Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care este o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic.
“Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii!
Unde sunt acum cei care critică moartea și zic că trupul acesta, care este supus patimii și stricăciunii, este piedică pentru virtute? Să audă despre biruințele Apostolului Pavel și să oprească această batjocură vicleană! Pentru că, spune-mi, cu ce a lovit neamul omenesc moartea? Și ce piedică pentru virtute a provocat stricăciunea? Gândește-te la Apostolul Pavel și vei vedea că moartea ne-a oferit foarte multe de când am devenit muritori.
„Nu e smerenie atunci când eşti silit de datorie să cinsteşti pe altul; asta nu‑i smerenie, ci datorie. Adevărata smerenie este atunci când dăm locul celor care par mai mici decât noi, când dăm cinste celor pe care‑i socotim a fi cu mult mai prejos decât noi.
Cât de multe neplăceri nu întâmpinăm noi în toate zilele, şi ce suflet tare se cere, spre a nu fi cineva supărat şi nerăbdător, ci a proslăvi, a lăuda şi a cinsti pe Cel ce îngăduie a veni asupra noastră astfel de ispite?
Cât de multe nenorociri şi buimăceli neaşteptate nu dau peste noi? Şi totuşi, cineva trebuie să înăbuşească gândurile cele rele, şi să nu învoiască limbii a grăi lucruri păcătoase, încă şi fericitul Iov a răbdat mii de patimi, şi totuşi, n-a încetat de a proslăvi pe Domnul.
„Dacă vrea cineva să vină după Mine. Nu silesc, nu constrâng, ci las pe fiecare să fie stăpân pe voința sa. De aceea-și spun: Dacă vrea cineva. Chem la bine, nu la rău și la greu; nu la pedeapsă sau osândă, ca să constrâng. Însăși natura lucrului spre care vă chem este în stare să vă atragă.
„Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. (Matei 6, 10)
Ai văzut ce urmare minunată! Ne poruncise să dorim bunătățile viitoare şi să ne grăbim pentru plecarea noastră dincolo; dar atâta vreme cât nu se întâmplă asta şi locuim aici, ne porunceşte să ne dăm toată silința ca să viețuim ca îngerii din cer.
“Multe lucruri arată Hristos în această pildă! Că Dumnezeu a purtat de grijă iudeilor de la început; că ei dintru început au fost nişte ucigaşi; că Dumnezeu n-a lăsat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grijă; că nu S-a întors dinspre ei nici după ce au ucis pe profeţi, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; că unul şi acelaşi este Dumnezeul Noului şi Vechiului Testament; că moartea Lui are să săvârşească mari lucruri;
Să plecăm de la Dumnezeiasca Liturghie, precum leii, care scot flăcări, devenind mai înfricoşători decât diavolul (n.ed. ‒ primind de la Domnul o putere mai mare în lupta cu diavolul). Pentru că Sfântul Trup al Domnului cu care ne-am împărtăşit adapă sufletul nostru şi-i dă putere mare. Când Îl luăm cu vrednicie, îi alungă departe pe demoni şi-i aduce lângă noi pe îngeri şi pe Domnul îngerilor. Acest Sfânt Sânge este mântuirea sufletelor noastre, cu Acesta se curăţă sufletul, cu El se împodobeşte. Acest Trup face mintea mai strălucitoare decât focul, arată sufletul mai strălucitor decât aurul.
Să purtăm în minte, vă rog, acel tribunal, şi să credem că toate se întâmplă acum, că Judecătorul stă în locul Lui şi că toate se arată şi se găsesc în mijloc, pentru că nu doar că trebuie să ne găsim acolo, ci să fim şi arătaţi cu degetul, împreună cu toate câte am făcut.
Vrei să afli cât de mare rău este mânia? Uită-te la cei care se ceartă în piaţă sau pe drum. La tine cu greutate poţi vedea urâciunea acestei patimi, pentru că atunci când te mânii, gândul tău se tulbură şi parcă eşti beat. Însă când eşti liniştit, poţi să te uiţi la semenii tăi care sunt înfuriaţi şi să înţelegi că aşa eşti şi tu.
Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginţi. Pe toți îi urăşte, şi pe săraci şi pe bogaţi; pe săraci de frică, nu cumva să-i ceară ajutor, şi pe bogaţi de invidie, pentru că nu are banii lor. Nu ştie ce înseamnă milostenie, iubire de oameni, compătimire. Este împotriva oricărei încercări de ajutor social. Orice lucrare, chiar şi cea mai importantă, dacă nu-i aduce câştig îl lasă indiferent. Din contră, poate face orice ca să-şi mărească fie şi cu puţin bogăţia.
Vorbind despre nume, mă gândesc că încă din primul ceas după ce i-am dat copilului un nume, să-i dăm împreună cu acesta şi râvna virtuţii. Să nu se grăbească nimeni să boteze copilul ca pe strămoşii săi, tată, mamă, bunic sau străbunic, ci ca pe cei drepţi, martiri, episcopi sau apostoli, încât numele să-i fie un prilej şi un îndemn de a-i imita. Un copil să se numească Petru, altul Ioan, şi tot aşa cu numele celorlalţi sfinţi.
Pe bună dreptate și-a intitulat Matei lucrarea sa Evanghelie, adică Vestea cea bună. A vestit tuturora, dușmanilor, neștiutorilor, celor ce ședeau în întuneric: eliberare de pedeapsă, dezlegare de păcate, dreptate, sfințenie, răscumpărare, înfiere, moștenirea cerurilor, înrudirea cu Fiul lui Dumnezeu. Care bunătăți ar putea egala aceste bune vestiri ale Evangheliei Sale? Dumnezeu pe pământ, om în cer; toate s-au împreunat: îngerii dănțuiau împreună cu oamenii, oamenii petreceau împreună cu vulturul îngerii și cu celelalte puteri de sus.
“Ai văzut câtă deosebire este între fiu şi slugi şi în pilda de mai înainte şi în pilda aceasta? Ai văzut cât de mult se aseamănă aceste două pilde, dar şi cât de mult se deosebesc? Şi pilda aceasta ca şi cealaltă arată îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, marea Lui purtare de grijă şi nerecunoştinţa iudeilor. Dar are ceva mai mult decât cealaltă. Vesteşte mai dinainte şi căderea iudeilor şi chemarea neamurilor; în afară de aceasta mai arată câtă nevoie este de o viaţă virtuoasă şi cât de mare e pedeapsa celor ce n-au grijă de purtarea lor.
Dacă părinţii şi-ar creşte cu atenţie copiii n-ar mai fi nevoie de legi şi de tribunal şi nici de pedepse sau de execuţii publice, pentru că spune: “…legea nu este pusă pentru cel drept…” (I Timotei 1,9). Noi, neglijându-ne copiii, îi înconjurăm cu relele cele mai mari, îi dăm pe mâna călăilor şi îi împingem mereu spre prăpastie, pentru că spune: “Cel care este moale cu fiul său va lega rănile lui…” (Înţelepciunea lui Sirah 30,7). Ce înseamnă “cel care este moale”? Cel care se înduioşează, care linguşeşte, care-şi răsfaţă copilul mult mai mult decât trebuie.