Pe acesta se cuvine să-l cunoaşteţi, ca să nu aducem noi laudă postului celui trupesc în sine şi pentru sine, ci să-l lăudăm ca lucrător pentru alte virtuţi, de folos sufletului. Pentru că şi dumnezeiescul Pavel spune că osteneala trupească este de puţin folos [I Timotei 4:8].
De aceea şi Părinţii cei purtători de Dumnezeu, care grăiesc din cele trăite de ei, nu îngăduie posturile prea îndelungate, ci ei socotesc că este mai de cinste şi mai bine primit a mânca o singură dată pe zi şi a nu se sătura.

Continuare …

Câţi trăiţi în căsătorie nu vă dedicaţi cu totul lumii acesteia! Căci pentru voi această lume nou împlântată şi cu adevărat supracerească, adică Mama lui Dumnezeu, s-a arătat drept rod al unei căsătorii. Cei bătrâni arătaţi o gândire bătrânească şi nu vă faceţi tineri prin gândurile, cuvintele şi faptele voastre, gândind trupeşte şi purtându-vă potrivit trupului. Tinerii imitaţi bătrânii, cinstiţi-i şi ascultaţi-i, şi nu vă arătaţi neştiutori de care bătrâneţe e cinstită şi cum anume nici tinereţea nu e lipsită de cinstita bătrâneţe. Iar dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe Solomon, căci îl veţi auzi spunând: „cărunteţea pentru oameni este înţelepciunea, iar bătrâneţea e o viaţă nepătată” [Sol 4, 9].

Continuare …

Cu toţii ştiţi pentru ce lucruri mărunte obişnuiesc oamenii să se ostenească şi să se dea chiar morţii! Oare nu pentru o mică soldă este gata ostasul să înfrunte primejdii de moarte şi jertfe? Şi oare nu pentru un mic adaos înfruntă negustorul naufragiul, vânturile mării, oamenii sălbatici şi multele atacuri, călătorind pe pământ şi pe mare? Şi nu pentru o bucată de pâine mulţi se prind sclavi la stăpâni fără de omenie?

Continuare …

Mărturisirea păcatelor e începutul cultivării sufletului, adică al pocăinței și pregătirii ca să primească cineva în sine cuvântul lui Dumnezeu care poate să mântuiască sufletele noastre.

Căci și plugarii de aceea au inventat aratul, pentru că acesta scoate din sânul pământului rădăcinile sălbatice și-l face în stare să primească semințele și răsadurile noastre.

Continuare …

“Mai presus de orice, mintea reprezintă bogăţia şi esenţa noastră înnăscută”. Atâta vreme cât ne aflăm pe căile mântuirii „noi ne păstrăm mintea adunată în sine şi, mai ales, în cea dintâi şi mai înaltă minte, Dumnezeu”.

Mântuirea noastră înseamnă că ne păstrăm mintea întru Domnul. Dar, atunci când deschidem o uşă patimilor, atunci mintea noastră „se împrăştie imediat, vagabondând tot timpul către lucrurile grosiere şi lumeşti, către multiplele plăceri şi gânduri pătimaşe legate de acestea”.

Continuare …

Această patimă se dezvoltă în om înaintea patimii iubirii trupeşti, când omul este încă destul de tânăr.

Există două feluri de dragoste de sine. Una este slava deşartă, care se leagă de înfrumuseţarea trupului şi dorinţa de a avea haine scumpe, iar cealaltă îi afectează pe cei cunoscuţi pentru virtuţile lor şi ea este însoţită de ipocrizie şi de îngâmfare.

Continuare …