Mitropolit Bartolomeu Anania – Despre Sensul morții. Predică la Duminica Învierii fiicei lui Iair.
Fragment din predica rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 88 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; şi acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi aceasta era pe moarte.
Creştinul este dator să-L slăvească pe Dumnezeu, atât cu trupul, cât şi cu sufletul său. De altfel amândouă aparţin lui Dumnezeu şi prin urmare nu are dreptul să le necinstească şi să le strice, ci să le păstreze sfinte şi să se folosească de ele cu multă recunoştinţă. Cel ce îşi aminteşte că trupul şi sufletul său aparţin lui Dumnezeu, se poartă faţă de ele cu evlavie şi cu frică sfântă, păstrându-le curate de toată întinăciunea, petrecând într-o continuă comuniune cu Acela Care le sfinţeşte şi le întăreşte.
Majoritatea oamenilor care duc o viaţă plină de păcate şi încalcă legile lui Dumnezeu se chinuie cu mustrările de conştiinţă.
Foarte mulţi însă nu luptă şi ajung la o stare de paralizie a conştiinţei. La început vocea conştiinţei trâmbiţă în urechile lor, dar neascultând-o, înăbuşind-o, cu timpul ea a ajuns să dispară aproape cu desăvârşire.
Trebuie să amintim şi că ruperea sau denaturarea căsătoriei este o trădare faţă de omul care ți-a fost încredinţat de Dumnezeu. Taina Cununiei cuprinde o foarte mare răspundere. La înfricoşătoarea Judecată a Domnului, cel care s-a preocupat doar de sine sau de lucrurile exterioare, nesocotind sufletul omului celui mai apropiat, va auzi întrebarea pe care i-a adresat-o cândva Dumnezeu ucigaşului de frate Cain: Unde este fratele tău? Unde e sora ta? (v. Fac. 4, 9).
Aveţi grijă să păziţi bucuria în inimile voastre şi să nu-i îngăduiţi vrăjmaşului să le umple cu amărăciune. Fiţi cu luare-aminte, încât Raiul care se află înlăuntrul vostru să nu se preschimbe în iad. Să fiţi mereu pregătite, să vă rugaţi să nu intraţi în ispită. Să nu deznădăjduiţi atunci când cădeţi încontinuu în păcatele vechi. Multe dintre ele sunt puternice din firea lor, dar şi din obişnuinţă. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului, cu sârguinţa voastră, acestea vor fi biruite. Nimic să nu vă facă să cădeţi în deznădejde. Să cereţi şi veti primi de la Domnul.
Dacă vrei să îndupleci pe Judecător să vină în ajutorul sufletului tău şi să-L faci să fie de partea ta, nu-L ruga niciodată împotriva duşmanului tău. Aşa este felul de judecată al Judecătorului nostru. Face dreptate şi împlineşte cererile acelora care se roagă pentru duşmani, care nu poartă în suflet dor de răzbunare, care nu se ridică împotriva duşmanilor lor. Şi cu cât se roagă mai mult lui Dumnezeu aşa, cu atât Dumnezeu îi pedepseşte mai cumplit pe duşmanii lor, dacă ei nu se lasă de răutăţile lor, dacă nu se pocăiesc.
Nu plătiţi nimănui cu rău pentru rău. Îngrijiţi-vă de cele bune în faţa tuturor oamenilor. Dacă-i cu putinţă, pe cât ţine de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci daţi-i loc mâniei grăite de Domnul, căci scris este: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti. Dimpotrivă, dacă duşmanul tău e flămând, dă-i să mănânce; dacă-i e sete, dă-i să bea; căci făcând aceasta, cărbuni de foc vei grămădi pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci răul cu binele biruieşte-l.
Întrebare: Care păcat este mai greu, afară de păcatul ereziei?
Răspuns: Precum, dintre toate faptele bune, mai înaltă este iubirea, aşa şi, decât toate păcatele, mai greu este a urî pe fratele tău. Că cela ce urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni, după cum a zis Apostolul. Cel ce urăşte pe fratele său, pe Iisus, însuşi Dumnezeu, Îl urăşte. Cela ce urăşte pe fratele său, întru întuneric este şi întru întuneric umblă şi nu ştie unde merge, că întunericul i-a orbit ochii lui.
