Părinte, spuneţi-ne un cuvânt despre războiul nevăzut!
Întoarce-te la Dumnezeu, căci Dumnezeu te aşteaptă
Sfaturi duhovniceşti
„Orice s-ar întâmpla, mă opresc în acest punct”
După ce ai deprins statornicia, netulburarea, va trebui să înveți să oprești timpul nu doar în momentele când de-abia se scurge sau când s-a oprit singur, ci și în momentele în care fuge, când te presează cu solicitări. Iată cum trebuie să procedezi.
Ortodoxia noastră nu este muzeu, nu este trecut, ci viaţă, creaţie şi strălucire
Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul şi inima dumnezeiescului Pavel. Aşa cum l-a descris ucenicul iubirii şi alţi apostoli şi evanghelişti cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă şi obiceiuri, dintre teorie şi practică. Aşa cum ne-a fost predanisită de către părinţii duhovniceşti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei şi, mai târziu, ai Sfântului Munte.
Să fiu eu însumi atât cât este posibil
Ceea ce caut este faptul de a trăi orice situaţie dinăuntru, de a mă dărui total fără totuşi să mă las robit de ea. Punctul esenţial pentru mine este să nu-mi pun niciodată întrebarea care va fi rezultatul a ceea ce fac: acesta este lucrul lui Dumnezeu.
Când ne ascultă Dumnezeu rugăciunile?
Te plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu, şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie? Îngăduie-mi însă o întrebare: tu îl asculţi pe Dumnezeu?
„Credeţi că pot să fac aceasta?”
Doi orbi L-au strigat pe Hristos să-i tămăduiască: „Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David!“ Iisus i-a întrebat: „Credeţi că pot face aceasta?“
Cu fiecare „Doamne, miluiește-mă pe mine păcătosul!”, batem la poarta milei dumnezeiești
Un bătrân ascet învăţa: „Cu fiecare «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!», pe care-l spunem, batem la poarta milei dumnezeieşti, în ceruri. Dinăuntru se aude un sunet ca un tunet, ba chiar mai puternic decât tunetul, mai puternic decât toate trâmbiţele: «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!». Şi răspunde Domnul Cel atotprezent: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele»”.
Сare este sensul adevărat al vieții?
Le spuneam celor care se plângeau că viața nu are sens: e adevărat – viața pe care o trăiau ei nu avea sens, modul cum o trăiau nu avea sens. Și le propuneam să trăiască după învățătura lui Dumnezeu și a Sfintei Biserici o perioadă de 6 luni, să vadă dacă nu se schimbă ceva și se schimba.
Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său…
Frica de Dumnezeu şi frica „lumească” nu sunt două atitudini deosebite prin natura lor, ci sunt una şi aceeaşi atitudine fundamentală a omului, însă îndreptată spre ţeluri diferite.
El pur şi simplu ne iubeşte…
Şi trebuie să ne amintim, iată, că unicul mijloc de a-l renaşte pe om, unicul mijloc de a-i da omului posibilitatea de a înflori deplin este a-l iubi – a-l iubi nu pentru virtuţile lui, ci în pofida faptului că el este imperfect, a-l iubi pur şi simplu pentru că este om şi pentru că omul este ca atare atât de măreţ şi minunat. În asta putem crede întotdeauna.
Multă pagubă face un preot în averea de păcate a oamenilor
Preoţia Bisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi, sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos. Căci El e Cel ce uneşte obştea laolaltă, deci nimeni nu se mântuieşte răzleţindu-se de Biserică, oricât ar crede că într-însul sălăşluieşte Duhul lui Hristos.
Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care păzeşte pe om
Părinţii l-au întrebat ce este conştiinţa.
Teme-te, omule, de înşelăciunea însoţită de un cârlig, ascultă-mă şi depărtează-te de ei
Tot cel ce vrea să-L găsească pe Dumnezeu, să se tăgăduiască pe sine însuşi (Matei 7, 23), să nu-şi cruţe sufletul, ci duşmănie să pună (Facerea 3, 15) între el şi toţi cei ce umblă după trup (Romani 8, 4; II Corinteni 10, 2).
În viaţa creştinului, deznădejdea şi nepăsarea sunt distrugătoare
“Pe cel care a căzut în păcat, deznădejdea nu-l lasă să se ridice, iar pe cel care este în picioare, nepăsarea îl face să cadă.
Deznădejdea îl lipseşte pe om de bunătăţile pe care le-a dobândit, iar nepăsarea nu-l lasă să scape de relele care îl apasă. Nepăsarea îl coboară din ceruri, pe când deznădejdea îl coboară de tot în prăpastia răutăţii. Iată cât de mare este puterea celor două patimi.
Ce spui, omule fără frică de Dumnezeu?
Vreți să vă spun o întâmplare care s-a petrecut în zilele noastre, ca să vedeţi cât de înfricoșătoare poate fi lăcomia? De ceva timp în urmă, a căzut asupa orașului nostru mare secetă. Cerul căpătase culoare roşiatică. Cu toţii aşteptam să vină moartea ‒ o moarte mai înfricoşătoare decât oricare alta ‒ şi ne rugam Lui Dumnezeu să ne izbăvească de o asemenea nenorocire.
Dacă ne pierdem sufletul, de unde mai găsim altul?
Dacă pierzi bani, poţi să-i faci înapoi. La fel se întâmplă dacă îţi pierzi casa sau orice alt lucru pe care îl ai. Dar dacă îţi pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi. Şi dacă toată lumea ar fi a ta, dacă ai fi stăpân peste tot pământul, chiar şi dând tot ce ai, nu ai putea cumpăra un suflet.
Pilda cu oaia cea pierdută
Pilda cu oaia cea pierdută. Ce se spune în această pildă? Că dacă cineva, cioban fiind, păstor de oi fiind, pierde o oaie din o sută de oi, le lasă pe cele nouăzeci şi nouă şi se duce şi o caută pe cea pierdută, şi când o găseşte – fiţi atenţi – „se bucură de ea şi o pune pe umerii lui şi o duce la turmă”.