Harul lui Dumnezeu îl părăsește pe omul nepocăit, fiindcă acesta a adus înfruntare bogăției bunătății și a îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Iată ce zice Sfântul Apostol Pavel despre omul care stăruiește în păcat: „Și socotești tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar pe care și tu le faci, crezi oare că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței Lui și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?

Continuare …

Iată-mă în faţa unui fapt interesant şi îmbucurător. De ce spun asta? Fiindcă odată ce treci printr-o experienţă grea ai unele reţineri în a-ţi spune „povestea”, trăirea (pentru că, în general, oamenii au reticenţă, sunt speriaţi întâlnind astfel de cazuri, nu o spun asta pentru a-i judeca, îi înţeleg, ci ca o constatare).

Continuare …

Că absoluta libertate se află în identificarea voinţei noastre cu voinţa lui Dumnezeu o mărturiseşte caracterul libertăţii morale, o mărturiseşte voinţa lăuntrică a inimii, care atunci se vădeşte cel mai bine, când încălcăm legea dumnezeiască. Caracterul libertăţii morale este absolut şi absolut este numai binele, astfel încât în binele absolut poate exista şi libertatea morală.

Continuare …

Părintele Nectarie Vitalis, foarte cunoscut în Lavrio pentru faptele lui şi pentru mila faţă de cei sărmani şi față de cei excluşi din lume în aceste vremuri grele, a mărturisit cele prin care a trecut atunci când era cât pe ce să moară de cancer… Ce se va spune în continuare a tot fost povestit de mai multe ori, inclusiv în cartea „Am vorbit cu Sfântul Nectarie” – Atena 1997, a celebrului scriitor M. Manolis Melons.

Continuare …

Continuare …

Cuvântul rostit este una dintre trăsăturile specifice omului; prin intermediul acestuia el îşi exteriorizează sentimentele şi gândurile şi îşi dezvoltă toate puterile spirituale pe care şi le extrage din starea lor potenţială şi le actualizează; pune bazele progresului, dezvoltării şi evoluţiei sale şi ajunge la perfecţiunea prin care se distinge. Cuvântul rostit, primul cuvânt ieşit de pe buzele sale, a marcat definitiv primul capitol al istoriei sale de pe pământ şi a fost primul impuls spre progres, iar abandonarea stadiului în care se afla a însemnat pecetluirea testamentului în care era scris destinul omului pe pământ.

Continuare …

Trebuie să le purtăm pe acestea cu răbdare. Mai întâi, fiindcă dacă nu le răbdăm, nu ascultăm. Şi nu numai pentru aceasta, dar ne şi prelungim chinurile noastre. În al doilea rând, fiindcă cel ce rabdă  aici necazurile cu răbdare acela va primi răsplată în viaţa viitoare. Fiindcă prin răbdarea lui mărturiseşte cu fapta credinţa lui în viaţa viitoare care este credinţa în Cel ce ne-a făgăduit-o pe aceasta.

Continuare …

Prietenul este un om bun, cu suflet sănătos, care cugetă cele drepte, fiind iubitor de virtute, integru în ce priveşte deprinderile sale morale, fidel iubirii, sincer în cuvinte, statornic sufleteşte, sfetnic vrednic, curajos, iubitor de adevăr şi dreptate. Prietenul este asemenea [în toate] celui cu care se află într-o legătură de prietenie; socoteşte că bucuria prietenului este şi bucuria sa, iar tristeţea acestuia este propria sa tristeţe;

Continuare …

Omul, fără libertate morală, nu va fi diferit cu nimic faţă de restul animalelor. Libertatea morală îl dovedeşte pe om a fi o fiinţă morală, raţională şi chip al lui Dumnezeu. O fire raţională şi fară libertate morală ar fi ca o pasăre fără aripi, ar fi o scădere şi o lipsă în creaţia lui Dumnezeu, ceva fără rost, un lucru întru totul nepotrivit cu dumnezeiasca înţelepciune şi bunătate.

Continuare …

Pocăinţa adevărată curăţeşte mintea celui ce se pocăieşte, spune înţeleptul Didim.
Iar Sfântul Nil susţine că a da dovadă de căinţă e de mare folos pentru mântuire şi pe ea s-o cultivăm neîncetat ca să ne mântuim şi să nu fim daţi pierzării; atunci când te vei întoarce, dacă vei suspina, cum spune Prorocul Isaia, te vei mântui; „Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Cor. 7, 10); nimeni dintre cei ce s-au folosit de medicamentul eficace al pocăinţei nu a ajuns la pierzanie.

Continuare …

Revenind la smerenia şi la simplitatea în care-i plăcea să trăiască, expresivă este şi următoarea întâmplare. Unul dintre ucenicii săi, care a ajuns la rândul său un mare duhovnic şi părinte îmbunătăţit, părintele Filotei Zervakos, îl cunoscuse încă de pe vremea în care era director al Seminarului din Atena. Apoi a plecat în armată, după care s-a călugărit. Aflând că Sfântul Nectarie se afla de acum în Eghina, s-a hotărât să se ducă să-l mai vadă, spre a-i cere şi alte sfaturi duhovniceşti.

Continuare …