Sfaturi duhovniceşti

Stăpânul lumii întunericului veacului acestuia este diavolul. Cum îl vom înfrunta?

Nu este posibil ca Dumnezeu să fi făcut răul. Poate că întrebarea este cum de există răul sub umbrela iubirii lui Dumnezeu?… Nu cunosc. Sincer, nu știu răspunsul. Dar să întreb și eu ceva. De ce este nevoie ca să cunoască cineva ceea ce întrebi? De ce să ne străduim să aflăm un răspuns care probabil ne depășește și sigur nu ne este de folos? Pe mine nu mă preocupă deloc asemenea lucruri, fiindcă nu mă interesează faptul „de ce”. Important este că există răul și că este puternic și amenință să ne sugrume.

Continuare …

Îmbărbătează-te! Nu te teme! Și ție îți va ajuta Dumnezeu

Te mâhnești pentru soțul mort. Îți faci griji pentru copii. Plângi zi și noapte, în sufletul tău e tulburare și întuneric, înaintea ochilor – ceață și necunoscut. Îmbărbătează-te! Nu te teme! Spune-ți: bărbatul meu era în primul rând al lui Dumnezeu, și apoi al meu; și copiii mei sunt în primul rând ai lui Dumnezeu, și apoi ai mei.
Dacă grădinarul iscusit smulge o floare, să știi că așa trebuia să facă. El știe pricinile pentru care a făcut asta. Iar una dintre pricini este și aceea ca florile din jur să propășească mai bine.

Continuare …

Dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului

Despre faptul că trebuie să ne petrecem întreaga noastră viață în nevoință
Frați și părinți, fiindcă am fost învredniciți, cu harul lui Hristos, să săvârșim Sfintele Paști, iarăși ne întoarcem la lucrările noastre, când muncind, când amintindu-ne de Patimile cele de viață făcătoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar că Paștele a trecut nu înseamnă că a trecut de la noi și amintirea lui, ci noi să avem pururea sub priviri mântuitoarele Patimi, răstignirea, îngroparea, învierea, pentru ca, prin ocuparea cu acestea, să nu fim cheltuiți de patimi. Iar dacă vreodată, din nebăgare de seamă, suntem prinși, repede să privim din nou la Răstignitul Iisus, Domnul slavei, și îndată va răsări tămăduire sufletelor noastre.

Continuare …

Nu condițiile bune de trai asigură o sănătate viguroasă, ci o viețuire sfântă, o viață în Hristos

Nu ajungeți sfinți vânând răul. Lăsați deoparte răul. Îndreptați-vă privirea spre Hristos și El vă va mântui. Ceea ce-l face sfânt pe om este iubirea, închinarea la Hristos, care nu poate fi pusă în cuvinte, nu poate, nu poate… Omul încearcă să se nevoiască, să facă astfel de lucruri și să-și chinuiască ființa din iubire pentru Dumnezeu.
Nici un ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni nu a putut ajunge la duhovnicie fără a se nevoi. Nevoințele sunt trebuincioase. Nevoința înseamnă metanii, privegheri ș.a.m.d., dar nu cu de-a sila. Toate [trebuie] să se facă cu bucurie.

Continuare …

Cum scăpăm de mândrie?

Dacă voieşti să birui slava deşartă, să nu iubeşti laudele, nici cinstirile, nici hainele scumpe, nici locurile de frunte, nici întâietăţile, ci, dimpo­trivă, să te bucuri când eşti ocărât şi necinstit şi să te mustri pe tine însuţi că eşti mai păcătos de­cât toţi păcătoşii.

Continuare …

Putem face tot ce vrem, dar liniște și pace nu vom avea

Putem face tot ce vrem, dar liniște și pace nu vom avea. Trăsătura caracteristică a fiecăruia este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem liniștiți și pașnici vom intra în rândul sfinților și al îngerilor. Asupra lor Domnul a revărsat darul harului Său și în sufletele lor nu-și au loc însușiri din lumea aceasta. Omul îi poate ocărî neîncetat, ei nu se vatămă. Îi poate lovi, ei nu se mânie căci sufletul lor este călăuzit de Duhul Sfânt. Trebuie să te liniștești. Nu mai lua peste măsură asupra ta grijile lumii acesteia, ci păzește-ți pacea și viețuiește cu Dumnezeu. Să le lăsăm pe toate în grija Domnului.

Continuare …

Păcatul atrage prin dulceaţă, iar apoi chinuie prin amărăciune

Să ne ruşinăm pe noi înşine, primind simţirea ruşinii şi înjosirii păcatului; să ne osândim pe noi înşine, lăsând glasul conştiinţei ‒ sau al nepărtinitoarei dreptăţi a lui Dumnezeu, care vorbeşte prin conştiinţă ‒ să răsune cu toată puterea; însă pe lângă asta, să ne grăbim în urma vameşului a naşte în sufletul nostru acelaşi strigăt tânguitor: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”.

