Întristat este sufletul Meu până la moarte.
Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine
(Matei 26, 38)
Viața și petrecerea Cuviosului Porfirie Kavsokalivitul
Pr. Porfirie Kavsokalivitul
Revărsarea iubirii dumnezeieşti umple sufletul de bucurie şi veselie
Să-L iubim pe Hristos. Atunci numele Lui va ieşi dinlăuntrul nostru cu dor fierbinte, cu căldură, cu dragoste dumnezeiască, vom striga numele Său în taină, negrăit. Să stăm înaintea lui Dumnezeu cu dăruire, cu smerenie, deasupra urmelor paşilor lui Hristos. Să ne slobozească Hristos de fiece cută a omului celui vechi. Să ne rugăm să ne vină lacrimile înainte de rugăciune. Dar, atenţie! Să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta. Să vă rugaţi cu zdrobire: „Sunt eu vrednic să-mi dai atâta har, Hristoase al meu?” Şi atunci aceste lacrimi se fac lacrimi de recunoştinţă. Sunt mişcat; n-am făcut voia lui Dumnezeu, ci cer mila Lui.
Când ne rugăm pentru ceilalţi, să spunem „Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă”
Să ne rugăm pentru Biserică, pentru lume, pentru toţi. Toată creştinătatea se află înlăuntrul rugăciunii. Dacă vă rugaţi numai pentru voi, asta ascunde interes. Pe când, dacă vă rugaţi pentru Biserică, înlăuntrul Bisericii sunteţi şi voi. în Biserică este Hristos unit cu Biserica, dar şi cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Sfânta Treime şi Biserica sunt una. Dorul vostru fierbinte trebuie să fie îndreptat spre aceasta, ca lumea să fie sfinţită, ca toţi să devină ai lui Hristos. Atunci intraţi în Biserică, trăiţi în bucuria Raiului, în Dumnezeu, pentru că întreaga plinătate a Dumnezeirii sălăşluieşte în Biserică.
Părintele Porfirie: Între noi nu e nici o distanţă
S-a spus că astăzi, când fiinţe sfinte, contemporane nouă, precum părinţii noştri duhovniceşti Porfirie, Paisie, Iacob, Sofronie, Epifanie au adormit în Domnul, părăsind această viaţă, suntem mai săraci.
Cred că dimpotrivă, suntem mai bogaţi şi mai fericiţi, fiindcă aceşti sfinţi, eliberaţi de limitele trupeşti şi de dependenţa biologică, continuă a se afla printre noi, însoţindu-ne paşii în viaţă. Însă, aşa cum e şi firesc, noi suntem aceia care nu le putem simţi şi nu le putem trăi prezenţa duhovnicească, tocmai din pricina neputinţei simţurilor şi a percepţiilor noastre.
Odată când m-am dus la Părintele Porfirie i-am spus: „Părinte, să vă gândiţi mereu la noi şi să vă rugaţi pentru noi, căci avem mare nevoie. Îndeosebi să vă gândiţi la noi în ceasurile nopţii, când se stinge zgomotul vieţii şi când încercăm să comunicăm cu noi înşine şi cu Dumnezeu”. Auzind acestea, părintele mi-a răspuns: Între noi nu e nici o distanţă.
Hristos este cel mai înalt lucru care poate fi dorit
Să-L iubim pe Hristos și singura noastră nădejde și grijă să fie El. Să-L iubim pe Hristos numai pentru El. Niciodată pentru noi. Să ne așeze unde voiește. Să ne dea orice voiește. Să nu-L iubim pentru darurile Lui. Este egoism să spunem: „O să mă așeze Hristos într-un locaș frumos, pe care mi l-a făcut, mi l-a pregătit El Însuși, precum spune Evanghelia: În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt… ca să fiți și voi unde sunt Eu” (Ioan 14, 2-3). Corect este să spunem: „Hristoase al meu, ce voiește iubirea Ta îmi ajunge ca să trăiesc în dragostea Ta”.
O mare minune săvârșită de părintele Porfirie
În cartea sa, «Călătorind printre zidurile cetății», monahia Porfiria relatează o mare minune și o apariție cu totul minunată a părintelui Porfirie, care demonstrează că viața continuă după moarte și că niciodată nu trebuie să ne pierdem nădejdea, fiindcă Dumnezeu este bun și atotputernic.
Într-o zi, pe la ora două la amiază, mă aflam în piața Aghíon Anargýron (Sfinților Doctori fără de arginți) din Atena. La un moment dat, se apropie de mine un domn, care îmi zice:
Sfântului Porfirie era şi specialist în diete!
‒ Ştiţi ce proprietăţi are ceapa?, m-a întrebat Părintele.
‒ Cum să nu! Dilată vasele de sânge.
‒ De unde ştii? Cine te-a învăţat? Aşa e, ceapa are proprietatea de a dilata vasele de sânge. Face mult bine la inimă, la vase, la tensiunea arterială, la toate! Întăreşte organismul. Să-i spui doamnei Sofia să o folosească des!
Părintele Porfirie: „Cel ce a biruit lenevia, a trecut dintr-o dată în spaţiul duhovnicesc”
Sfinţenia: să liturghiseşti după Sfânta Liturghie. Să prăznuieşti după praznic. Să lucrezi după lucru. Părintele Porfirie lucra de mână multe ore în pustia de la Kavsokalivia. Totodată lucra şi cu mintea, rostind tainic cuvintele rugăciunii şi capitole întregi din Noul Testament. După lucrarea de toată ziua, lucra şi noaptea în chilia lui, cu rugăciune, cu metanii şi cântări ale Bisericii noastre. Din păcate, astăzi suntem leneşi şi în timpul lucrului şi după aceea – ne întindem pe canapea, uitându-ne la televizor ceasuri întregi. Trăim în trândăvia noastră, care naşte cugete, supărări, căutarea plăcerilor trecătoare.
