Adevărul imbatabil este că sufletul omului este nemuritor, şi că noi, oamenii, nu murim după plecarea din această viaţă. Rămâne doar ca sufletul să fie pregătit după moarte. Deci să ne punem în ordine sufletul nostru şi să-l avem cât se poate de curat.
Fiecare om din această lume, mai mult sau mai puţin, este nemulţumit. Dumnezeu este Cel Care ne hrăneşte, ne îmbracă, ne păzeşte, ne trimite înger păzitor, ne hrăneşte cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Lui, ne pregăteşte Împărăţia Lui nemărginită, ne rabdă, ocrotindu-ne, ne primeşte când ne pocăim, iar noi Îl blestemăm, nu-I arătăm cinstire, Îl ocărâm, Îl dispreţuim, şi Acesta rabdă îndelung şi ne aşteaptă. Noi ne comportăm ca şi cum Dumnezeu ne este dator, n-avem în minte frica de Dumnezeu, respectul faţă de Acesta, evlavia cuvenită faţă de amintirea şi prezenţa Lui, nu ne lovim piepturile, închinându-ne Marelui Dumnezeu, Făcătorului de minuni, Celui negrăit şi necuprins, Preadulcelui nostru Stăpân. Dacă am avea fiecare mii de guri, n-am putea să-L lăudăm cu vrednicie şi cu cuviinţă pentru nemărginitele Lui daruri faţă de noi.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel, după repetatele căderi în extaz şi desfătări dumnezeieşti, striga aceste cuvinte nemuritoare: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui!” (Romani 11, 33). Cine poate să cunoască cum lucrează Înţelepciunea cea nemărginită, atât în lumea cerească, cât şi în lumea pământească, cât şi în lumea cea de sub pământ?
Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 121-122