Toți scriitorii și Părinții bisericești au apărat femeia epocii lor în fața legilor și a societății care o considerau inferioară bărbatului, ei afirmând că bărbatul și femeia alcătuiesc o unitate indestructibilă, omul, și subliniind că aceștia au fost plăsmuiți egali de către Creatorul lor, au fost deopotrivă supuși pedepsei pentru neascultarea lor și, prin Întruparea, Patimile, Răstignirea și Învierea Dumnezeu-Omului Hristos, li s-a dat posibilitatea obiectivă de se mântui și a ajunge la ”asemănarea” cu Dumnezeu.
Există însă un Părinte care a scris cuvinte extraordinare despre femeie și rolul ei în societate, în căsătorie, dar și despre însemnata ei contribuție prin nașterea de prunci. Acest ierarh a fost Ioan Hrisostom. Cercetând scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur și laudele cu care împodobește femeia, dar și sfaturile pe care le dă celor doi membri pentru purtarea în căsătorie, se vede la ce înălțime așeza el femeia și în ce măsură o socotea egală cu bărbatul.
Patriarhul Constantinopolului se împotrivește cu tărie părăsirii soției de către soț, chiar și dacă soțul aspiră la desăvârșirea duhovnicească prin monahism, de vreme ce și în căsătorie, prin conviețuirea bărbatului cu femeia, se poate ajunge la desăvârșire. El subliniază concret: ”Există și alt folos aici, nu mai mic, care, atunci când este atins, înrâurește întreaga noastră viață. Care este acesta? A nu condamna căsătoria, nici a crede că a avea femeie și a crește copii și a-ți chivernisi casa și a lucra o meserie este piedică și opreliște pe drumul virtuții”. Uite și aici, bărbat și femeie, și chivernisesc ateliere și lucrează o meserie și totuși s-au dovedit mult mai sfinți decât unii care trăiesc în mănăstiri [1].
Mai mult chiar, Sfântul Ioan Hrisostom depășește cu mult limitele epocii sale, care era neîndurătoare cu femeile în privința adulterului, sfătuindu-l pe bărbat să nu ”o lase” pe femeie, chiar dacă ar avea multe neajunsuri. El consideră căsătoria indisolubilă, în afara cazului desfrânării, adică al adulterului. Dar și acest lucru încă, divorțul din pricina adulterului, consideră că a fost îngăduit de nevoie, din pricina împietririi omului, iar Hristos, prin jertfa Sa, a relativizat până și aceasta! Mai bine, deci, să nu se despartă bărbatul de femeie, chiar și atunci când femeia ar săvârși adulter[2]. În plus, pune la zid mentalitatea unor bărbați care, deși căsătoriți, își desconsiderau femeia, săvârșind desfrânări pentru plăceri.
Atrage atenția că, ”de vreme ce femeia nu a venit la tine ca să fie necinstită, nu a părăsit tată și mamă și toată casa ei, ca să fie ocărâtă… Ai luat-o ca tovarăș și însoțitor de viață liber și egal. Cum, așadar, nu este fără de noimă să arați tot interesul atunci când primești zestrea, fără să lași să se piardă nimic, în timp ce, ceea ce este mai prețios decât toată zestrea, adică cumințenia, înfrânarea trupească și cuviința și însuși trupul tău, care îi aparține femeii tale, să îl dai stricăciunii și întinării? Dacă risipești ceva din zestre, va trebui să răspunzi înaintea socrului tău, dacă însă pierzi cumințenia și înfrânarea, vei răspunde înaintea lui Dumnezeu, care a rânduit căsătoria și ți-a dat femeia”[3]. Sfântul Ioan Hrisostom explică în scrierea sa cum trebuie să se poarte și să vorbească bărbatul cu femeia în căsătorie. Din cuvintele lui se vede cât de deosebiți și, în același timp, egali îi consideră Sfântul Părinte pe bărbat și pe femeie.
1. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la ”Îmbrățișați-i pe Priscila și Aquila, PG 51, 190.
2. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la «Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei»…, PG 51, 219.
3. Idem, PG 51, 213-215.