Organizarea care dezorganizează
Atunci când te dezorganizezi la exterior, te organizezi în interior, cu harul Sfântului Duh. Părintele Porfirie „s-a dezorganizat” şi s-a smerit prin poruncile multe şi deseori contradictorii ale celor doi duhovnici ai lui. Cu toate acestea, a primit harul Sfântului Duh, care i-a format şi i-a întărit sufletul şi trupul.
Sfântul Nectarie, părintele Porfirie şi unchiul Iorgos
25 ianuarie 1982. Unchiul meu, Iorgos, avea o boală la rinichiul stâng şi s-a hotărât să meargă la Londra, pentru operaţie. Însă tatăl meu i-a propus: „Înainte de a face orice, să-l întrebăm pe părintele Porfirie”.
Atunci părintele locuia la munte, într-o chilie de ciment şi piatră, la Milesi. Răspunsul lui a fost categoric: „Fiule, nu te duce în străinătate. Fă ce-ţi spun medicii de aici şi te vei însănătoşi”.
Cu cât te vei ruga mai mult, cu atât mai multe vor fi gândurile bune
Mi-a zis Părintele într-o zi aşa: „Tu eşti evlavios şi vrei să impui celor din jur credinţa şi evlavia ta, şi crezi că vei reuşi. Rău faci, fiindcă omul reacţionează taman invers: îi spui să facă ceva şi nu face, şi asta tocmai pentru că i-ai spus să o facă. Când te va vedea pe tine făcând acel lucru, poate că te va urma şi el, zicându-şi: «Dacă el face asta, hai să fac şi eu».
Părintele Porfirie: Firea, când este forţată şi constrânsă, se răzbună
Un tânăr i-a spus părintelui Porfirie: „Părinte: cutare om este un teolog important”. Părintele i-a răspuns: „E protestant”. „Nu, părinte, e ortodox”. Părintele a zis: „Nu ştiu eu? Are un caracter protestant”.
Dacă vrei să impui „linia ta sfântă”, ai un caracter protestant. Dacă te sprijini pe acţiunile tale şi mai puţin pe harul atotputernic al lui Hristos, ai un caracter protestant. „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc“ (Psalmul 126,1).
Jertfă şi prinos sunt metaniile
S–ar putea ca cineva să spună: „Iubirea o am în inimă”. Da, dar metaniile şi toate nevoinţele sunt de trebuinţă, fiindcă sunt forme, dar prin mijlocirea acestor forme izbutim să ajungem la esenţă. Dacă nu ajungem acolo, toate astea sunt zero. Aşa este. Să fac acum tumbe, să vadă Dumnezeu, să fie mulţumit? Nu prin astea este Dumnezeu mulţumit. Nici nu adăugăm ceva lui Hristos prin slăvirea pe care I-o aducem. Noi rodim, noi suntem cei care avem această nevoie.
Dumnezeu nu ne vrea molâi
Să aveţi neîncetat pomenirea lui Dumnezeu. Astfel mintea voastră va dobândi tărie. Tăria minţii vine din trezvie. Trezvia este dragostea pentru Dumnezeu. Este să ai întotdeauna în mintea şi în inima ta pe Hristos, chiar şi când te îndeletniceşti cu alte treburi. Este nevoie de dragoste către Hristos, de ardoare….
Dacă trăiţi în har, răul nu vă va lovi. Dacă nu trăiţi cele dumnezeieşti, răul vă va înconjura, vă va cuprinde moleşeala şi vă veţi chinui. Dacă vedeţi moleşeală, omul nu este bine sufleteşte.
Spre a deveni vrednici de El, trebuie să murim după omul cel vechi
Este trebuinţă de vrere, iar Dumnezeu este gata să Se sălăşluiască înlăuntrul nostru. Bate la uşă şi noi le facem pe toate, precum scrie în Apocalipsa lui Ioan. Se preschimbă cugetarea noastră, scapă de răutate, devine mai bună, mai sfântă, mai ageră.
Părintele Porfirie Kavsokalivitul: “Bătrânul Dimas mi-a transmis harisma rugăciunii şi a străvederii”
La ora patru bătură clopotele. După ce Bătrânul Dimas auzi clopotele, făcu câteva metanii şi încetă să se mai roage. Se aşeză pe bordura din pronaos şi apoi sosi Macarudas, aşa era alintat Macarie. Era un monah iute în mişcări şi dulce la vorbă. Era ca un îngeraş. Cât de frumos aprindea candelele! Cât de frumos aprindea policandrul! Cât de frumos le stingea, una câte una. Cât de frumos făcea metăniile! Cerea iertare în stânga şi-n dreapta, pentru ca să ia cărţile şi să purceadă la ascultarea de canonarh. Doamne, cât îl iubeam! Era vrednic, căci avea harul lui Dumnezeu.
Pe toate să le înfruntaţi cu iubire, cu bunătate, cu răbdare şi cu smerenie
Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlineşte astăzi de către oameni, şi nici de către el însuşi. Să-l doară cu durerea trupească şi sufletească a celorlalţi. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des. Sufletele care au această subţirime sunt în chip deosebit primitoare ale vestirilor şi ale voii lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putinţa de a spori mult în viaţa cea întru Hristos, căci îl iubesc pe Dumnezeu şi nu vor să-L întristeze. Au de străbătut o primejdie. Dacă nu îi predau cu încredere lui Hristos viaţa lor, este cu putinţă ca duhul viclean să-şi tragă foloase din delicateţea lor şi să-i arunce în întristare şi deznădejde.