De ce îngăduie Dumnezeu să vină asupra Dreptei Credinţe atîtea urgii şi necazuri, pe cînd pe eretici şi păgîni îi lasă pururea să se bucure de tihnă şi de pace?
De ce Dumnezeu îngăduie să vină asupra Dreptei Credinţe atâtea urgii şi necazuri?
Sfaturi duhovniceşti
Crucea înseamnă curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste…
Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:
Cine nu-și poate stăpâni mânia se află în pericol
Tu păzeşte vrednicia cea dată, căci ai fost zidit stăpân, stăpân peste patimi. Stăpâneşte fiarele, stăpâneşte pe cele târâtoare, stăpâneşte pe cele zburătoare! Nu te înălţa cu gândul, nu fi uşor la minte şi nestatornic! Căci ai fost pus să stăpâneşti cele zburătoare, nu să te asemeni cu cele zburătoare.
„Nu am venit să aduc pace, ci sabie”
Despre înţelesul cuvintelor lui Hristos:
„Nu am venit să aduc pace, ci sabie”
(Răspuns fierarului Kosta)
Oare un om atât de drept şi de milostiv să nu ştie adâncul înţeles al acestor cuvinte? Eu cred ca ştii şi cauţi doar o întărire. Celor drepţi şi milostivi Dumnezeu Însuşi le descoperă tainele prin Duhul Său.
Nefericiţi sunt şi au fost toţi oamenii invidioşi din toate timpurile şi din toate locurile
Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care este o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic.
Răutatea a înfrânt pe Dumnezeul Iubirii, dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecăţii
“Nimic mai greu, nimic mai periculos decât să te lupţi cu îngustimea şi cu formalismul.
Nimic mai primejdios, decât a combate răutatea, care crede că are dreptate, că apără adevărul şi că slujeşte lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-voinţe au înfrânt şi pe Iisus. Deşi Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa, formalismul [după aluatul] iudaic a întors-o împotriva lui Dumnezeu. Iată ce poate răutatea; să stea împotriva iubirii de oameni şi de Dumnezeu; împotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus.
În calitate de creştini, trebuie să ducem o adevărată viaţă creştină
– De ce oamenii nu aleg calea vieţii duhovniceşti? De ce nu trăieşte în ei Duhul Sfânt? De ce aleg viaţa fără Domnul? Oamenii nu simt evlavie, nu cred în sfinţi, în Hristos, în Biserică. De ce vor să trăiască după voia proprie, nu după voia Domnului, Care a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”? Care este pricina?
Din ascultare se naşte rugăciunea şi din rugăciune, teologia
Stareţul întotdeauna învăţa şi accentua asupra ascultării, iar la întrebările: „Părinte, cum vom afla rugăciunea? Cum vom găsi harul?”, răspundea:
– Când vasul sufletului este curat, atunci de la sine se va umple de harul dumnezeiesc. Din ascultare se naşte rugăciunea şi din rugăciune, teologia.
Rugăciunea e ca o oglindă: cu cât o ștergi mai des, cu atât vezi mai limpede…
Rugăciunea nu se face cu gura, ci cu inima. Poți să spui mii de cuvinte, dacă mintea îți fuge în altă parte, nu te rogi. Dar dacă spui doar un ‘Doamne miluiește’ din toată inima, cerul se deschide.
Înainte să apară bolile au fost disfuncţii ale sufletului
Când lăsăm să se acumuleze stările de rău în noi, fără să le deschidem nicio supapă, la un moment dat, ele se transformă în boală. Biserica spune adevărul ăsta de două milenii, iar acum o confirmă şi oamenii de ştiinţă, care au descoperit că emoţiile neîmpărtăşite sunt transformate de creier în substanţe chimice, care ne invadează celulele corpului. Astfel, fericirea sau nefericirea sunt transmise inimii, ficatului, rinichilor, intestinelor…
Dacă îl osândim pe fratele nostru, nu ne este de folos postul
Numai prin smerenie putem spori. Postul, dragostea, milostenia sunt bune. Însă ce este deasupra tuturor? Trebuie să ne smerim. Şi deasupra smereniei ce este? Discernământul. Dacă lipseşte discernământul în lucrarea virtuţilor, greşim. Şi virtuţile au nevoie de cârmuire.
Vindecare prin minune
Însă la un moment dat, precum îi scrie lui Balfour, se ruga pentru o femeie, o cunoştinţă de-a sa, care suferea de cancer în stadiu final, şi care era sortită de doctori morţii. Părintelui i s-a cerut să se roage pentru ea şi a facut-o cu bucurie în duhul său, dar şi cu durere în inima sa. A rămas la patul ei în spital mai mult de două ore, rugându-se împreună, vorbind, conversând, şi apoi a împărtăşit-o cu Sfintele Taine.
Şi unde ne vom duce sau unde vom fugi, fraţilor, de la faţa Lui Dumnezeu
Şi unde ne vom duce sau unde vom fugi, fraţilor, de la faţa Lui Dumnezeu (Psalmi 138, 7)? Căci dacă urcăm la Cer, Îl vom găsi acolo; iar de vom coborî la iad, El este şi acolo (Psalmi 138, 8); de vom ajunge la capătul mării, nu vom fugi de mâna Lui, ci dreapta Lui va ţine sufletele şi trupurile noastre (Psalmi 138, 9-10).
Singura cale către Dumnezeu trece prin raporturi interumane
Singurul mijloc de a le întreţine este vieţuirea în obşte. Adică fie monahismul, fie viaţa de familie, fie slujirea jertfelnică a semenilor. Rămânând singuri, suntem de obicei foarte egoişti. Facem ce vrem, tindem către ceea ce ne place. Şi prin egoism ne distrugem. Numai iubirea jertfelnică, născută din relaţiile determinate de vieţuirea obştească (fie că vorbim despre căsnicie, despre monahism sau despre slujirea jertfelnică a aproapelui), poate să ne păzească de pieire, să ne salveze de iubirea de sine atotcuprinzătoare.
„I le-am zis toate Domnului, trebuie să merg acum…”
Părintele Zaharia, după o cuvântare ţinută în America, a acceptat între alte întrebări şi pe următoarea: „Puteţi să ne spuneţi ceva legat de ultimele zile ale părintelui Sofronie?” Iar răspunsul pe care l-a dat arată că sfârşitul vieţii pământeşti a părintelui Sofronie a fost pecetluirea unei vieţi întregi. Redăm întregul răspuns, deoarece este revelator:
A te îndrăgosti şi a-l cunoaşte pe celălalt
Când eşti îndrăgostit, ultimul lucru de care ai chef este să gândeşti – şi în special să te gândeşti la anumite sarcini. Şi totuşi, îndrăgostitul are de rezolvat sarcini spirituale importante. In primul rând, trebuie să treacă prin îndrăgostire – să treacă, fără să ia decizii cu privire la intrarea într-o relaţie serioasă, la căsătorie, la divorţ. Indrăgostirea nu este vremea potrivită pentru asemenea decizii. Câte tragedii ar putea fi evitate dacă am şti lucrul acesta!
Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are…
Unul dintre oraşele Rusiei centrale, care trecuse rând pe rând în mâinile taberelor aflate în luptă, a ajuns sub o stăpânire nouă; în orăşelul cu pricina se afla o femeie, soţie de ofiţer rus, cu cei doi copii ai săi. Se ascunsese la marginea oraşului, într-o căsuţă lăsată în părăsire, şi hotărâse să aştepte momentul când va putea să fugă.