Ce îşi doreşte cel mai mult cel răposat de la rude şi prieteni: nu o înmormântare somptuoasă, nici cuvinte de condoleanţe, nici doliu, ci o rugăciune puternică, prin mijlocirea căreia sufletul său să ajungă în mâinile lui Dumnezeu.
Una dintre cântările de la slujba înmormântării ortodoxe este redactată în numele celui adormit, care le cere celor vii să se roage pentru el: „Văzându-mă zăcând fără glas şi fără suflare, plângeţi toţi pentru mine, fraţilor şi prietenilor, rudelor şi cunoscuţilor, căci ieri vorbeam cu voi şi fără de veste mi-a venit înfricoşătorul cea al morţii.

Continuare …

Oamenii lumeşti îi caracterizează pe creştini ca nefiind sociabili, pentru că nu aleg acelaşi mod de viaţă pe care îl au ei. De aceea, adesea sunt dezgustaţi de ei sau vorbesc în mod înjositor despre influenţa pe care o exercită Biserica asupra oamenilor. Acest lucru s-a întâmplat întotdeauna. Lumea păcătoasă şi nepocăită a refuzat credinţa creştină şi a purtat război în diverse moduri contra celor credincioşi, ignorând, desigur, misiunea binefăcătoare a acestora în societate.
Hristos cere de la credincioşi să fie sarea şi lumina oamenilor. Este o misiune înaltă şi în acelaşi timp grea, care presupune o luptă personală şi duhovnicească continuă.

Continuare …

Creştinul adevărat nu jigneşte pe nimeni, iar jignirile care îi sunt adresate le iartă, fără a le lua în seamă sau a se supăra, chiar dacă a fost de faţă.
Dar eu jignesc şi supăr pe mulţi oameni, iar când cineva mă jigneşte pe mine, mă supăr foarte tare şi ameninţ cu răzbunarea, dacă se poate, iar de nu, mă prefac a răbda în societate, iar în sinea mea ţin minte toate cuvintele rele, zâmbetul ironic, expresia cu înţelesuri ascunse si altele.

Continuare …

În epoca noastră, foarte puţini oameni sunt devotaţi în totalitate unui anumit ideal, unei anumite misiuni sau unei lucrări-slujiri. Chiar şi în cadrul Bisericii se observă aceasta lipsă. Episcopii au devenit conducători lumeşti, iar clericii sunt nişte funcţionari. Timpul se scurge şi, din păcate, lucrurile stagnează. Nu se observă nicio îmbunătăţire. Responsabilii sunt indiferenţi. Exemple de urmat nu există. Totul este slăbit. Lipsesc cu desăvârşire entuziasmul, inspiraţia, acţiunea.
În societatea de astăzi, cel hotărât să facă ceva mai înalt este întâmpinat cu dispreţ. Sau, în cel mai bun caz, cu o anumită îngăduinţă. Când însă lucrarea lui este încununată de succes şi atrage atenţia publică, împotrivirile se înmulţesc, cu scopul de a fi stopată activitatea lui. Şi atunci oamenii născocesc multe moduri pentru a-l opri.

Continuare …

Sufletul omului care stă degeaba se strică pe zi ce trece: simţirea se stinge, judecata devine slabă, voinţa se răceşte. Omul care s-a obişnuit să stea degeaba nu se simte în stare să înfrunte nici o greutate.
Statul degeaba nu este mai puţin pierzător nici pentru trup. Slăbiciunea, moleşeala, istovirea, iar de aici un şir întreg al bolilor de tot felul.

Continuare …

De trei zile s-a instalat aşa o vreme, încât crezi că nu mai ai mult şi te sufoci: plouă, este zăpuşeală, iar nori grei coboară atât de jos încât uneori ating vârfurile merilor din livada noastră. Nu-mi amintesc să fi fost în viaţa mea o aşa vară groaznică. Legătura cu Kozelskul se face cu bărcile după noua revărsare a Jizdrei. Luncile înflorite sunt inundate, iar apa creşte şi iar creşte.

Continuare …

Noi suntem case ale lui Dumnezeu, ogorul Lui. Iubirea lui Dumnezeu, care ne este dăruită din belşug prin Sfintele Taine şi prin slujbe, canonul personal, Rugăciunea lui lisus şi studiul cărţilor patristice, spre aceasta ţintesc: să ne zidească pe noi înşine casă trainică. Să fim neîncetat cu luare-aminte Ia noi înşine. Pe lume au existat clădiri strălucitoare, aşezăminte şi mănăstiri frumoase, care s-au pustiit. De ce credeţi că s-a întâmplat aceasta? Pentru că nu au fost oameni drepţi şi cumpătaţi care să le locuiască.

Continuare …

Relaţia noastră, a ortodocşilor, cu Dumnezeu de multe ori nu este de iubire, ci comercială, utilitară. Este o relaţie în care Îl folosim pe Dumnezeu pentru a trăi noi bine.
Relaţia noastră cu Dumnezeu a devenit asemănătoare cu relaţia pe care o au credincioşii altor religii cu aşa-zişii lor dumnezei (de fapt, cu demonii). Aceia spun: „Voi merge la vrăjitor, voi merge la preot, la hindus, la yoghin etc, o să-i dau şi bani, bunuri etc, îi voi oferi jertfa mea şi acela va citi o rugăciune specială, ca să-mi meargă bine, să nu mă îmbolnăvesc, să-mi meargă bine afacerile, să-mi meargă bine maşina, să câştig la bursă, să găsesc un băiat bun cu care să-mi mărit fata etc.”

Continuare …

Duhul Sfânt este apa vie care izvorăşte din Biserica lui Hristos. Revărsată din belşug în ziua Cincizecimii, această Apă Sfântă a crescut, devenind fluviu. Şi nu numai ţărmurile sănătoase ale fluviului, dar şi Marea Moartă a sufletelor noastre înverzesc şi învie la atingerea cu Duhul Sfânt. Apele sărate se fac bune şi dulci, fluviul se umple de peşti, iar Iisus îi spune lui Petru: „De acum înainte, vei fi pescar de oameni” (Luca 5, 10).

Continuare …

Monahismul rămâne şi există pentru lume, pentru popor. Este un suport şi o realitate la care aleargă poporul dreptcredincios. Iar ceea ce trăieşte monahul, poporul, credincioşii cred ceea ce trăieşte el. Ei cred ceea ce părinţii monahi propun, adică Tradiţia Bisericii.

Continuare …