În repetate rânduri, ne spun Sfinții Evangheliști, Mântuitorul Hristos, din când în când, se retrăgea în loc deosebi, adică în loc deosebit, departe de ucenicii Săi, și mergea fie într-un munte, fie într-un pustiu, ca să se roage. Toate acestea pentru a intra într-o comuniune foarte apropiată cu Părintele Său ceresc.
Nu poţi râde mai mult decât trebuie, nici să plângi mai mult decât trebuie. Cu surâsul însă poţi lumina atât faţa ta, ca şi pe a vecinilor tăi, cât doreşti.
Nu poţi huli împotriva lumii şi împotriva lui Dumnezeu cât doreşti tu, cu toate că ţie îţi pare astfel, ci numai până când se umple măsura.
Nu înţelegi de ce cartea Ecclesiastului a fost pusă în Biblie. După a ta socotinţă, această carte este expresia unui pesimism pur indian, întrucât neagă toate valorile, şi ca atare se împotriveşte restului învăţăturii lui Dumnezeu. Însă, vezi tu, sfinţii bărbaţi care au băgat cartea Ecclesiastului în canonul biblic nu gândeau aşa. Ei au pus-o în rândul cărţilor de învăţătură şi Biserica o priveşte şi o recomandă ca atare până astăzi.
Nu intenţionez să vă ofer o expunere completă a creştinismului, doresc doar sa mă opresc asupra unor subiecte pe care le consider relevante atât pentru creştini, cât şi pentru oricine doreşte să se înţeleagă pe sine şi situaţia în care ne aflăm noi, creştinii. Poate că atunci când afirm „noi, creştinii” depăşesc limitele celor pe care urmează să le spun şi poate că, de fapt, ar trebui sa spun: „felul în care înţelege această situaţie un creştin care aparţine Bisericii Ruse” pentru că este vorba despre o contribuţie personală – oferită nu ca învăţătură, ci ca modalitate de a stimula gândirea.
Domnul, înainte de a fi predat în mâinile iudeilor şi de fi răstignit, a dat o poruncă pe care a numit-o nouă, porunca iubirii: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 13, 34). Însă de ce a numit-o nouă, de vreme ce exista şi în Vechiul Testament? Pentru că a dat-o într-un fel nou, îmbunătăţit, superior. De aceea a adăugat: „Aşa cum v-am iubit Eu pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unii pe alţii”.
Nefericirea, căreia Dumnezeu îi îngăduie să vină asupra noastră, este mai bună decât fericirea pe care ne-o zidim singuri.
Dumnezeu îngăduie nefericirii să vină asupra credincioşilor săi totdeauna la timp. Ea este ca vocea prietenului care strigă la miezul nopţii către cel adormit: „Arde!” Omul înţelept părăseşte casa cuprinsă de flăcări, şi lăsând-o să ardă, îşi scapă viaţa.
Şi fiind searã, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi duminica tomii uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: Pace vouă!
„Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta.” (Mat. 22:37)
1. În această săptămână urmează paşii Domnului Hristos, şi fii mereu alături Lui, spre deosebire de judecătorii şi chinuitorii Lui. Şi iubeşte-l cu toată inima ta.
2. Mută-te duhovniceşte în acele zile şi în acele întâmplări, şi sărută-i poala şi mânecile veşmintelor, nu îndepărta inima ta de la El. Când îi auzi pe prigonitorii Lui cum şoptesc: „Vinovat e,”tu strigă-le în urechi: „Drept e!” Iubeşte-l pe Cel ce te iubeşte, cu toată inima ta!
Vrăjmaşul mântuirii noastre, împreună cu o oaste întreagă, este cel care năvăleşte asupra începătorului, ca să nu-l lase să ajungă la Împărăţia lui Dumnezeu, care e înăuntrul nostru.
Pornind de la starea aceasta în care te afli ‒ şi care aminteşte, într-o măsură foarte slabă, ce-i drept, de chinurile din iad ‒, poţi judeca şi cu privire la cele dimpotrivă: de vreme ce există chinuri de iad, înseamnă că există şi bucurie şi fericire negrăită, cum „ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit”, care sunt ascunse înăuntrul nostru, care şi sunt Împărăţia lui Dumnezeu.
