Noi Îi dăm mulţumire, Îl venerăm, Îi cântăm imne, Îl primim în noi înşine. Cum Îl primim în noi înşine? Noi L-am primit deja în noi înşine atunci când ne-am împărtăşit cu Sfintele Taine.
Înlăuntrul tău se află Cel Ce este mai puternic decât lumea
Sf. Iustin Popovici
Adaptarea spiritului vremii la duhul veşniciei lui Hristos
Orice efort sau încercare de a armoniza creştinismul cu duhul vremii, cu mişcările trecătoare ale feluritelor epoci istorice sau cu regimurile politice nu face decât să elimine acea trăsătură aparte a creştinismului care face din el unica religie hristocentrică din lume. Neadaptarea Dumnezeu-omului Hristos la spiritul vremii, ci mai degrabă adaptarea spiritului vremii la duhul veşniciei lui Hristos, la dumnezeiasca umanitate a lui Hristos – aceasta este unica şi adevărata misiune a Bisericii lui Hristos în lume, a Bisericii Ortodoxe şi apostolice.
Ortodoxia înseamnă efort ascetic şi viaţă
Ortodoxia va genera întotdeauna renaşterea ascetică. Ea nu recunoaşte nimic altceva. Asceţii sunt singurii misionari ai Ortodoxiei. Nevoinţa este singura ei şcoală misionară. Ortodoxia înseamnă efort ascetic şi viaţă şi doar prin acestea două misiunea ei este transmisă mai departe şi împlinită.
Creștinii, neamul lui Hristos
Din punct de vedere pur ontologic, Dumnezeul-Om nu este o minune, ci o necesitate a acestei lumi şi a omului. Astfel, se spune în Sfânta Evanghelie faptul că, atunci când Dumnezeu-Cuvântul S-a întrupat, „El întru ale Sale a venit” (Ioan 1, 11). Totuşi, cum suntem noi ai Săi, dacă nu datorită sufletului nostru celui după chipul lui Dumnezeu? Mai departe se spune: „Căci al Lui neam şi suntem” (Fapte 17, 28) ‒ nu în alt chip, decât datorită sufletelor noastre celor zidite după Chipul lui Dumnezeu.
Fiecare persoană este a lui Hristos şi este, prin urmare, frate cu orice fiinţă umană
Este într-adevăr foarte greu ca viaţa veşnică să-şi croiască drum în sufletul omenesc – atât de strâmt – şi încă şi în mai îngustul trup omenesc. Aflaţi în spatele gratiilor, locuitorii acestui pământ se împotrivesc cu tenacitate împotriva a tot ceea ce vine din afară. Prinşi în temniţa timpului şi a spaţiului ei sunt incapabili – din pricina atavismului sau poate a inerţiei – să primească ceva ce vine de dincolo de timp şi de spaţiu, ceva care este veşnic. O astfel de invazie este socotită a fi o agresiune la adresa lor şi ei răspund prin război.
Cine poate birui, Doamne, dacă nu iei pentru noi biruința?
Cine poate birui, Doamne, dacă nu iei pentru noi biruința? Nici chiar Sfinții Apostoli nu au putut potoli furtuna pe mare fără Tine. Nici chiar Petru nu și-a putut stăpâni frica de iudei, ci de trei ori s-a lepădat de Tine, până ce Tu Însuți Te-ai uitat la el cu putere și l-ai așezat în cămara cea dreaptă.
În Occident, Creştinismul s-a transformat treptat în umanism
În Occident, creştinismul s-a transformat treptat în umanism. Afirmaţia părintelui Iustin este un semnal de alarmă: dacă ortodocşii se vor lăsa biruiţi de duhul lumii acesteia,
✝) Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei)
Aţi auzit ce s-a petrecut în ţinutul Gadarenilor atunci când Domnul a pus piciorul pe meleagurile lor. Doi demonizaţi, doi oameni în care intraseră diavoli, L-au întâlnit şi au strigat: Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 28-29) şi, mai departe, aţi auzit cum Domnul a izgonit diavolii din aceşti oameni şi cum ei şi-au revenit din nebunia lor, din posedarea lor diavolească. Ce este diavolul?
Ce este Adevărul?
“Dacă adevărul ar fi orice altceva, iar nu Dumnezeu-Omul Hristos, el ar fi mărunt, neîndestulător, trecător, muritor. Aşa ar fi el, dacă ar fi concept, sau idee, sau teorie, sau schemă, sau raţiune, sau ştiinţă, sau filosofie, sau cultură, sau om, sau omenire, sau lume, sau toate lumile, sau oricine, sau orice, sau toate acestea împreună. Dar adevărul este Persoană, şi încă Persoana Dumnezeu – Omului Hristos, drept care este şi desăvârşită, şi netrecătoare, şi veşnică. Pentru că în Domnul Iisus adevărul şi viaţa sunt de-o-fiinţă: adevărul veşnic şi viaţa veşnică (v. Ioan 14:6; 1:4-17).
Chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul oamenilor
Evanghelia mântuirii ne spune astăzi o mare şi sfânta taină în legătură cu “Cina cea mare” (Luca 14,16-24). În această lume noi toţi luăm parte la cina Domnului.
Domnul a pregătit cina cea mare, creând această lume: soarele, cerul, stelele, pământul, plantele, iarba, păsările, animalele. Toate acestea alcătuiesc imensa masă la care ne-a aşezat Domnul pe noi, neamul omenesc; la masa acestei mari Cine, care se întinde pe pământ peste toate cele cinci continente, peste cer şi peste întregul univers. Creând această lume, Domnul a creat tot ceea ce noi vedem, ca şi multe lumi nevăzute.
