragi, 1994, traducere de Irineu Slãtineanu,arhiereu vicar)
Neguţători duhovniceşti suntem, fraţilor, şi ne asemănăm neguţătorilor lumeşti. Neguţătorul îşi socoteşte în fiecare zi câştigul şi paguba şi, de s-a păgubit, se sârguieşte şi se îngrijeşte cum iarăşi să împlinească.
De nu suntem în stare să dorim moartea din pricina răcelii noastre faţă de Hristos şi din iubirea ce o nutrim faţă de cele stricăcioase, măcar să întrebuinţăm aducerea aminte de moarte ca pe o doctorie amară împotriva păcătoşeniei noastre, fiindcă pomenirea morţii – aşa numesc Sfinţii Părinţi această aducere aminte –, împropriindu-se sufletului, taie prietenia lui cu păcatul, cu toate desfătările păcătoase.
Nimic nu trebuie făcut în exces. De pildă, nu avem dreptul să mâncăm decât atât cât e bine să mâncăm, nici mai mult, nici mai puţin, răul fiind şi-n ispitele de-a dreapta, şi-n cele de-a stânga. Dar simţurile nu au limită, ci limita trebuie să o pună conştiinţa. Patimile şi păcatele trebuie frânate. La început se vor înfrâna patimile săvârşite cu fapta, apoi cele săvârşite cu limba, iar în cele din urmă trebuie smulsă însăşi rădăcina patimilor din gând, până la curăţirea minţii şi a imaginaţiei. Bătălia trebuie dată zilnic, prin cercetarea atentă a conştiinţei şi prin hotărârea fermă de înfrânare.