În aceastã Sfântã zi, prãznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricãciune, a fost mutat spre viatã veșnicã.
Iosif cel din Arimateea, coborând de pe cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui:
“Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tãu, cu giulgiu curat înfãsurându-l si cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus”. (Tropar)
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul lui curat și dumnezeiesc Se pogoarã în iad. Sufletul a fost despãrțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatãlui. Și-a dat și propriul Sãu sânge, preț de rãscumpãrare pentru noi. Trupul Domnului a suferit și despãrțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricãciunea în înțelesul unei putreziri a trupului.
În această zi sãvârșim Liturghia Sfântului Vasile unitã cu vecernia.
“Sã tacã tot trupul omenesc și sã stea cu fricã și cu cutremur și nimic pãmântesc întru sine sã nu gândeascã, cã Împãratul împãraților și Domnul domnilor merge sã se junghie și sã se dea spre mâncare credincioșilor. Și merg înaintea lui cetele îngerești cu toatã cãpetenia și puterea , heruvimii cei cu ochi multi și serafimii cei cu câte șase aripi, fetele acoperindu-și și cântând cântare: Aliluia, Aliluia, Aliluia”. (Heruvic)