– Dacă slăbește credința ce putem face?
– Dacă ești într-o stare de recrudescență interioară, sigur slăbește credința. Să nu slăbească! Chiar și la sfinți se constată o viață de oscilație, o ridicare și o coborâre. Pentru că, te mai părăsește harul, ca să nu te mândrești, să nu spui: “Ia uite eu unde am ajuns!” Te mai părăsește harul ca să te smerești. Dar nu trebuie să-ți pierzi credința. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că imediat vine satana să-ți folosească mintea; nu trebuie să vă speriați, el nu se astâmpără. Dumnezeu știe ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea. Dacă ziceți: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, îl sperie pe dracul. Pentru că este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsă de o trăire interioară și adevărată, nu rațională. Ar trebui să înțelegeți singuri lucrurile acestea!
Iar în legătură cu oscilația asta care și la sfinți se constată, exista un cuvant la Sfântul Apostol Pavel care spune așa: aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au vestit vouă învățătura lui Dumnezeu, la a căror sfârșit privind, să le urmați credința (Evrei 13, 7). Adică, la sfârșitul vieții ei s-au desăvârșit și au cuvântul puternic și întreg. Deci, dacă noi suntem în luptă, acum ne ajută harul lui Dumnezeu. Dar luptă este toata viața, ne ispitește continuu.
Uite, Sfântul Chiric cu mama lui, Sfânta Iulita care era chinuită de păgâni. Sfântul Chiric era mic, până la genunchii lui mamă-sa, și a zis: “Și eu cred în Hristos!” Și i-a trântit ăla o cizmă în burtă și l-a repezit de zid și l-a omorât pe loc. Și-i pus copilul ăla în rândul mărturisitorilor. Sfintele moaște ale lui Chiric, mititelul acela, cu mare cinste le mișca preotul.
Vedeți că într-un cuvânt este cuprinsă toată mântuirea? O stare de dispoziție interioară, de ce tristețe? A înviat Hristos! Suntem botezați, avem înger păzitor, Dumnezeu ne învață: “Cereți-Mi, că Eu vă dau; cine-ți dă piatra în loc de pâine? Și Eu să nu vă dau vouă pâine, puțin credincioșilor? Ăsta este puțina credință! Încercați, nu vă lăsați deloc! La măsura voastră. Mulțumiți-vă cu daruri mici, nu cereți daruri mari; este o greșeală! Un dar pe care îl ai nu e mic, este tocmai ce-ți trebuie ție! Dar omul, în nesăbuita lui mândrie și dorință, vrea tot cerul într-o clipă! Nu! Tot cerul este al tău, dacă ești prezent și smerit! Nu se poate fără smerenie nimic. Să știți!
Există o carte “Viața Sfântului Nifon”. Pe acest sfânt îl caracterizează îndeosebi smerenia. Și să vedeți ce descoperire a avut de la Dumnezeu, nici nu vă dați seama: la moarte au venit sfinți cuvioși și mucenici să-l ia, a venit chiar Mântuitorul. Pentru că el a zis: “Doamne, cât aș fi eu de fericit să vii și Tu la moartea mea!” L-au luat dinainte, să-și vada locul în cer.
Toate aceste lucruri le realizează smerenia. Asta-i singura cale. Dar nu vă desconsiderați că a făcut Sfântul Nifon și nouă ne e cu neputință. Nu! La măsura ta, străduiește-te și tu. Sfântul Apostol Pavel spune: Împărăția cerurilor se ia cu năvală. La un concurs aleargă mulți, dar cine aleargă sincer, nu aleargă degeaba. Cine se duce la concurs, să nu se gândească că nu câștigă; toți câștigă în final, dacă au alergat cinstit, dar doar unii iau premii.
Există pahar mic, pahar mare și pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfăcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, și-a umplut paharul. Este în funcție de har și harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer și smerit, este plin la măsura lui; este atât de satisfăcut, încât nu-și mai bate capul că altul ar fi mai fericit ca el.
Frățiile voastre ați auzit de Sfântul Ioan, că i se spunea Apostolul pe care-l iubea Iisus. Dar ce, pe ceilalți nu-i iubea Iisus? Îi iubea, dar Sfântul Ioan Evanghelistul avea o putere mai mare, de a acapara mai multă iubire. Dumnezeu trebuia să-l țină plin mereu, că era pahar mare. Dar pe toți Apostolii îi iubea Iisus și toți erau plini la măsura lor. Și atunci nu se mai justifica ticăloasa aia de invidie. Că se constată că niciodată nu te suferă unul care are o viață mai slabă decât a ta. Chiar între mireni și călugări. Sfântul Ioan Gură de Aur spune despre călugărie că acesta este drumul către care trebuie să vină toți. Dar nu toți se pot duce la mănăstire. Nu-i nimic. Rămân acolo ca paharul cu măsura lor și se desăvârșesc acolo unde sunt. Nu numai călugării se mântuiesc. Ei țin de cuvântul cel mai înalt, vârf al Scripturii: Vrei să fii desăvârșit? Deci au fost invitați. Pentru că poruncile sunt porunci care te mântuiesc și sunt și sfaturile evanghelice, care te invită mai mult la desăvârșire. Dar asta nu înseamnă că omul care are nevastă nu se mântuiește. Orice mântuit este fericit, e înger. Dar sunt ceruri și ceruri, sunt locașuri și locașuri. Sunt desăvârșiți la Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, dar asta nu înseamnă că nu sunt fericiți și ucenicii lor, care s-au mântuit; căci orice mântuit este un înger.
Arhimandrit Arsenie Papacioc, “Ne vorbește Părintele Arsenie” Vol.3