Să facem bine celor care ne fac rău, chiar dacă aceştia rămân neîndreptaţi. Astfel, păcatele noastre vor fi iertate şi vom dobândi smerenie. Atunci când alungăm din sufletul nostru orice duşmănie, avem multă îndrăzneală în rugăciunea noastră către Domnul.
Desigur, amprenta unui suflet sănătos sau bolnav este întipărită pe chipul fiecărui om. Ochii celui sănătos sufleteşte sunt plini de lumină şi oglindesc o privire blândă. Din lăuntrul său izvorăşte bucuria. Pe când privirea celui bolnav duhovniceşte este una iritată, încordată, iar ochii sunt uneori roşii. Şi comportamentul său exterior vorbeşte despre faptul că el n-are linişte şi reacţionează brusc la anumite evenimente, fiind agitat.
Să audă cei care defăima pe preoţi si să se înveţe de la David câtă evlavie a arătat faţa de împărat (Saul – n.n.), cu toate că mult mai cinstit este preotul decât împăratul, pentru că este chemat la mai mare începătorie. Să înveţe unii ca aceştia să nu judece, nici sa ceară socoteală, ci să se supună şi să se plece. Că tu nu ştii viaţa preotului, cu toate că pare uşoară şi comodă. Si David ştia cu deamănuntul toate câte făcea Saul.
„(…) Să ne rugăm să ne ierte Dumnezeu toate păcatele pe care le-am făcut și în care am căzut prin ispita celui potrivnic (II Tesaloniceni 2, 4). (…) Că este mai bine omului să-și mărturisească păcatele decât să-și învârtoșeze inima, cum s-a învârtoșat inima celor ce s-au răzvrătit împotriva lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu (Numerii 16, 1-2), a căror osândă a ajuns cunoscută: Că s-au pogorât de vii în iad (Numerii 16, 30, 33) și moartea îi va paște pe ei (Psalmi 48, 14).
Atâta vreme cât omul va aștepta rezultatul rugăciunii sale, nu-l va vedea niciodată, căci principiul însăși al acestei rugăciuni este greșit. Este suficient să ne rugam la Dumnezeu cu simplitate și smerenie ca El să ne acorde harul Său. Omul smerit crede în Dumnezeu și nu se întreabă dacă Dumnezeu îl aude sau nu.
Să știți de la mine, nu cu oamenii trebuie să ne luptăm, cu duhurile din ei. Pe dușman îl dezarmezi cu dragoste și cu un cuvânt bun. Omul acela care-ți este vrăjmaș, dacă vede că vii la el cu daruri și cu un cuvânt bun, Îl va lăsa pe Duhul Sfânt să izgonească din sufletul lui duhurile rele de care este cuprins și va scăpa de ele.
Nu trebuie să ne înşelăm, Dumnezeu nu săvârşeşte minuni prin săraci, nici prin bogaţi, ci prin drepţi. El stă de partea celor care, pocăiţi fiind, se smeresc înaintea Lui: „Când a văzut Domnul că ei s-au smerit, atunci a fost cuvântul Domnului din nou către Şemaia şi a zis: S-au smerit; nu-i voi mai stârpi şi în curând le voi da şi izbăvire.
Zicea Părintele Cleopa: „Cel mai de preţ în această viaţă este să laşi toate şi să-ţi plângi păcatele tale, pentru că cea mai scumpă pentru noi este veşnicia. Deci, trebuie să facem totul ca să n-o pierdem, că atunci degeaba am mai trăit pe pământ!”.
Dacă fugi de Dumnezeu, El nu va alerga după tine, dar te va aştepta.
Acum câțiva ani, când eram preot paroh la Sfânta Biserică a Sfântului Vasilie din Pireu, m-a chemat de urgență un bărbat de 42 de ani, pe nume Xenofont, să-l spovedesc. Când am mers, l-am găsit într-o stare jalnică. Cancerul cu nestăvilitele lui metastaze îi cuprinsese și capul. Zilele lui îi erau măsurate. Era singur în salon, și fiindcă celălalt pat era liber, mi-a povestit cum a crezut, de vreme ce era, așa cum accentuat el, un „ateu neînduplecat” și necredincios.
Să-ţi fie deprinse cu smerenia şi înfăţişarea şi haina şi mersul şi statul şi hrana şi aşternutul şi casa şi toate lucrurile din casă. Cuvântul, cântecul şi vorba cu vecinii să fie mai degrabă măsurate decât îngâmfate. Nu întrebuinţa vorbe umflate şi meşteşugite, nici nu folosi glas afectat în cântecele tale. Nu fi mândru şi grav în vorbirile tale, ci îndepărtează orice lăudăroşenie.
Dacă totuşi omul cunoaşte adevărul, adică realitatea Domnului şi Mântuitorului său, Mesia al lumii şi Vestitorul ceresc, atunci începe a se preda Lui în întregime şi a-şi deschide inima sa pentru primirea Lui, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în sine.
Nici sciţii, nici tracii, nici sarmaţii, inzii şi alte popoare sălbatice nu luptă atât, cât un cuget vinovat care se strecoară în suflet, şi o poftă nesăţioasă, şi iubirea de arginți, şi setea de putere, şi râvna pentru lucrurile pământeşti. Căci acela este un război din afară, dar aici lupta este dinlăuntru.
Înaintea fiecărei mângâieri dumnezeieşti, Stareţul Iosif trecea printr-o întristare de moarte, printr-o nesuferită apăsare sufletească şi întunecare. Despre aceasta spunea: „Mai întâi beam întristarea cu butoiul, şi abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu linguriţa”.
Îmi scrii că te-ai certat cu tatăl tău şi că te-ai despărţit de el, iar el la despărţire te-a blestemat. Şi acum întrebi dacă acest blestem are vreo însemnătate. Neîndoit că are. Cum să nu aibă însemnătate blestemul părintesc? Şi de lucruri mai mici, chiar şi de gânduri obişnuite, se zguduie lumea duhovnicească; cu atât mai mult de blestemul părintesc rostit pe dreptate.
Când eram bolnavă, mă supăram pe copii că nu mișcau un deget ca să mă ajute. Am venit la părinte ca să-l întreb ce să fac:
Faptul că ne plictisim unii de alţii, prietenii de prieteni, soţii între ei, arată că de fapt între noi nu există relaţii adevărate. Ca să mă plictisesc de cineva, trebuie să-l epuizez, să-l ştiu ca în palmă. Or, persoana este infinit de adâncă, fiind chip al Treimii neajunse.