Toate îşi au temelia în Cartea cea veşnică, în Sfânta Scriptură. Viaţa călugărească izvorăşte din Sfânta Scriptură, din Evanghelie. Ce zice Vechiul Legământ? „Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău, şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu” (Facerea 12, 1). Iar Hristos nu spune oare: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 37-38)?
Pentru ce, omule, zadarnic te mândreşti în trupul stricăcios? Nimic vrednic de mândrie şi înălţare nu vei afla întru tine: din pământ eşti luat şi în pământ vei merge iar; din nimic ai fost zidit şi nu ştii încotro te vei întoarce şi ce soartă vei dobândi.
Aşadar, nu te mândri cu bogăţia, căci aceasta piere; nu te mândri cu obârşia neamului bun, căci toţi suntem pulbere şi cenuşă; nu te mândri nici cu puterea, nici cu înţelepciunea, nici cu frumuseţea trupului: toate acestea nu sunt de la tine. Însă cu nimic altceva nu te mândri, căci nu ai nimic al tău, ci toate sunt de la Dumnezeu.
Seara, mergând spre somn (care faţă de viaţa zilei ce s-a scurs este asemenea unei morţi), cercetează lucrurile pe care le-ai făcut de-a lungul acelei zile. Pentru cel ce duce viaţă cu luare-aminte, această cercetare nu e anevoioasă – fiindcă din pricina luării-aminte la sine este nimicită uitarea, atât de proprie omului împrăştiat.
Într-o scriere se spune: pentru om, a-şi vedea propriul păcat înseamnă începutul vederii Adevărului, iar aceasta se poate produce prin Sfânta Spovedanie. Observăm că suntem păcătoşi, dar mai important este să vedem păcatul ce-l facem. Să-l vedem şi să respingem cele rele, alegând binele. Şi chiar dacă nu-l putem obţine, să-l întâmpinăm cu speranţă, să ne rugăm pentru bine. Asta înseamnă rugăciunea.
Gândurile pătimaşe nu numai că îl despart pe om de Dumnezeu, ci sunt urmate şi de disfuncţii sau dereglări trupeşti: bolile fizice, neliniştea, temerile de tot felul sunt consecinţe ale gândurilor rele. Dându-şi seama de acest fapt, doctorii ne sfătuiesc să ne desprindem de gândurile care ne tulbură şi să nu ne frământăm din pricina lor.
În vechime când nu existau atâtea facilități și știința nu înaintase într-atât, oamenii erau siliți, în toate greutățile lor, să alerge la Dumnezeu și Dumnezeu ajuta. Acum fiindcă știința a progresat, oamenii Îl dau pe Dumnezeu la o parte. Merge fără Dumnezeu astăzi. Se gândesc în sinea lor: „Vom face asta și asta”. Se gândesc la pompierie, la întreținere, una, alta, dar fără Dumnezeu ce poate face omul?
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlinește-o pe asta, tătucuță. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă și găleata e mică. Citește dimineața Acatistul Maicii Domnului iar seara citește Paraclisul ei. Crezul – neapărat, măcar o dată pe zi, și Psalmul 50 de două-trei ori pe zi… Mai mult, canonul e benevol: „Tatăl nostru” fără număr, „Doamne Iisuse” fără număr, metanii fără număr. Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială.
Căci comuniune perfectă de viaţă, după mine, există acolo unde nu mai sunt proprietari, contradicţiile de păreri au dispărut, iar orice tulburare şi contestare şi ceartă au fost îndepărtate, şi unde toate sunt comune: inimile, cugetele, trupurile şi acelea prin care se hrănesc şi se îngrijesc trupurile, comun este Dumnezeu, comun este tot ceea ce duce spre pietate, comună este mântuirea, comune sunt luptele, comune sunt ostenelile, comune sunt coroanele, unde mulţi formează unul şi unul nu este singur, ci în mai mulţi.
Un lucru care îi vatămă pe copii este ocrotirea peste măsură, adică grija exagerată, frământarea şi neliniştea părinţilor. Ascultaţi o întâmplare.
O mamă mi se văita că pruncul ei de cinci ani nu o ascultă. Îi spuneam “Tu greşeşti”, dar nu pricepea. Odată am mers cu această mamă, cu maşina ei, într-o plimbare spre mare. Ajungând, copilul i-a scăpat din mână şi a alergat către mare. Era acolo un val de nisip care cobora abrupt în mare.