Urmaţi credinţa Sfinţilor Părinţi (Filioque – scurt istoric)
În prima jumătate a secolului al VI-lea, în Apus, printre creştinii din Spania s-a răspândit învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt şi din Fiul [cf Filio, Filioque]. O contribuţie deosebită în acest sens a avut episcopul Seviliei de atunci, Isidor. La Sinodul III de la Toledo (589), această învăţătură a primit într-o măsură caracter sobornicesc, încât participanţii sinodului, după cuvintele Crezului niceo-constantinopolitan: „credimus… et in Spiritum sanctum, dominum et vivificantem, ex Patre…” au adăugat: „et ex filio (procedentem)”. Astfel aşezată în rândul dogmelor, s-a răspândit din ce în ce mai mult în Spania, lucru la care au contribuit în mod deosebit sinoadele de la Toledo: IV (634), VI (638), XI (675) şi XVI (693).
Sf. Iustin Popovici: Sfânta sobornicitate a unității și unitatea sfintei sobornicități sunt de la Duhul Sfânt
„Harismele sunt felurite, dar e Același Duh… toate acestea le lucrează Unul și Același Duh, împărțind fiecăruia deosebi, după cum voiește” (I Corinteni 12, 4; 11)
Duhul Sfânt este în toate infinit, nemărginit, pentru că este Dumnezeu. Harismele Sale sunt infinite, nemărginite. Dar, cu toată diversitatea lor, ele sunt unite în El: o unitate în multiplicitate și o multiplicitate în unitate. La oameni harismele acestea sunt diferite.
Duminica a V-a după Rusalii
Aţi auzit ce s-a petrecut in ţinutul Gadarenilor atunci când Domnul a pus piciorul pe meleagurile lor. Doi demonizaţi, doi oameni in care intraseră diavoli, L-au intâlnit şi au strigat: Ai venit aici mai inainte de vreme ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 28-29) şi, mai departe, aţi auzit cum Domnul a izgonit diavolii din aceşti oameni şi cum ei şi-au revenit din nebunia lor, din posedarea lor diavolească. Ce este diavolul? Diavolul este demenţa desăvârşită, nebunia desăvârşită, căci diavolul este luptător impotriva lui Dumnezeu.
Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte, cu Învierea Lui El i-a condamnat la nemurire
Pentru lovirea pe care a primit-o, Dumnezeu S-a întors îmbrăţişând; pentru insulte, binecuvântând; pentru moarte, cu nemurire. Niciodată oamenii nu a arătat atâta ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit; şi niciodată Dumnezeu nu a arătat dragostea lui faţă de oameni ca atunci când a înviat. Omenirea a vrut să-L omoare pe Dumnezeu, dar Dumnezeu, prin Învierea Lui, i-a adus pe oameni la viaţă, Dumnezeul cel răstignit şi înviat în prima zi dintr-o moarte groaznică!
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Iată, în patru cuvinte, întreaga soartă a tuturor oamenilor din toate timpurile! În patru cuvinte, întreaga istorie a neamului omenesc! În patru cuvinte, istoria ta şi a mea. În patru cuvinte, cea mai mare revoluţie în toate lumile omeneşti, cea mai importantă cotitură, cel mai mare macaz. Atunci când trenul vieţii omeneşti, care alerga pe şinele morţii, şi-a schimbat dintr-odată direcţia spre nemurire, totul s-a schimbat. Întorsătura nemaivăzută! Ce s-a întâmplat cu neamul omenesc?
Duminica a V-a din post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Iată a V-a Duminică din Marea Patruzecime, duminica [ce pecetluieşte săptămâna] marilor privegheri şi marilor nevoinţe, săptămâna marilor tânguiri şi suspine, Duminica celei mai mari sfinte între sfintele femei, a Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca…
Patruzeci şi şapte de ani a vieţuit în pustie, şi Domnul i-a dăruit ceea ce rareori dăruieşte cuiva dintre sfinţi. Ani întregi nu a gustat pâine şi apă. La întrebarea Avvei Zosima, ea a răspuns: „Nu numai cu pâine va trăi omul” (Matei 4, 4). Domnul a hrănit-o într-un mod deosebit şi a îndrumat-o la viaţa pustnicească, la nevoinţele pustniceşti.
Educaţia Teandrică şi Umanistă
Existenţa educaţiei ne descoperă faptul că omul este o fiinţă incompletă şi nedesăvârşită, aşa cum s-a observat şi continuă să se observe din experienţa neamului omenesc. Toate filosofiile, toate religiile, ştiinţele şi multele civilizaţii dau mărturie asupra acestui lucru.
Omul este o fiinţă care trebuie desăvârşită şi împlinită. De aceea, scopul principal al educaţiei este acela de a-l desăvârşi şi împlini pe om. De îndată, însă, se ridică următoarea întrebare inevitabilă: cu ce anume poate fi desăvârşit şi împlinit omul?
Observat din orice latură, omul este, după esenţa sa, „deschis” altor fiinţe şi altor lumi. El nu este în nici un fel acea monadă închisă a lui Leibniz. Cu întreaga sa fiinţă, atât cu eul său natural, cât şi cu cel psihic, omul împlineşte, conştient sau subconştient, voit sau instinctiv, imensă şi neînţeleasa reţea de viaţă ce înconjoară întreaga lume. Educaţia, dacă se doreşte a fi cu adevărat umană, trebuie să înceapă de la faptele observabile, precum şi de la principiile logice fundamentale.