Acest loc al nostru îşi are şi el propriul său colţişor de rai. Este tocmai această sfântă biserică. Deoarece fiecare sfântă biserică este, de asemenea, o bucăţică de cer pe pământ.
De câte ori te afli în Biserică, iată că te afli deja în rai!
Sfaturi duhovniceşti
Dumnezeu ne ceartă cu dragoste, ca mai mult să sporim
Când se va întări asupra noastră mâhnirea pentru multe, atunci sufletului îi stă înainte mare nevoință. Cumplit este acest duh al trândăviei, înjugat fiind cu duhul scârbei, căci când sporește, ajută acestuia din urmă, făcându-se el mai cumplit și mai îngreuietor.
„Doamne, dacă Tu exişti, găsește Tu calea cum să vorbești inimii mele”
Problema existenţei sau neexistenţei lui Dumnezeu s-a pus, sub formă de criză, abia când am ajuns în Occident. Cînd eram în ţară, copil fiind, credeam şi mă satisfăcea răspunsul că Dumnezeu există şi că trebuie să crezi în El, deşi nu ai nici o dovadă. În Anglia — poate şi pentru că am mai crescut cu vârsta — mi-am pus problema: există sau nu există Dumnezeu?
Ne mai este foame de Dumnezeu?
Eu cred că este momentul să ne dumirim și să folosim darul lui Dumnezeu care este harul Lui, energia Sa necreată, prin care nu doar ne putem însănătoși și învăța să iubim și să avem relații bune, ci și să ne îndumnezeim. Că acesta este scopul vieții noastre, nu? Să ne centrăm pe acest scop, să ne mutăm comoara Acolo și inima noastră se va însănătoși. Să nu ne speriem; nu vom putea trăi ca marii noștri sfinți, dar vom putea trăi în duhul lor.
Rugăciunea retrasă – mai departe de oameni, mai aproape de Dumnezeu
În repetate rânduri, ne spun Sfinții Evangheliști, Mântuitorul Hristos, din când în când, se retrăgea în loc deosebi, adică în loc deosebit, departe de ucenicii Săi, și mergea fie într-un munte, fie într-un pustiu, ca să se roage. Toate acestea pentru a intra într-o comuniune foarte apropiată cu Părintele Său ceresc.
„Eşti pregătit sau nu?”
Se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne împărtăşim? Nu timpul decide. Asta-i o greşeală. Decide intensitatea credinţei tale, inima ta. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ani vrei să-i dai? Vindecă-i rana!” Acesta-i scopul duhovnicului. Şi dacă îi vindeci rana, îl faci capabil de întâlnirea cu Hristos prin împărtăşire.
Nu ne împărtăşim pentru că au venit Pastile sau Crăciunul.
Închipuire şi înşelare
– Părinte, aţi spus că în vremea rugăciunii trebuie să evităm să aducem în mintea noastră diferite imagini din viaţa lui Hristos etc. De ce?
– Pentru ca să nu ne înşele diavolul cu închipuirile. Imaginaţia este bună, este o putere mare, dacă se pune în valoare. Unii oameni pot vedea, de pildă, un peisaj, iar după un an să-şi aducă aminte de el exact aşa cum este şi să-l zugrăvească. Aceasta este o aptitudine pe care Dumnezeu o dă omului, dar diavolul o exploatează. Cei care se înşeală, orice văd sau citesc şi le închipuie cum vor ei şi după aceea această imagine închipuită o cred ca realitate.
Adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt
Rugăciunea, postul, privegherea și toate celelalte practici creștine, nu constituie scopul vieții noastre creștine. Deși este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui țel, adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune, post, priveghere, pomeni și toate faptele bune săvârșite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt.
Împărăteasa Cerească trimite întotdeauna ajutor celor care aleargă la ea cu nădejde
Știți din istorie că înaintașii noștri, creștini ortodocși, erau oameni foarte temători de Dumnezeu și totdeauna aveau credință tare și adâncă în mijlocirea cerească a Maicii Domnului. Și Împărăteasa Cerească nu lăsa fără răspuns credința lor, ci trimitea totdeauna ajutor tuturor celor care alergau la ea cu nădejde.
