Orice efort sau încercare de a armoniza creştinismul cu duhul vremii, cu mişcările trecătoare ale feluritelor epoci istorice sau cu regimurile politice nu face decât să elimine acea trăsătură aparte a creştinismului care face din el unica religie hristocentrică din lume. Neadaptarea Dumnezeu-omului Hristos la spiritul vremii, ci mai degrabă adaptarea spiritului vremii la duhul veşniciei lui Hristos, la dumnezeiasca umanitate a lui Hristos – aceasta este unica şi adevărata misiune a Bisericii lui Hristos în lume, a Bisericii Ortodoxe şi apostolice. Doar în acest mod va putea Biserica să păstreze Personalitatea de viaţă dătătoare şi de neînlocuit a Dumnezeu-omului Hristos, care este în sine fiinţa cea mai de preţ din întregul univers, dintre lucrurile văzute şi nevăzute, precum şi din lumea ce va să fie. El posedă gradul cel mai înalt de sfinţenie şi de valoare, fiind măsura infailibilă a tuturor lucrurilor.
Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 43