Ca să poţi să fii pregătit trebuie să fii un om de jertfă. Aceasta-i poziţia creştină: jertfa!
Aceasta este Taina cea mai de vârf, cea mai importantă. Toţi credincioşii ştiu că este Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos îşi menţine acest cuvânt divin: „Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28,20).
Părinte, ce ne sfătuiţi să facem atunci când avem în faţă o carte de rugăciuni, iar gândurile ne zboară la cele lumeşti?
Dacă un duh îndărătnic și sălbăticit spune că nu se poate atâta iubire, Hristos Dumnezeul nostru răspunde fără menajamente: „Îndrăzniți! Vouă care aveți fire omenească, vă poruncesc să vă iubiți unii pe alții. De n-aș fi făcut ce ați putea face, nu vă puteam porunci”.
Diavolul atacă permanent, cum zice Mântuitorul: „Stă ca un leu, căutând pe cine să înghită”. Atacă permanent. Diavolul nu este o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat şi are harul şi puterea lui Dumnezeu asupra lui. În plus, faţă de multe alte lucruri, omul are înger păzitor, care ştie şi cunoaşte toată lucrarea diavolului asupra omului. Dar nu poate determina îngerul păzitor mântuirea omului fără om.
Nu mai vorbiți unul despre altul de rău! Vorbiți numai de bine! Să știi că după cuvintele tale te va judeca. Sau după cuvintele tale te vei bucura! Că este o foarte mare rușine să vorbești de rău pe fratele tău de drum, în luptă cu același dușman nesuferit, diavolul!
Lumea este obişnuită să spovedească nişte păcate, dar să ştiţi că foarte puţini îşi pun problema mărturisirii şi a unor păcate, pe care noi le numim păcatele lipsirii, adică faptele bune pe care le puteai face şi nu le-ai făcut (Iacov 4, 17). Este o dezlegare pe care ţi-o dă duhovnicul când te întreabă: Eşti pregătit de împărtăşire? N-ai cumva vreo răutate în suflet ascunsă, duşmănie de moment, ranchiună cu cineva?
Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici din țară, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, pe care a păstorit-o până în dimineața zilei de marți, 19 iulie 2011, când s-a mutat la Domnul.
Cum să scăpăm de împietrirea inimii?
V-am dat un sfat: să fiți veseli. Dacă ești vesel, inima se desface și ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta și El în ea, nu este ca orice organ.
Daţi de pomană. O, dacă aţi şti!…Şi Vlahuţă spune: „Milă e toată Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Şi, iată, înseamnă educaţie. Domnule, dacă spune: Însutit veţi primi, nu te teme că sărăceşti. Vrei să te îmbogăţeşti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc?
Doi creştini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia, în condiţii grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis:
Părinte, individualismul este, se pare, o boală a societăţii. Se extinde, oare, şi asupra credincioşilor?
Da, este într-adevăr un mare defect al momentului istoric în care trăim. Însă nu vreau deloc să cred că este nevindecabil.
Noi suntem atenţi cu ceea ce, de fapt, am luat cu noi când am plecat mai departe, la un drum mare, care se face cu primul pas, dar pus bine, pe direcţie. Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului.
Să fii cu inima bună, să fii o veselie a tuturor, să fii milostivă. Milostenia e ceva mult mai frumos, mai mare decât oricare dar şi talent care-ţi aduce satisfacţii văzute aici, adică pe loc. Să arunci măcar un zâmbet de soră unui sărac, dacă nu ai un ban pentru pâinea lui atât de nesigură.
Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu ştiinţa lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuţi sau să te foloseşti. Te foloseşti, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuţi tu, în sensul de a-l suporta. Este o mare greşeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! II rabdă Dumnezeu şi pe acela, şi de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi şi tu şi să te încununezi!
Există pahar mic, pahar mare şi pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfăcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, şi-a umplut paharul. Este în funcţie de har şi harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer şi smerit, este plin la măsura lui. Este atât de satisfăcut încât nu-şi mai bate capul că altul ar fi mai fericit ca el.
– Ce să facem să ne putem stăpâni limba şi să dobândim darul tăcerii?
– Cu adevărat mare este nestăpânirea limbii – cum spun sfinţii: “Mare este căderea de la limbă”. Vorba multă este mai mult deşertăciune decât folos, iar vorbirea de rău este o mare primejdie pe lumea aceasta şi adică, şi pe lumea cealaltă. Se zice că cei mai mulţi din osândiţii iadului sunt cei care ucid cu vorbirea de rău.
Ştiţi ce zicea un Sfânt Părinte din Pateric: „Într-o zi poţi ajunge la măsură dumnezeiască!” ‒ aşa de scumpă este o zi!
Deci trebuie să fim permanent preocupaţi de mântuirea noastră. Acesta este scopul principal, de neschimbat, de neuitat: mântuirea!
Prea Cuvioase, spuneţi-mi vă rog, ce anume credeţi că dezbină generaţiile actuale?
– Uite, întrebarea aceasta mi-o pun toţi, dar eu nu prea văd numaidecât miez în ea… Pentru că poate după o perioadă de coborâre în istorie, cum pot fi şi perioade de urcare. Dar noi ar trebui să ne punem probleme în general, nu numai acum. Eu sunt foarte optimist, aş putea spune chiar mai mult, dar nu vreau să fac acum pe proorocul.