Pocăinţa adevărată curăţeşte mintea celui ce se pocăieşte, spune înţeleptul Didim.
Iar Sfântul Nil susţine că a da dovadă de căinţă e de mare folos pentru mântuire şi pe ea s-o cultivăm neîncetat ca să ne mântuim şi să nu fim daţi pierzării; atunci când te vei întoarce, dacă vei suspina, cum spune Prorocul Isaia, te vei mântui; „Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Cor. 7, 10); nimeni dintre cei ce s-au folosit de medicamentul eficace al pocăinţei nu a ajuns la pierzanie.
Iar dumnezeiescul Hrisostom spune: „Pocăinţa este pricinuitoarea împărăţiei Cerurilor, uşa de intrare în Rai şi gustarea desfătării celei veşnice. Cel ce se pocăieşte de relele săvârşite, chiar dacă nu arată o pocăinţă pe măsura păcatelor sale, va avea totuşi parte de răsplata cuvenită pocăinţei.”
Și Clement Alexandrinul afirmă: „Adevărata pocăinţă înseamnă a nu te afla vinovat de aceleaşi păcate, ci a dezrădăcina o dată pentru totdeauna din suflet păcatele pentru care te-ai osândit pe tine la moarte”; şi de asemenea: „[Pocăinţa] este a te întoarce cu adevărat de la păcat, a înceta să-l săvârşeşti şi a nu mai privi niciodată înapoi”; iar în altă parte ne spune: „Bine este a nu păcătui, dar bine este şi atunci când cei ce au păcătuit se pocăiesc; la fel cum cel mai bine e să fii pururea sănătos, dar bine este şi a te reface după o boală”.
Vasile cel Mare ne sfătuieşte zicând: „Nu deznădăjdui, nu te depărta de rugăciune, ci vino, păcătos fiind, să-L slăveşti pe Stăpânul, ca să-ţi dea El iubirea Sa de oameni, vădită prin iertarea păcatelor tale; căci dacă îţi va fi teamă să te apropii de El, te-ai pus oprelişte în calea bunătăţii Lui, curmând bogăţia mărinimiei Sale, care a ajuns la tine.” Şi iarăşi: „Ne-am făcut răi prin păcate, să ne vindecăm prin pocăinţă; pocăinţa însă fără post este nelucrătoare.”
Sfântul Nectarie din Eghina, Despre pocăinţă și spovedanie, Editura Sophia