Oare să ne rugăm numai când ne ispiteşte satana? Să ne rugăm fără să ne ispitească! Dar dacă ne ispiteşte şi Dumnezeu îi dă voie, este un prilej în plus să nu mă stăpânească fiara asta nenorocită.
Avem nevoie de o stare de prezenţă continuă, căci harul lui Dumnezeu ne ajută. Că nu putem fără harul lui Dumnezeu să ne mântuim. Este cu neputinţă să te mântuieşti, oricât ai fi de nevoitor, numai cu faptele tale, fără harul lui Dumnezeu.
Considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei, Arsenie Papacioc (n. 13 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița; d. 19 iulie 2011, Techirghiol).
Din anul 1976, era duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții.
Unii Sfinţi Părinţi consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Aţi putea să ne spuneţi care sunt criteriile de apreciere?
– De fapt, este mântuitoare, dar, mă scuzaţi, fac o rectificare: „Smerenia te duce până la Dumnezeu şi dragostea gustă din Dumnezeu!” Iubirea, dar o iubire smerită. Smerenia, destul este smerenie. Singura cale este smerenia. Am fost prin Grecia la o mănăstire şi o călugăriţă m-a rugat să scriu ceva pe o vedere.
Recomand o nesfârşită veselie sufletească în ascunsul tău, că aceasta mărturiseşte că eşti cu Iisus Hristos în inima ta şi-n respiraţia ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte.
Deci, o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai înnoroit, că oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol.
Nu mai vorbiţi unul despre altul de rău! Vorbiţi numai de bine!
Să ştii că după cuvintele tale te va judeca. Sau după cuvintele tale te vei bucura! Că este o foarte mare ruşine să vorbeşti de rău pe fratele tău de drum, în luptă cu acelaşi duşman nesuferit, diavolul!
Ne vorbește Părintele Arsenie vol. 2, Editura Episcopiei Romanului, 1997
Părintele Arsenie Papacioc – Sfaturi duhovnicești despre smerenie și mântuire.
Universul Credinței TVR, redactori Maria Cica & Andrei-Victor Dochia
– Nu zicem rugăciunea cu atenţie; suntem împrăştiaţi la ascultare. Ce să facem, Preacuvioase Părinte?
– Dragă, din momentul în care ţi-ai revenit, înseamnă că nu te-ai pierdut! Nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut, dacă credinţa rămâne în picioare, dacă capul se ridică din nou şi sufletul nu abdică! Repet asta de mai multe ori. Nu te pierde! Atunci când vezi că n-ai făcut ceva, nu eşti pierdut. Eşti încă pe poziţie bună.
Dragă, numai dracul nu se poate mântui. Acesta-i răspunsul. Deci nu mai puneţi nici o întrebare de felul acesta. Condiţia este să se pocăiască.
Dacă a omorât o mie de oameni, se spovedeşte, se căieşte, plânge, Dumnezeu îl iartă. Jertfa de pe Golgota s-a făcut pentru mântuirea lumii, nu numai a unora, pentru toţi. Dacă nu vor, nu vor ei, dar pot să se mântuiască.
O suferinta nu si-a atins scopul, daca este data ca o terapie, ca sa zic asa, daca tu n-ai iesit cu un folos din ea. Sa nu credeti ca Dumnezeu sta cu satarul in mana, sa ne pandeasca: ai gresit, tac. Nu! Mai intai mult s-ar usura in viata duhovniceasca, oamenii, daca ar sti cat de mult ne iubeste Dumnezeu. Adica, cum spune si Origen: Dumnezeu ne iubeste mai mult decat ne uraste dracul.
Considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei,Arsenie Papacioc (n. 13 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița; d. 19 iulie 2011, Techirghiol).
Din anul 1976, era duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții.
“Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.
Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.
„…se vorbește prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea și în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta.
Eu personal nu sunt pentru rugăciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar.
După o lungă experiență de duhovnic, îndrăznesc să vă întreb ce metode spirituale folosiți mai mult pentru formarea și creșterea fiilor duhovnicești? Care anume dintre ele au dat cele mai bune rezultate?
– N-am vrea sa displacem lui Dumnezeu, dar am voi să fim și pe placul lumii. Am dorit mult ca toți care cercetează duhovnicul să vină la el liberi, ca la un mare prieten, și să poată vorbi cu el neapărat ca și cum ar vorbi sieși.
Canonul este un lucru bun, dar e nimic pe lângă truda de a alunga ura din sufletul tău. Să nu stai liniștit până când nu ți-ai liniștit sufletul despre fratele tău, așa cât poți și cum poți, mai ales dacă și el, fratele tău, este dificil.
Cum vă mai spuneam, pacea sufletului nu o putem întemeia în noi după gura lumii și lătratul diavolilor, ci după neclintita sfătuire a Duhului Sfânt, ca fii ai Bisericii lui Hristos. Că oricum ne-ar zice și ne-ar ponegri și oricum ne-ar interpreta dușmanii, noi suntem ceea ce suntem – tot noi.
– Poate veni gând să pleci la mânăstire, ca să fugi de lupta pe care ți-o dă lumea aici?
– Păi, nici nu te primește mânăstirea. După ce ai biruit totul, atunci vii la mânăstire. Dacă nu ai reușit acolo, aici, la mânăstire, cum poți să birui? Spune Mântuitorul: „Dacă Eu vă spun niște lucruri omenești, și nu le pricepeți, cum o să pricepeți dacă v-aș spune lucruri cerești”?
Sute şi mii de preoţi, călugări trăitori, fraţi de credinţă au purtat lanţuri grele, lanţuri bătute la nicovală prin beciuri ascunse, sub cel mai diavolesc dispreţ şi ură umană, fără semne de ieşire sau vreo mică uşurare. Ne-au smuls bărbile şi ne trăgeau de ele ca pe animale de căpăstru. Ne-au înfometat îngrozitor cu intenţii de exterminare, ani nesfârşiţi. Am fost aruncaţi în celule fără lumină – celule negre, în haine de puşcăriaşi murdare de puroi şi sânge închegat şi uscat scoarţă pe ele. Ne-au cerut lepădări de Hristos şi de sfinţii Lui şi nu ne-am lepădat, ferească Dumnezeu! O cât de mică amăgire nu am făcut, măcar că ştiam că trebuie să murim, şi mulţi au murit.
Părintele Arsenie (Papacioc) – Sfaturi duhovnicești, Despre Fericiri, cu un fericit.
Emisiunea Universul credintei, TVR. Autor: Lili Lemnaru.