Cuvintele Mântuitorului: „Fericiți cei sãraci cu duhul, cãci acelora este Împărăția cerurilor” au legătură cu smerenia?
– Chiar despre ei vorbește! Fericiți cei smeriți! Iar aceasta, pentru cã, vã spun, identitatea e chiar cu Hristos. Căci El S-a smerit. Și se smerește continuu. Cine s-a smerit, este în identitate cu El. Ferice de el! E smerit; își vede de mersul vieții lui mai departe; este umilit de cãtre toatã lumea.
– De ce Împărtăşania este o Taină care se repetă în viaţa credinciosului? Harul primei Împărtăşanii nu are putere de actualizare veşnică asemenea Sfântului Botez?
– Botezul ne-a încreştinat şi ne-a scăpat de păcatul strămoşesc. De păcatele noastre nu scăpăm decât prin alt botez, care este Taina Pocăinţei. Sunt mai multe botezuri: botezul credinţei din Vechiul Testament, botezul cu apă al lui Ioan, botezul cu Duh şi apă al Mântuitorului şi botezul morţii, adică botezul sângelui.
Încercați să ziceți: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Dar țineți minte: n-are nicio valoare dacă vorbești. Ea se numește în trei feluri: Rugăciunea minții, Rugăciunea lui Iisus și Rugăciunea minții în inimă – nu-i corect rugăciunea inimii. În orice moment vin atacuri, noaptea vin ispite; le gonești cu precizie. Dar păstrați taina. Nu faceți ca găina: a făcut și ea un ou și se aude în toată curtea. În felul acesta s-au străbătut și pustiile și pușcăriile, cu o rugăciune tainică.
Și te mărturisești incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbești de rău, și ele se înregistrează toate.
Dacă ești într-o stare de recrudescență interioară și vezi că slăbește credința, te rogi să nu slăbească!
Chiar și la sfinți se constată o viață de oscilație, o ridicare și-o coborâre. Pentru că te mai părăsește harul, ca să nu te mândrești, să nu spui: „Ia te uită unde am ajuns!”. Te mai părăsește harul, ca să te smerești.
Suferinţa pricinuieşte la foarte mulţi bătaie de cap. Nu puţini sunt cei care au considerat mântuirea ca scăpare de suferinţă. Trebuie înţeleasă situaţia că dacă sufletul se statorniceşte în buna trăire după poruncile Domnului, multe amărăciuni trec şi vin multe bucurii. Vremea de amărăciune ţine atât timp cât ţin mândria şi celelalte păcate. Cel smerit are cea mai mare mărire, în faţa căruia nu poate rezista nimic, nici lucrurile, nici diavolul.
Nu patima în sine este primejdia cea mai mare, ci faptul că tu eşti inconştient, că tu vrei mai departe să te îndulceşti de ea, nu lupţi ca să o dobori, ca să te aşezi pe poziţie. Atunci te ajută harul când te aşezi pe poziţie. Când nu lupţi şi te complaci în patimă, atunci te faci casă de draci şi vin fel de fel de duhuri şi de farmece.
Să nu ne amăgim că, dacă am făcut ceva milostenie, putem acoperi desfrâul, furtul, clevetirea sau lenevirea! Domnul Hristos, într-o Evanghelie, spune: „Acestea se cădea să le faceţi şi acelea să nu le lăsaţi”.
„Frate, nu ţi-am spus decât atât să faci! Nu te descuraja!” Lupta mare este să fie în fiecare zi prezent, în fiecare clipă, dacă se poate. Nu o să se poată. Dar lupta este să se poată.
Pe toți pe care toată lumea îi slăvește, moartea îi alungă din lume. Moartea adună la un loc măririle, deșertăciunile, toată cruzimea și ambiția omului și aruncă pe ele o lopată de pamânt.
Ca să poţi să fii pregătit trebuie să fii un om de jertfă. Aceasta-i poziţia creştină: jertfa!
Aceasta este Taina cea mai de vârf, cea mai importantă. Toţi credincioşii ştiu că este Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos îşi menţine acest cuvânt divin: „Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28,20).
Părinte, ce ne sfătuiţi să facem atunci când avem în faţă o carte de rugăciuni, iar gândurile ne zboară la cele lumeşti?
Dacă un duh îndărătnic și sălbăticit spune că nu se poate atâta iubire, Hristos Dumnezeul nostru răspunde fără menajamente: „Îndrăzniți! Vouă care aveți fire omenească, vă poruncesc să vă iubiți unii pe alții. De n-aș fi făcut ce ați putea face, nu vă puteam porunci”.
Diavolul atacă permanent, cum zice Mântuitorul: „Stă ca un leu, căutând pe cine să înghită”. Atacă permanent. Diavolul nu este o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat şi are harul şi puterea lui Dumnezeu asupra lui. În plus, faţă de multe alte lucruri, omul are înger păzitor, care ştie şi cunoaşte toată lucrarea diavolului asupra omului. Dar nu poate determina îngerul păzitor mântuirea omului fără om.
Nu mai vorbiți unul despre altul de rău! Vorbiți numai de bine! Să știi că după cuvintele tale te va judeca. Sau după cuvintele tale te vei bucura! Că este o foarte mare rușine să vorbești de rău pe fratele tău de drum, în luptă cu același dușman nesuferit, diavolul!
Lumea este obişnuită să spovedească nişte păcate, dar să ştiţi că foarte puţini îşi pun problema mărturisirii şi a unor păcate, pe care noi le numim păcatele lipsirii, adică faptele bune pe care le puteai face şi nu le-ai făcut (Iacov 4, 17). Este o dezlegare pe care ţi-o dă duhovnicul când te întreabă: Eşti pregătit de împărtăşire? N-ai cumva vreo răutate în suflet ascunsă, duşmănie de moment, ranchiună cu cineva?
Arhimandritul Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici din țară, s-a născut în 1914. S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria. A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava. După ani de detenţie, în 1976, a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Techirghiol, pe care a păstorit-o până în dimineața zilei de marți, 19 iulie 2011, când s-a mutat la Domnul.