Continuare …

„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”

„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” Foarte greu este pentru noi, oamenii lumeşti şi trupeşti, să înţelegem această poruncă. După cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, porunca aceasta, s-ar părea, contrazice părerea întregii lumi, căci toţi îi socotesc fericiţi pe cei ce se bucură, iar pe cei ce jelesc, pe cei sărmani şi pe cei ce plâng îi socotesc nefericiţi. Domnul, însă, în locul celor dintâi îi numeşte fericiţi pe cei din urmă, zicând: „Fericiţi cei ce plâng”, deşi toţi îi socotesc nefericiţi.

Continuare …

Iubirea este însuşirea comună a oamenilor lui Dumnezeu

Iubirea este rădăcina, izvorul şi maica tuturor bunătăţilor. Pentru că, într-adevăr, ca rădăcină face să răsară nenumărate mlădiţe ale virtuţii, ca izvor scoate multă apă şi ca o mamă strânge în braţele ei pe cei care aleargă la ea. Acest lucru cunoscându-l şi fericitul Pavel, a numit iubirea rod al Sfântului Duh.

Continuare …

Când vorbești cu El, ești dator să știi că nu vorbești la pereți

Odată, l-am dus pe un călugăr nevoitor de la Sfântul Munte la Părintele Porfirie cu mașina mea.
Convorbirea lor, la care am asistat și eu, s-a învârtit în jurul rugăciunii. Călugărul l-a întrebat pe Părintele Porfirie cum trebuie să ne rugăm. Iar părintele l-a întrebat la rândul său pe călugărul acela cum se ruga el. Călugărul i-a răspuns: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.

Continuare …

Nimic nu vatămă pe monahi mai tare ca ascunderea gândurilor de către Părinții cei duhovnicești

Când eram mai tânăr, locuiam împreună cu părintele meu. Și mi se întâmpla ca după ce mâncam noi, să mă ridic de la masă și să fur câte un posmag îndemnat de diavol, și-l mâncam fără știrea bătrânului. Deci stăruind eu așa o bucată de vreme, am fost biruit de acest obicei și nu-i mai puteam sta împotrivă. Cugetul mă mustra, dar bătrânului mi-era rușine să-i spun. S-a întâmplat însă, prin purtarea de grija a iubitorului de oameni Dumnezeu, de-au venit niște frați la bătrânul, pentru folos duhovnicesc. Aceștia l-au întrebat despre gândurile lor.

Continuare …

„Eu sunt calea” a spus El în urmă cu două mii de ani, alegerea este a voastră

Oamenii nu pot urma calea cea dreaptă nu pentru că n-ar avea călăuză, ci pentru că au prea multe. Și încă dintr-o pricină, arătată de Prorocul Ieremía prin aceste cuvinte: „Știu, Doamne, că nu este a omului calea lui, nici bărbat va merge și va isprăvi călătoria sa” (Ieremia 10, 23).
Dar cine ne va arăta calea? Numai Cel în a cărui stăpânire este viața omului. Numai Cel ce ne-a trimis pe acest drum al vieții ne poate fi cale și călăuză.

Continuare …

Numai faptele bune ne însoțesc în Împărăția Cerurilor

Faptele noastre sunt roadele credinței, căci omul care crede și nu are fapte este ca pomul fără de roadă. Iar pomul neroditor „se taie și în foc se aruncă” (Matei 3, 10). Faptele noastre bune dau mărturie că am primit cu adevărat vestea mântuirii și pe Hristos ca Mântuitor și Izbăvitor.
Am arătat roade vrednice de pocăință și, în temeiul acestora, ne-am învrednicit să intrăm în Împărăția Cerurilor.

Continuare …

Luați aminte la voi înșivă în vremea prezentă, că este primăvară și stârnește trupul

Cum așadar, frați sfințiți, ați petrecut Paștile? Și cum ați trecut în dreaptă credință zilele luminate de Dumnezeu ale Sfintei Învieri? Dar știu că v-ați curățat și v-ați luminat, și v-ați înălțat și v-ați sfințit și v-ați desăvârșit în harul Domnului meu, având unime de cuget între voi și trezvie întru toate și mare râvnă. Căci aceasta arată diferitele voastre scrisori care mi-au venit, vestindu-ne nouă tăria credinței voastre și înălțimea virtuții voastre. Și Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce ne-a dat astfel acestea și Care v-a întărit pe voi în asemenea fapte să vă țină și să vă păzească și mai mult și îndeajuns pe voi, pe toți, luminătorii și lămpile mele de veghe, ochii și brațele și orice altceva dintre cele cuvioase.

Continuare …

Orice s-ar întâmpla, Dumnezeu trăiește pentru mine și eu trăiesc pentru Dumnezeu!

Dacă vedeți pe cineva fără poftă de viață, ofilit, e ca și cum ar fi un om mort. Dacă vedeți pe cineva că e melancolic, trist, posomorât, care nu știe să râdă, care nu știe să se bucure, să nu credeți că acel om Îl respiră pe Dumnezeu. Sufletul trebuie să se lege strâns cu dorul dumnezeiesc, ca să ajungă până la Creatorul său. Este nevoie ca sufletul să fie plin de bucurie, să fie vesel [binedispus] și să aibă bucuria și în cazul în care ceilalți pierd bucuria.

Continuare …