„Lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea și bucuria mea.” Aceasta este Maica Domnului pentru noi: ne duce la Domnul Hristos, Care a vrut și vrea să ne ocrotească, să ne ajute și să ne acopere cum își acoperă găina puii săi. V-aș ruga, când mai vedeți câte-o cloșcă întinzându-și aripile peste puișorii săi, să vă gândiți că Domnul Hristos a zis: „De câte ori am voit să adun pe fiii tăi cum adună pasărea puii săi sub aripi” (Luca 13, 34).
Cel care vrea să se împărtăşească în fiecare duminică la Sfânta Liturghie trebuie să ducă o viaţă corectă, nu trebuie să se pregătească în mod special pentru asta, pentru că împărtăşirea cu Sfintele Taine nu-i o recompensă, ci e un ajutor.
M-a impresionat faptul că un fost deținut politic, când a început să vorbească într-o adunare festivă, înainte de toate, a zis cu glas tare: „Doamne ajută-mă să nu greșesc”. Greșim noi înșine, și greșesc și alții, în ceea ce ne privește pe noi. Lucrul de căpetenie este să ni se facă „ocara, ca cinstea; lipsa, ca îndestularea; paguba, ca și câștigul și străinii, ca rudele după trup”. Dacă ajungem la măsura aceasta, am ajuns la nepătimire și suntem fericiți.
Zice Domnul Hristos, în legătură cu inima, că din inima omului pornesc gândurile cele rele. Sunt două texte în Sfânta Evanghelie, şi anume: în Sfânta Evanghelie de la Matei, capitolul 15, şi în Sfânta Evanghelie de la Marcu, capitolul 7, sunt două liste de lucruri care îl întinează pe om, care îl spurcă pe om. Şi lucrurile acestea sunt puse în legătură cu o situaţie în care ucenicii Domnului Hristos au fost învinuiţi de farisei că nu respectă datina bătrânilor ca să se spele pe mâini înainte de a mânca.
Adevărul este că noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire şi ură. Poate înclinaţi mai mult spre iubire, dar în orice caz, nu la măsurile la care ni se cere să avem iubirea faţă de oameni.
Era la noi, la mănăstire, un părinte – Serafim Popescu –, și el zicea: „Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut”, iar părintele Arsenie Boca îl completa: „Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu”. Dumnezeu vrea să ne ajute, să ne ridice, vrea să ne sfințească, vrea să ne primească între ai Săi, să ne ridice mai presus de noi.
Să ne întrebăm dacă l-am salutat cu căldură pe prietenul nostru pe care l-am întâlnit. Să ne întrebăm dacă nu cumva am fost egoiști în ziua care se pleacă spre înserare. Să ne întrebăm dacă oare este cineva mulțumit cu ceea ce i‑am spus sau cu ceea ce i-am făcut. Să vedem dacă putem răspunde cu inima ușoară la întrebarea: am ajutat pe cineva dintre cei care au avut nevoie de ajutorul nostru? Nu mă gândesc numai la ceea ce am dat pentru cineva, ci și la ajutorul care e necesar între noi, de multe ori – să‑i ajutăm fratelui nostru să facă mai ușor ceea ce are de făcut. Am fost săritori, binevoitori, sau nepăsători?
Sfântul Ioan Scărarul spune că rugăciunea poate fi întinată sau spurcată, poate fi furată, poate fi pierdută şi poate fi curată.
