Să nu ne amăgim că, dacă am făcut ceva milostenie, putem acoperi desfrâul, furtul, clevetirea sau lenevirea! Domnul Hristos, într-o Evanghelie, spune: „Acestea se cădea să le faceţi şi acelea să nu le lăsaţi”.
Iadul este plin de suflete care nădăjduiau să ajungă în Rai. Nădejdea aceasta fără fapte de pocăinţă este mincinoasă, şi aceasta este de la vrăjmaşul. Dumnezeu nu ascultă pe cineva care zice numai: „Doamne am greşit, iartă-mă”, căci pocăinţă înseamnă înfrânare şi smerenie. Deci Dumnezeu ne cunoaşte inima, şi dacă este înfrântă şi smerită se îndură de dânsa.
Fericitul Augustin a a afirmat despre David că a păcătuit o dată şi a plâns în toate zilele, şi tu păcătuieşti în toate zilele şi nu plângi niciodată. Dacă ai pierdut sufletul, le-ai pierdut pe toate. Dacă îl câştigi, toate le câştigi. Numai să tai legătura păcatelor tale cu sabia grozavă a unei sincere pocăinţe.
Extras din Arhim. Arsenie Papacioc. Despre spovedanie, Editura Elena, Constanţa, 2013, p. 24 – 25