Cunoaşterea misticului este o cunoaştere experimentală şi nu una strict bazată pe raţiune. Aici este şi deosebirea dintre călugărul şi filozoful calabrez Varlaam, lipsit de simţ mistic, şi Sfântul Grigorie Palama.
Varlaam Calabritul nega experienţa directă şi unirea nemijlocită cu Dumnezeu, susţinând o cunoaştere indirectă a Lui în această viaţă prin Scriptură, Tradiţia Bisericii sau prin intermediari creaţi (printre care include şi harul sau orice putere sau dar divin).
Varlaam afirma că vederea lui Dumnezeu va fi posibilă doar în veacul viitor, pe când Sfântul Grigorie consideră că această vedere începe încă din viaţa aceasta, fiind arvuna, garanţia şi pregustarea vieţii viitoare, căci dacă trupul trebuie să ia parte împreună cu sufletul la bunătăţile de negrăit (ale veacului viitor), este sigur că el trebuie să participe la aceasta, în măsura posibilului, chiar de pe acum, căci şi trupul are experienţa lucrurilor dumnezeieşti, când puterile pasionale ale sufletului se află nu omorâte, ci transformate şi sfinţite (Tomul Aghioritic, P. G. CL, col. 1233C).
Problema vederii lui Dumnezeu este aşezată de opozanţii isihasmului și a Sfântului Grigorie Palama pe un plan intelectual, ea fiind pentru ei doar gnoză, cunoaştere.
Pentru vederea dumnezeieștii lumini, călugării isihaști întrebuințau o anumită metodă. Retrăgându-se în locuri singuratice, înlăturau mai întâi orice i-ar fi putut distrage în vreun fel și le-ar fi putut tulbura liniștea, apoi stăruiau în concentrarea gândului la rugăciune, ochii fiind sustrași oricărei priveliști externe, însă nu închiși, pentru a putea vedea lumina taborică. Ei își aplecau bărbia în furca pieptului, cu privirea deschisă spre un punct oarecare spre abdomen, și rosteau, continuu, la început unii șușotind pentru a putea menține mai lesne atenția minții, o rugăciune scurtă, numită rugăciunea minții, sau rugăciunea inimii, sau rugăciunea lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!, sau în forme mai scurte, de pildă: Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!, controlându-și în același timp și respirația, pentru ca apoi să o poată rosti odată cu aceasta. Într-o stare de curăție lăuntrică desăvârșită, după o atentă concentrare și exerciții perpetue, unii călugări îmbunătățiți au ajuns să vadă prin contemplație lumina dumnezeiască necreată, aceeași pe care au văzut-o Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Față a Domnului (Mt. 17, 1-8; Mc. 9, 2-9; Lc. 9, 28-36). Vederea acestei divine lumini nu o considerau ca fiind o răsplată pentru ostenelile lor, ci ca pe un dar al milei dumnezeiești.
Sf. Grigorie Palama despre fiinţa lui Dumnezeu, energiile Sale necreate și vederea luminii dumnezeiești. (Articol semnat de Pr. Liviu Petcu, www.doxologia.ro)
