Prin petrecerea noastră monahală, fie practică, fie contemplativă, urmărim să ajungem la scopul dorit. Și care este acesta? Este exact să lepădăm omul vechi care este format din patimi și pofte și, prin har, să-l îmbrăcăm pe cel nou, pe cel zidit după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, și să provocăm harul dumnezeiesc să vină în noi. Dar nu numai atât, ci și noi care avem pârga Duhului și noi înșine suspinăm în noi, așteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Acesta este scopul nostru. Părinții, ca să ne conducă la acest scop, ne-au dat diferite tipicoane și programe și rânduieli tipiconale.

Continuare …

Deși am fost creați în chip desăvârșit, în ființa noastră, deopotrivă trup și suflet, nu a mai rămas aproape nimic în picioare după cădere, pentru că ”omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Psalm 48:12). Păcatul a adus omului moartea și stricăciunea, și nu numai atât, ci și lucrarea defectuoasă a mădularelor trupului încă dinaintea morții sale. Iar însușirile psiho-somatice cele mai importante prin care se manifestă sufletul omenesc, adică simțurile, gândirea, conștiința, s-au sălbăticit cu totul și numai prin Hristos, prin Cuvântul întrupat, ele redevin raționale și sunt reașezate în starea cea dintâi, când sunt folosite prin harul dumnezeiesc.

Continuare …

Noi, monahii, avem harul sub două forme, după cum v-am spus și altă dată: l-am primit o dată la botez și l-am mai primit încă o dată la tunderea în monahism. Și este cu noi, este în noi sub forma maternității duhovnicești. Dar harul nu poate să intervină pentru că are întâietate libertatea persoanei. Cu toate că omul se îndreaptă către stricăciune și moarte, Dumnezeu nu ne-a ,,retras” dreptul libertății personale, astfel încât să nu mai avem libertatea de a gândi, a lua hotărâri și a făptui. Asta înseamnă să ai libertate ca persoană. În continuare, dumnezeiescul har, care este în noi, așteaptă ca libertatea să acționeze mai întâi și să hotărască: ,,Aleg binele și urăsc răul”.

Continuare …

1. De vreme ce trăim într-o mănăstire de obşte, trebuie cu intenţia noastră nesilită şi cu inimă binevoitoare să ne tăiem orice voie în faţa Egumenului. Şi cu ajutorul lui Dumnezeu vom dobândi simplitatea şi se va mortifica cu totul voia noastră proprie.
2. Acela este într-adevăr monah adevărat care izbuteşte să ajungă la trezvie, şi are adevărata trezvie acela care este monah după inimă.
3. Monah este acela care şi-a îndepărtat mintea sa de lucrurile materiale şi se afieroseşte lui Dumnezeu prin înfrânare, dragoste, psalmodie şi rugăciune.

Continuare …

Având ca punct de plecare pocăința, Monahul începe lupta pentru dobândirea desăvârșirii și îndumnezeirii în sânurile și după credința Bisericii, al cărei membru nedespărțit este. Având ca primă bază lepădarea de lume și înstrăinarea, pune cele dintâi temelii ale lui. Monahul este „produsul” pocăinței și nu înțelege pocăința în cadrele strâmte numai ale încetării faptelor rele, ci o înțelege ca pe o completă omorâre a răului, până la nivelul simplei gândiri, îndârjindu-se, ca să spunem așa, să șteargă din memoria lui și simpla amintire a răului. După pocăință, a doua lui performanță este dobândirea virtuților până în punctul de a le vedea ca pe o lucrare firească, având ca model viața atotvirtuoasă a Domnului nostru Iisus Hristos. Următorul și ultimul pas al lui este răpirea minții lui prin harul Duhului Sfânt în dumnezeiască vedere.

Continuare …

Fericitul întru pomenire, Gheronda Iosif Vatopedinul, vorbește despre cele două elemente absolut necesare luptei duhovnicești a monahului, despre care Hristos ne-a învățat mai întâi: lepădarea de sine și dragostea.
Trebuie să-i mulțumim lui Hristos și Preacuratei Maicii Sale că ne-a învrednicit să fim iarăși împreună. Situația mea este foarte grea, sunt aproape paralizat. Dar, omenește, mi-am pus nădejdea în Dumnezeu și m-am rugat și la Maica Domnului să-mi ajute, pentru că voiam și eu să vă văd, să ne întâlnim, să fim împreună. Iar acest lucru are o foarte mare importanță în ceea ce privește scopul nostru.

Continuare …

Părintele Iosif Vatopedinul este unul dintre cei mai credincioși ucenici ai lui Gheron Iosif Isihastul, un mare părinte purtător de har al veacului nostru. Părintele Iosif Vatopedinul și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale în Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athis, în curtea căreia este și înmormântat.

Continuare …