Tăcerea este urmarea şi rodul unei creşteri cu adevărat împărăteşti şi nobile; cel ce a învăţat să tacă, a învăţat să şi vorbească, pentru că tăcerea este rodul înţelepciunii, cu nimic mai prejos decât faptul de a vorbi cineva cu pricepere şi cumpătare; aşadar, cel ce nu ştie să tacă nici nu poate să poarte o discuţie. „Pentru cel tânăr tăcerea este întotdeauna sigură, mai ales atunci când îl ascultă pe celălalt, fără să se tulbure şi fără să se certe; şi, chiar dacă cuvântul pe care-l aude nu-i este pe plac, va arăta îngăduinţă şi va aştepta ca acela să pună capăt discuţiei, fără a-l contrazice deîndată, ci, aşa cum spune Eshinis, lăsându-i timp, ca vorbitorul să adauge, dacă va voi, ceva sau să schimbe sau să retragă ceva din cele spuse. Cei care întrerup cuvântul celuilalt brusc se comportă foarte urât: nici nu ascultă, nici nu sunt ascultaţi, vorbind în acelaşi timp cu celălalt.”
„Tăcerea este maica atenţiei, lacătul porţilor cerului, cheie a [uşilor] Raiului” (Ioan Scărarul).
Tăcerea este semn al unei purtări cumpătate, însă ea singură, de la sine, nu aduce pocăinţă; tăcerea îi face chiar şi pe cei lipsiţi de buna-crestere plini de cuminţenie. Mai bine este să taci decât să vorbeşti şi fericit este cel căruia i s-a încredinţat această cheie. Cel care tace este superior celui care vorbeşte mult, chiar dacă ultimul n-ar rosti decât lucruri bune; tăcerea este cea care împodobeşte femeia. Învaţă [mai bine] să taci decât să vorbeşti.
Zicala spune că slava tăcerii este lipsită de primejdii. Cel care-şi păzeşte gura îşi ţine sufletul departe de necazuri. Din gura închisă se revarsă bunătăţi. Cel tăcut şi înţelept se va învrednici de cinste. Există [oameni] care vorbesc şi nu sunt plăcuţi, şi există unii care tac, dar care se dovedesc a fi înţelepţi (Iisus Sirah). „Vorbeşte, dacă ai ceva mai bun decât tăcerea, însă iubeşte liniştea, întru care tăcerea este mai bună decât vorbirea” (Sfântul Grigorie Teologul). Tăcerea nu aduce nici sete, nici tristeţe şi nici durere; nimeni n-a regretat că a tăcut, dar mulţi sunt cei care regretă că au vorbit. A-ţi putea ţine în frâu limba aduce cinste atât tânărului, cât şi celui în vârstă.
Pentru cuvintele tale să ai cântar şi măsură, iar pentru gura ta, zăvor [ca să-ţi zăvorăşti] uşa. Dacă ai un cuvânt înţelept, răspunde-i aproapelui, dacă nu ai, acoperă-ţi gura cu mână mai bine. Solomon se ruga ca Dumnezeu să-i pună straja gurii sale şi pecete asupra buzelor.
Şi David cerea straja „gurii sale şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor sale”.
Înfrânarea limbii este pomul vieţii, iar cel care o va păstra se va umple de Duhul; moartea şi viaţa sunt în puterea limbii, iar cei care o strunesc se vor bucura de roadele ei.
Tăcerea la momentul potrivit este bună, nefiind nimic altceva decât maica gândurilor preaînţelepte. Duhul cel bun fuge de vorba lungă.
.
Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaşte-te pe tine însuţi sau Despre virtute, Editura Sophia