Nu milostenia este dragostea desăvârșită, ci felul ei
Fără dragoste, chiar de am vorbi în limbi îngerești, precum spune Apostolul, chiar de am crede drept în toate, chiar de am muta munții, chiar de am da toate cele ale noastre săracilor și am fi martirizați, cu nimic nu ne vom folosi (cf. I Corinteni 13, 1-3).
Dar poate întrebați: „Cum se poate să dea cineva toate ale sale săracilor, fără să aibă dragoste?”
Sf. Ioan Gură de Aur: Cuvânt la Duminica Tuturor Sfinţilor
„Şi nu numai atât, ci ne lăudăm, şi în suferinţe”. (Romani 5, 3)
Sfinții îi luminează, îi deșteaptă, îi conduc și îi eliberează pe oameni
– Ați spus clar că sfinții nu sunt prieteni ai lumii, ci sunt prieteni ai lui Dumnezeu.
Pentru a-l alunga pe diavol și a ne izbăvi de robia lui, trebuie să-L iubim din tot sufletul pe Hristos
Trebuie deci să știm ce curse ne întinde diavolul și cum se luptă să ne înrobească, căci doar atunci vom putea rupe sforile cu care ne înfășoară. Și, când vom scăpa de tirania lui, va veni în noi Împărăția lui Hristos, care vine numai la cei care-L cunosc. Atunci vom deveni împreună-locuitori cu îngerii. Atunci, în locul blestemului lui Adam, vom avea binecuvântarea dumnezeiască. Și, în loc de moarte și stricăciune, vom avea viață veșnică.
Tu faci numai ascultare, iar Hristos îţi ridică povara
Adevărul este că m-am ostenit mult. De multe ori m-am indignat. Alteori am deznădăjduit. Mi-a spus odată un frate: Cu stareţul tău omul n-ar rezista nici douăzeci de minute. Tu, părinte, mai mult de patruzeci de ani, cum l-ai purtat?
– Să-ţi spun! Poţi crede că este străduinţa, să zicem, lupta cu gândurile. Poţi s-o pui, într-un fel, pe seama ascultării. Poţi afirma că se datorează rugăciunii.
IPS Ierótheos Vlachos – Cum să ne vindecăm sufletele bolnave?
Ortodoxia nu poate fi o filosofie și un moralism sterp, ci o știință a tămăduirii. Ea îl tămăduiește pe om. Teologia ortodoxă este strâns legată mai mult de medicină decât de filosofie. După cum un bolnav, pentru a se putea vindeca, trebuie să-și conștientizeze boala și să cerceteze un doctor, tot așa stau lucrurile și în privința bolii duhovnicești. Din păcate, trăim într-o epocă în care păcatul de căpetenie este necunoașterea stării în care ne aflăm.
Omul mânat de cugetarea trupească nu poate nicicum să judece drept
Omul mânat de cugetarea trupească nu poate nicicum să judece drept – nici despre propria lui stare lăuntrică, nici despre starea aproapelui. El judecă despre sine însuși și despre ceilalți după felul în care se închipuie el însuși pe sine și după felul în care îi apar ceilalți pe dinafară, potrivit cugetării sale trupești – bineînțeles, greșit; și de aceea pe unul ca acesta l-a numit Cuvântul lui Dumnezeu, pe bună dreptate, fățarnic.
Creştinul are datoria de a face tot ce-i stă în putinţă spre a-şi redobândi pacea inimii atunci când şi-o va pierde
Soldatul lui Hristos să se ferească cu toată puterea de tulburări şi supărări, dacă voieşte a lupta cu sorţi de izbândă împotriva vrăjmaşilor
După cum orice creştin are datoria de a face tot ce-i stă în putinţă spre a-şi redobândi pacea inimii atunci când şi-o va pierde, tot aşa să ştie că nu este nici drept, nici înţelept ca orice întâmplare de pe lumea aceasta, de care va avea parte, să-l lipsească de această pace sau să i-o tulbure. Într-adevăr, să ne întristăm din pricina păcatelor noastre, dar cu o durere împăcată, în chipul despre care am vorbit de multe ori până acum.