După o lungă experiență de duhovnic, îndrăznesc să vă întreb ce metode spirituale folosiți mai mult pentru formarea și creșterea fiilor duhovnicești? Care anume dintre ele au dat cele mai bune rezultate?
– N-am vrea sa displacem lui Dumnezeu, dar am voi să fim și pe placul lumii. Am dorit mult ca toți care cercetează duhovnicul să vină la el liberi, ca la un mare prieten, și să poată vorbi cu el neapărat ca și cum ar vorbi sieși.
Trebuie apreciat, și să se știe de la început, că nici un moment nu-i mai important, mai extraordinar pentru toată existența lui aici pe pământ și în veșnica veșnicie ca acest moment al spovedaniei.
Demonstrez, dacă e cazul. O mărturisire buna este să reușești să nu rămână nici un păcat nespus, oricât de mic ar fi, fiind silit să spun încă o dată că nu este lucru mic în viața, nu există răul cel mai mic. Să-i arate duhovnicului multă iubire și prețuire, că se spovedește curat și este mai mult apreciat dacă spune cu inima ruptă și smerită toate păcatele, oricât de mari ar fi. Dezlegarea dată de duhovnic se poate numi har al harurilor, cum spune un mare autor duhovnicesc. Iar credinciosul să fie asigurat cu orice chip de păstrarea secretului tainei. Și dacă îl scapi și scoți un suflet din adânc de ape, nu-l mai mustră nimeni că de ce e ud.
Am văzut că se bucură, pe drept cuvânt, toți când le dovedești că toate păcatele mărturisite, fie chiar grozave, nu se mai au în vedere nici la vămi, nici la marea Judecată de apoi, lucru întărit și de spusele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Trebuie convins cu blândețe și cu un ton intim că va fi neapărat silit să se oprească de la ele pe viitor; și să fie înțeles, spun la mulți, că e zadarnică spovedania dacă patima nu cedează în inima lor pe viitor. Am văzut că este cu efect, spunându-le: „Frate, sau sora, știi cum ești frăția ta? La fel cu acela care a furat de nouă ori, dar spune să-i dezleg zece, că fură la noapte iar!”
În fine, nu trebuie scăpate fel de fel de prezentări ale realităților morții și apoi că până atunci vor fi eliberați de duhurile rele și rebele și Harul lui Dumnezeu îi va salva neîntrerupt în lupta vieții lor. Ce nebunie e a se lipi de ceea ce trece atât de repede! Se cade oare să îndurăm atâtea griji pentru a ne pregăti regrete atât de amare?
Trebuie să-i amintim, când este lângă tine, venit cu inima mai pregătită spre ușurare și folosință, că vom muri în curând, adică vom merge la casa veșniciei noastre (Ecles. 12, 5). Să le spunem credincioșilor ce vin la spovedanie, cu iubire și deschis, că timpul, lumea și toate lucrurile vremelnice vor dispare ca o fantomă și nu ne va mai rămâne altceva decât veșnicia: „Onorurile fug, aurul te părăsește, trupul putrezește; singură veșnicia rămâne!” Va fi bună sau va fi îngrozitoare? O, clipă înfricoșată! A mă înfățișa la judecata lui Dumnezeu, singur în prezența Lui, a fi întrebat și examinat din toată viața mea de un Dumnezeu care nu va mai fi Dumnezeul milei, ci al dreptății. Aud din gura Lui asupra sorții mele pe toată veșnicia: Ori Raiul celor buni, ori iadul celor răi și neîngrijiți! Aceasta trebuie să știu: Când și cum voi muri eu!
Dragostea, înțelegerea, blândețea și harul Duhului Sfânt să stăpânească atmosfera de la spovedit; și simți că pleacă cu o inimă de miel, chiar dacă s-a considerat în viața lui un leu neînfricat!
Așa am dorit și așa am căutat să procedez și am avut multe bucurii și nădejdi și roadele le las în voia Dreptului Judecător.
Ne vorbește părintele Arsenie