Mulți dintre credincioși cred că sunt credincioși numai pentru că nu tăgăduiesc pe Dumnezeu cu cuvântul. Eu cu mulți oameni m-am confruntat în privința aceasta și i-am întrebat: „Ești credincios? Crezi în Dumnezeu?”. „Da, părinte, cred în Dumnezeu”. Și dacă l-am luat la cercetare, am ajuns la concluzia (și el a ajuns la concluzia) că nu crede în Dumnezeu, ci doar nu-L tăgăduiește pe Dumnezeu cu cuvântul. Cineva care nu merge la biserică, de exemplu, acela nu-și manifestă credința, n-are credință. Eu, de exemplu, care sunt credincios, n-aș putea să nu merg la biserică, ori cineva care nu poate să meargă la biserică înseamnă că nu are atâta credință câtă îi trebuie ca să-l ducă la biserică, ca să-l țină în cadrul slujbelor. După aceea, mai sunt și altele; cine nu ține post, nu ține rânduiala postului, cine nu citește din Scriptură (nu împlinește o rânduială de îmbogățire a minții cu gândurile la Dumnezeu). Toate acestea țin și de mântuire și de celelalte stări, celelalte etape de înaintare în viața duhovnicească.
Nu e vorba numai de teorie, deși și o teorie e bună, pentru că dacă n-ai în gând, nu poți avea nici în faptă. Ar trebui să se insiste mult mai mult asupra acestei laturi a existenței (asupra mântuirii) și acest lucru trebuie făcut în mod sistematic, mai ales în cadrul sfintelor slujbe. Să se țină mai multe predici și predici nu abstracte și care nu angajează (predici de informare, intelectuale), ci niște predici în care să se pună problema în esența ei: suntem sau nu suntem pe calea mântuirii? Avem sau nu avem preocupări de mântuire? Am realizat sau nu ceva în privința aceasta? Unde ne găsim, ce facem de-acum încolo, ce mai putem face?
Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătățire sufletească, Editura Agaton, p. 56

 

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.