“Vrăjmaşul (diavolul ) a căzut din mândrie. Mândria e obârşia păcatului; toate aspectele pe care le poate îmbrăca răul sunt unite în ea: părerea de sine, slava deşartă, dorinţa de putere, răceala, cruzimea, indiferenţa faţă de suferinţele aproapelui; tendinţa minţii spre reverie, supralicitarea imaginaţiei, expresia demonică a ochilor, înfăţişarea demonică a chipului; spaima, deznădejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, neliniştea lăuntrică, frică de moarte sau, dimpotrivă, dorinţa de a ne pune capăt zilelor şi, în cele din urmă, – lucru nu rar – demenţa completă.

Continuare …

Noi, creştinii, ne-am obişnuit să vedem pe acel Singurul Om urcând pe Golgotha, cu gândul de a lua asupră-Şi păcatul întregii lumi. Într-un chip de neînţeles altora, El a săvârşit nevoinţa mântuirii întregului Adam: calea răscumpărării lui Adam şi nevoinţa Sa depăşesc înţelesul nostru. Domnul spune apostolilor Iacov şi Ioan care voiseră să şadă de-a dreapta şi de-a stânga Sa: „Puteţi voi bea paharul carele Eu voiu bea, şi să vă botezaţi cu botezul cu carele Eu Mă botez?”

Continuare …

”Întreaga noastră viaţa pământească, de la naştere şi până la cea din urmă suflare a noastră, va arăta la sfârşit ca un singur act concentrat. Conţinutul şi calitatea ei se vor revela într-o fracţiune de secundă. Să ne imaginăm un pahar din cel mai limpede cristal, plin cu apă. O singură privire ne va spune dacă apa e curată sau nu. Tot aşa va fi şi cu noi atunci când vom fi trecut intru alt tărâm. Cel mai trecător reflex al inimii sau minţii noastre îşi lasă urmă asupra sumei totale a vieţii noastre. Să presupunem că numai o dată în întreg cursul existenţei mele am avut un impuls ticălos, de moment, spre crimă. Până nu voi alunga această idee din inima mea printr-un act de căinţă, ea va rămâne în mine ca o pată întunecată cu neputinţă de ascuns.

Continuare …

Actualmente, pe întregul pământ sunt răspândiţi oameni care caută răspunsuri la întrebările lor. Setea duhovnicească nepotolită a multora este, iată, un eveniment cu adevărat tragic. Nu puţini sunt cei care stau la limita deznădejdii. Fiecare dintre aceştia, în măsura lui, în adâncurile duhului lui, suferă din pricina absurdităţii vieţii contemporane. Aceştia sunt nemângâiaţi în amărăciunea lor; sforţările personale sunt insuficiente pentru a se elibera din lumea confuziei de care sunt cuprinşi şi pentru a-şi concentra mintea la ceea ce este mai important.

Continuare …

Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut şi contemplat decât prin iubire şi în iubire; de aceea, poruncile lui Hristos care duc la cunoaşterea şi la contemplarea lui Dumnezeu sunt porunci ale iubirii. Misterul Treimii rămâne necuprins până la sfârşit, căci el depăşeşte puterea înţelegerii noastre şi facultăţile naturii noastre create. Şi totuşi, necuprins şi ascuns, el ni se revelează neîncetat în mod „existenţial” prin credinţă şi prin viaţa dusă în credinţă, ca izvorul nesecat al Vieţii veşnice. Credinţa,

Continuare …