Sfântul Pavel, care a ştiut mai bine decât noi folosul cel mare pe care-l aduce rugăciunea, ne-a îndemnat să ne rugăm neîncetat (I Tes.5, 17).
N-a voit el să sfătuiască niciodată vreun lucru greu şi cu neputinţă, pe care nu l-am fi putut împlini, căci atunci ne-am fi arătat ca neascultători şi călcători ai poruncii lui şi drept urmare vrednici de osândă. Ci scopul Apostolului, care a zis să ne rugăm neîncetat, a fost ca să ne rugăm cu mintea noastră, ceea ce este cu putinţă să facem totdeauna.
Căci şi când facem un lucru de mână şi când ne plimbăm şi când şedem şi când mâncăm şi când bem, totdeauna putem să ne rugăm cu mintea noastră şi să facem rugăciunea minţii bine plăcută lui Dumnezeu şi adevărată. Cu trupul putem să lucrăm şi cu sufletul să ne rugăm. Omul din afară poate să împlinească orice slujbă cu trupul şi omul dinăuntru poate să fie dăruit slujirii lui Dumnezeu şi să nu lipsească niciodată de la lucrul cel duhovnicesc al rugăciunii cu mintea. Căci aşa ne porunceşte Dumnezeu-Omul Iisus în Sfânta Evanghelie, zicând: “Iar tu când te rogi, intră în cămara ta şi închizând uşa ta, roagă-te Tatălui tău întru ascuns” (Matei 6, 4). Cămara sufletului este trupul. Uşile fiinţei noastre sunt cele cinci simţuri. Sufletul intră în cămara lui, când mintea nu umblă de colo până colo în lucrurile lumii, ci stăruieşte în inima noastră. Şi simţurile noastre le închidem şi rămân asigurate, când nu le lăsăm să se alipească de lucrurile supuse lor şi arătate. În felul acesta mintea rămâne liberă de orice împătimire lumească şi se uneşte prin rugăciunea ascunsă a minţii cu Dumnezeu Tatăl nostru. Şi atunci zice: “Tatăl tău cel ce vede întru ascuns, îţi va da ţie la arătare” (Matei 6, 6).Dumnezeu, cunoscătorul celor ascunse, vede rugăciunea minţii tale şi o răsplăteşte cu daruri arătate şi mari. Pentru că aceasta este rugăciunea adevărată şi desăvârşită şi ea umple sufletul de harul dumnezeiesc şi de darurile (harismele) duhovniceşti. Căci cu cât închizi mirul mai mult în vas, cu atât vasul răspândeşte mai multă mireasmă. Aşa e şi cu rugăciunea: cu cât o întipăreşti mai mult în inima ta, cu atât o umple mai mult de harul dumnezeiesc. Fericiţi sunt cei ce se obişnuiesc cu acest lucru ceresc, căci cu el biruiesc orice ispită de la dracii cei răi, precum şi David a biruit pe îngâmfatul Goliat (I Împ. 17, 51). Cu ea sting poftele fără rânduială ale trupului, precum şi cei trei tineri au stins văpaia cuptorului (Dan. 7, 25-26). Cu această lucrare a rugăciunii minţii îmblânzesc patimile, precum şi Daniel a îmblânzit leii sălbatici (Dan. 6, 18 urm.). Cu ea coboară roua Sfântului Duh în inima lor, precum a coborât Ilie ploaia în Carmel (III Împ. 18, 45).
Această rugăciune a minţii este cea care urcă până la tronul lui Dumnezeu şi se păstrează în cupe de aur ca să fie tămâiat cu ea Domnul, precum zice Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în Apocalipsă: “Şi douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăute şi cupe de aur pline de tămâie, care sunt rugăciunile Sfinţilor” (Apoc. 5, 7). Această rugăciune a minţii este o lumină care luminează totdeauna sufletul omului şi aprinde inima lui cu flăcările iubirii lui Dumnezeu. Ea este o verigă care ţine uniţi şi împreunaţi pe Dumnezeu şi omul. O, har neasemănat al rugăciunii minţii! Ea face pe om să fie totdeauna în convorbire cu Dumnezeu. O, lucrare cu adevărat minunată şi deosebită! Să fii deodată cu oamenii trupeşti şi să te afli cu Dumnezeu în chip înţelegător. Îngerii nu au glas material, ci cu mintea lor aduc lui Dumnezeu doxologia neîncetată. Aceasta este lucrarea lor. Ei îi este închinată toată fiinţa lor.
Deci şi tu, frate, când intri în cămara ta şi închizi uşa, sau când mintea ta nu sare de colo până colo, ci intră în inima ta şi simţurile tale sunt întărite, şi nu sunt pironite de lucrurile lumii acesteia, şi pe lângă aceasta te rogi totdeauna cu mintea ta, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul, te faci asemenea cu sfinţii îngeri; şi Tatăl tău, care vede rugăciunea ta tainică, pe care o aduci în ascunsul inimii tale, te va răsplăti cu mari daruri (harisme) întru arătare. Şi ce bun mai mare şi mai bogat poţi să afli decât acesta, de a te afla, cum am spus, împreună cu Dumnezeu în chip înţelegător şi de a fi în convorbire neîncetată cu El? Căci fără El nu poate să fie vreodată vreun om fericit nici aici, nici în cealaltă viaţă.
Sf. Grigorie Palama, Omilii