Când va fi însă această dată, nimeni nu știe: „Nici îngerii din Cer, nici Fiul, ci numai Tatăl”, cum ne încredințează despre aceasta Însuși Mântuitorul Hristos în Sfânta Evanghelie (Matei 24, 36).
Dar, pentru ce oare Dumnezeu a tăinuit data sfârșitului? Știm că și la prima Sa venire, la întruparea Fiului, Dumnezeu a ținut această dată „Taina din veac ascunsă și de îngeri neștiută”. Omenirea aștepta pe Mesia cel făgăduit, pe Răscumpărătorul. Prorocii îl vestiseră, vorbiseră și despre unele semne prevestitoare, dar data nu o știa nimeni. Sfântul Apostol Pavel ne lămurește că Mântuitorul a venit „Când s-a plinit vremea” (Galateni 4, 4). Dar ce era această plinirea vremii? Plinirea vremii a fost timpul când omenirea, prin nașterea Fecioarei Maria, a putut oferi vasul de sfințenie desăvârșită, potrivit pentru întruparea lui Dumnezeu, când avea mijloace potrivite pentru ca noua învățătură pe care o aducea Fiul lui Dumnezeu lumii, să se poată răspândi mai cu lesnire. Și acestea erau între altele: limba greacă cunoscută în tot Imperiul Roman, drumurile bune construite de cuceririle romane, monoteismul răspândit de diaspora evreiască în lumea politeistă de atunci. Dar toate acestea erau realizări omenești, contribuții ale omului la plinirea vremii, pentru prima venire a Mântuitorului.
În chip asemănător, și a doua venire a Domnului va avea loc când se va împlini vremea, când omenirea va fi pregătită pentru această venire. Dumnezeu ca un Atoateștiutor, știe precis data sfârșitului lumii, dar această dată nu a fixat-o mai dinainte la anul cutare sau cutare, ci a lăsat și omului partea sa de contribuție la stabilirea acestei date; depinde deci și de om ca această dată să fie mai curând sau mai târziu. Acesta este și unul din înțelesurile tainei că „nimeni nu știe această dată”, pentru că ea nu este fixată de mai înainte, la un anumit an.
Examinând mai cu atenție semnele ‒ care potrivit Sfintei Evanghelii vor preceda sfârșitul lumii: împuținarea credinței, apariția prorocilor mincinoși, războaie și mari cataclisme naturale, venirea lui Antihrist etc. ‒, vedem că nici acestea nu ne dau o indicație precisă. Unele din semne s-au mai petrecut în istorie, iar altele sunt învăluite de taină. De aceea omenirea, ori de câte ori se întâmplă vreun eveniment neobișnuit, se întreabă dacă nu cumva și acesta este vreunul din „semnele vremii”!
Vorbind despre sfârșitul lumii, Mântuitorul se întreabă: „Oare când va veni Fiul Omului va mai găsi credință pe pământ?” (Luca 18, 8). Răspunsul negativ rezultă din însăși întrebare. O secătuire completă a puterilor omenești de a mai face binele va fi un semn că o continuare a existenței lui pe pământ nu mai are rost. Aceasta va fi una din cauzele principale ale sfârșitului.
Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 168-171