„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre Dumnezeu.” (Mat. 5:8)
1. Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat un pai nu poate nici să se uite, nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit inima omenească cu osebită vedere. Când inima e acoperită cu paiele păcatului, ea orbeşte şi nu poate vedea nimic. Când inima se curăţeşte deplin, ea vede lumea nevăzută în lumea văzută; vede lumea nevăzută aşa cum e ea; vede pe Cel ce e Inima lumii nevăzute, Îl vede pe Dumnezeu.
„Au trimis Dumnezeu pre Duhul Fiului său în inimile voastre, carele strigă: Avva Părinte.” (Gal. 4:6)
1. De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârşia noastră. Ca să ne amintim că nu suntem doar rodul pământului, ci al cerurilor – mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că sântem neam ales, şi că Tatăl nostru e însuşi Împăratul cerurilor şi pământului.
„Este un război întru ascunsul nostru, susținut de duhurile răutății, care se poartă prin gânduri cu sufletul. Căci acesta fiind nevăzut, puterile acelea răuvoitoare, fiind asemenea cu ființa lui, se apropie de el prin războiul nevăzut. Astfel, se pot vedea între ele și suflet: arme, rânduire de bătaie, înșelăciuni viclene, război înfricoșat, ciocniri de luptă și biruințe, și înfrângeri din amândouă părțile.
„Una este înfățișarea celor ce se roagă, dar în același timp, felurită și deosebită. Unii se înfățișează ca unui Prieten și Stăpân, aducându-I lauda și cererea pentru alții, și nu pentru ei. Alții vin să ceară bogăție și slavă, și îndrăzneală mai multă; alții, să se roage să fie izbăviți de dușmanii lor. Unii cer să capete o oarecare dregătorie; alții, desăvârșita scăpare de vreo datorie; alții eliberarea din închisoare; alții iertarea de niscaiva vinovății.
O parte din timpul oferit pentru pravilă împarte-l în aşa fel încât să atribui o parte şi rugăciunii lui Iisus. Spune o parte din rugăciune înainte de a-ţi face pravila şi o parte după pravilă. Numărul rugăciunilor şi timpul în care să o spui îl apreciezi singur sau după sfatul părintelui duhovnic.
Întrebare: Ce înseamnă cele zise de Apostolul Pavel: Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu?
Răspuns: Omul, care este alcătuit din suflet şi trup, dacă săvârşeşte fapte plăcute lui Dumnezeu, se numeşte duhovnicesc, nu firesc, primind denumirea de la cealaltă cinste înaltă, adică de la lucrarea Sfântului Duh în el, căci sufletul nu are puteri proprii pentru săvârşirea faptelor bune dacă nu primeşte ajutorul Sfântului Duh.
În mijlocul zarvei şi batjocurii oamenilor, rugăciunea mea se înalţă către Tine, o, Împăratul meu şi Împărăţia mea. Rugăciunea este tămâie care neîncetat îmi tămâiază sufletul şi o înalţă spre Tine şi Te atrage pe Tine către el.
Apleacă-Te, Împăratul meu, ca să-Ţi pot şopti taina mea cea mai de preţ, rugăciunea mea cea mai de taină, dorirea mea cea mai statornică. Tu eşti ţinta tuturor rugăciunilor mele, a tuturor căutărilor mele. Nu caut nimic în afara Ta, cu adevărat, Te caut doar pe Tine.
Mari adevăruri dogmatice ne descoperă Sfântul Duh prin Apostolul Pavel, iar în acelaşi timp ne atrage atenţia necesară pentru a nu ne abate din drumul nostru drept şi în consecinţă să primim „dreapta răsplătire”. Primul adevăr de bază este măreţia incomparabilă a Domnului nostru Iisus Hristos faţă de îngeri. Hristos este „Cel prin Care toate s-au făcut” – aşa cum atât de semnificativ mărturisim şi în Sfântul Simbol al Credinţei noastre.