Diavolul țintește acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu. Nu-i va fi ușor să o facă direct, că așa s-au încununat mulți creștini care au simțit în ei puterea credinței, știind că omul e făcut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu și nu se pot despărți de El. Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândește ca indirect să poată despărți pe om de Făcătorul lui.
“- Vorbind de mântuirea sufletului, trebuie să ne gândim şi la post? Şi dacă da, la care dintre ele, la postul spiritual sau la postul trupesc?
Se spune undeva cã în vremuri de ispitã, într-o mânãstire de 100 de cãlugãri, nu se ştie dacã va fi unul care se va mântui. Cum vedeţi aceasta?
– Aceasta este o pãrere izolatã de adevãrul adevãrat al vieţii cãlugãrilor. Poate sã vorbeascã de la sine. Eu nu sunt de pãrerea aceasta. Poate se întâmplã sã nu se mântuiascã nici unul, sau sã se mântuiascã toţi. Dar chiar sã nu se mântuiascã nici unul, e mai greu de crezut. Deşi, dacã a intrat o blestemãţie peste toţi, acolo, o boalã, o patimã grea este posibil, dar nici chiar aşa cum spui. Pentru cã un cãlugãr, şi dacã greşeşte, se redreseazã imediat. Sau mai repede decât un laic.
– Ce ne puteţi spune despre pocăinţa făcută cu bucurie şi de pocăinţa făcută cu o oarecare întristare a inimii, cu frică de Dumnezeu şi de moarte?
– Dragii mei! Nu este un motiv de întristare când avem pe Dumnezeu ca salvator, când ne poate ierta de toate păcatele noastre! Nu există! Dar dacă este vorba de o căinţă, că eu am greşit şi am supărat bunătatea lui Dumnezeu, este plăcută căinţa ta.
Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea Liturgică? Ne putem ruga singuri acasă, făcând abstracţie de Sfânta Liturghie?
Lucrul primordial în concepția creștină este jertfa; condiția ca să te mântuiești, respectiv ca să luminezi, este să știi să te jertfești. Apostolul Petru, la Schimbarea la Față a Domnului, I-a spus: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici. Să facem trei colibe…”.
Să știi că după cuvintele tale te va judeca. Sau după cuvintele tale te vei bucura! Că este o foarte mare rușine să vorbești de rău pe fratele tău de drum, în luptă cu același dușman nesuferit, diavolul!
Este foarte mare darul să ai pe cineva lângă tine! În iad este o mare fericire, cum zice Sfântul Macarie, când se vede unul cu altul.
Cuvintele Mântuitorului: „Fericiți cei sãraci cu duhul, cãci acelora este Împărăția cerurilor” au legătură cu smerenia?
– Chiar despre ei vorbește! Fericiți cei smeriți! Iar aceasta, pentru cã, vã spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Și se smerește continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; își vede de mersul vieții lui mai departe; este umilit de cãtre toatã lumea.
– De ce Împărtăşania este o Taină care se repetă în viaţa credinciosului? Harul primei Împărtăşanii nu are putere de actualizare veşnică asemenea Sfântului Botez?
– Botezul ne-a încreştinat şi ne-a scăpat de păcatul strămoşesc. De păcatele noastre nu scăpăm decât prin alt botez, care este Taina Pocăinţei. Sunt mai multe botezuri: botezul credinţei din Vechiul Testament, botezul cu apă al lui Ioan, botezul cu Duh şi apă al Mântuitorului şi botezul morţii, adică botezul sângelui.
Încercați să ziceți: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Dar țineți minte: n-are nicio valoare dacă vorbești. Ea se numește în trei feluri: Rugăciunea minții, Rugăciunea lui Iisus și Rugăciunea minții în inimă – nu-i corect rugăciunea inimii. În orice moment vin atacuri, noaptea vin ispite; le gonești cu precizie. Dar păstrați taina. Nu faceți ca găina: a făcut și ea un ou și se aude în toată curtea. În felul acesta s-au străbătut și pustiile și pușcăriile, cu o rugăciune tainică.
Și te mărturisești incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbești de rău, și ele se înregistrează toate.
Dacă ești într-o stare de recrudescență interioară și vezi că slăbește credința, te rogi să nu slăbească!
Chiar și la sfinți se constată o viață de oscilație, o ridicare și-o coborâre. Pentru că te mai părăsește harul, ca să nu te mândrești, să nu spui: „Ia te uită unde am ajuns!”. Te mai părăsește harul, ca să te smerești.
Suferinţa pricinuieşte la foarte mulţi bătaie de cap. Nu puţini sunt cei care au considerat mântuirea ca scăpare de suferinţă. Trebuie înţeleasă situaţia că dacă sufletul se statorniceşte în buna trăire după poruncile Domnului, multe amărăciuni trec şi vin multe bucurii. Vremea de amărăciune ţine atât timp cât ţin mândria şi celelalte păcate. Cel smerit are cea mai mare mărire, în faţa căruia nu poate rezista nimic, nici lucrurile, nici diavolul.
Nu patima în sine este primejdia cea mai mare, ci faptul că tu eşti inconştient, că tu vrei mai departe să te îndulceşti de ea, nu lupţi ca să o dobori, ca să te aşezi pe poziţie. Atunci te ajută harul când te aşezi pe poziţie. Când nu lupţi şi te complaci în patimă, atunci te faci casă de draci şi vin fel de fel de duhuri şi de farmece.
Să nu ne amăgim că, dacă am făcut ceva milostenie, putem acoperi desfrâul, furtul, clevetirea sau lenevirea! Domnul Hristos, într-o Evanghelie, spune: „Acestea se cădea să le faceţi şi acelea să nu le lăsaţi”.
„Frate, nu ţi-am spus decât atât să faci! Nu te descuraja!” Lupta mare este să fie în fiecare zi prezent, în fiecare clipă, dacă se poate. Nu o să se poată. Dar lupta este să se poată.
Pe toți pe care toată lumea îi slăvește, moartea îi alungă din lume. Moartea adună la un loc măririle, deșertăciunile, toată cruzimea și ambiția omului și aruncă pe ele o lopată de pamânt.