‒ Ştiţi ce proprietăţi are ceapa?, m-a întrebat Părintele.
‒ Cum să nu! Dilată vasele de sânge.
‒ De unde ştii? Cine te-a învăţat? Aşa e, ceapa are proprietatea de a dilata vasele de sânge. Face mult bine la inimă, la vase, la tensiunea arterială, la toate! Întăreşte organismul. Să-i spui doamnei Sofia să o folosească des!
Atunci când te dezorganizezi la exterior, te organizezi în interior, cu harul Sfântului Duh. Părintele Porfirie „s-a dezorganizat” şi s-a smerit prin poruncile multe şi deseori contradictorii ale celor doi duhovnici ai lui. Cu toate acestea, a primit harul Sfântului Duh, care i-a format şi i-a întărit sufletul şi trupul.
25 ianuarie 1982. Unchiul meu, Iorgos, avea o boală la rinichiul stâng şi s-a hotărât să meargă la Londra, pentru operaţie. Însă tatăl meu i-a propus: „Înainte de a face orice, să-l întrebăm pe părintele Porfirie”.
Atunci părintele locuia la munte, într-o chilie de ciment şi piatră, la Milesi. Răspunsul lui a fost categoric: „Fiule, nu te duce în străinătate. Fă ce-ţi spun medicii de aici şi te vei însănătoşi”.
Un tânăr i-a spus părintelui Porfirie: „Părinte: cutare om este un teolog important”. Părintele i-a răspuns: „E protestant”. „Nu, părinte, e ortodox”. Părintele a zis: „Nu ştiu eu? Are un caracter protestant”.
Dacă vrei să impui „linia ta sfântă”, ai un caracter protestant. Dacă te sprijini pe acţiunile tale şi mai puţin pe harul atotputernic al lui Hristos, ai un caracter protestant. „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc“ (Psalmul 126,1).
S–ar putea ca cineva să spună: „Iubirea o am în inimă”. Da, dar metaniile şi toate nevoinţele sunt de trebuinţă, fiindcă sunt forme, dar prin mijlocirea acestor forme izbutim să ajungem la esenţă. Dacă nu ajungem acolo, toate astea sunt zero. Aşa este. Să fac acum tumbe, să vadă Dumnezeu, să fie mulţumit? Nu prin astea este Dumnezeu mulţumit. Nici nu adăugăm ceva lui Hristos prin slăvirea pe care I-o aducem. Noi rodim, noi suntem cei care avem această nevoie.
Lasă-ți boala în voia lui Dumnezeu!
Cu ocazia altei întâlniri, m-a ajutat să-i pricep vorbele în felul următor:
– Știi ce să faci când ești bolnav? Să te rogi Domnului să-ți ierte păcatele. Iar Domnul, pentru că L-ai rugat cu durere și cu smerenie, îți va ierta păcatele și-ți va tămădui și trupul. Dar bagă de seamă să nu spui, Doamne, iartă-mi păcatele!” pe de o parte, iar, pe de alta, să ai în minte vindecarea trupească, pentru că o astfel de rugăciune nu va avea nici un efect.
Gheronda Porfirie a povestit cândva: „M-a vizitat, odată, un hipiot. Era îmbrăcat cu haine ciudate şi foarte colorate, purta amulete şi bijuterii, şi a cerut să mă vadă. Maicile s-au neliniştit, au venit să mă întrebe iar eu am spus să intre. De cum s-a aşezat înaintea mea, i-am văzut sufletul. Avea suflet bun, dar rănit şi de aceea, răzvrătit”.
I-am vorbit cu dragoste iar acela s-a emoţionat. „Gheronda”, îmi spune, „nimeni nu mi-a vorbit aşa până acum”. I-am rostit numele şi s-a mirat cum de l-am cunoscut.
Nici un ascet nu s-a sfințit fără nevoințe. Nimeni n-a putut să ajungă la duhovnicie fără să se nevoiască. Trebuie să fie nevoințe. Nevoință sunt metaniile, privegherile și așa mai departe, dar fără siluire. Toate să se facă cu bucurie. Nu atât metaniile pe care le vom face, nu rugăciunile – ci dăruirea, dragostea pentru Hristos, pentru cele duhovnicești. Sunt mulți care le fac pe acestea nu pentru Dumnezeu, ci pentru asceză, pentru folosul trupesc, însă oamenii duhovnicești o fac pentru folosul sufletesc, pentru Dumnezeu. Dar se folosește mult și trupul, nu se îmbolnăvește. Vin multe bunătăți.
Lipsa credinței, desparțirea de învățătura Bisericii Dreptslăvitoare îl conduce pe om la multe lucruri necugetate și cu efecte dezastruoase în viitor. Conform educației moderne astăzi auzim foarte des cuvinte nesăbuite, chiar blesteme, fără ca cineva să conștientizeze gravitatea acestui fapt și rezonanța lor în lumea înconjurătoare.
Uneori oamenii își „drăcuiesc” proprii copii, sau propriile rude, propriile lucruri, propria muncă de pe ogoare și apoi se așteaptă ca evenimentele vieții să fie fericite. Părintele Porfirie ne propune niște exemple demne de luat în seamă: