În cazul divorţurilor, oamenii au greşit când s-au căsătorit. Dar Biserica acceptă divorţul ca să nu se strice armonia în viaţă. Ca să se evite desfrânarea, Biserica a îngăduit căsătoria a doua şi a treia. Dacă s-a măritat în grabă, pentru că băiatul are cravată frumoasă, pentru că are marcă de maşină nu ştiu de care… Tinerii să nu se grăbească la o căsătorie numaidecât din motive materiale. Văd că mai mult femeile sunt înşelate de bărbaţi.
Noi, ortodocșii, nu apăsăm pe pedala cunoașterii atât de mult cât neapărat pe trăire, pe această formare interioară a noastră de smerenie, pentru ca să fim scriși și noi Sus, în Cartea cea Mare. Și omul care s-a smerit a biruit cu adevărat Cerurile, respectiv pe Dumnezeu. Nu o smerenie rațională, ci o smerenie smerită, trăită.
– Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea să se întoarcă la Dumnezeu, cum se poate întoarce? Ce trebuie să facă?
Dacă întrebaţi ce este cultura, aş putea spune într-un cuvânt: armonie! Dacă m-ar întreba cineva ce este Scriptura, aș răspunde „Armonie, domnule!”. Adică să fiu mereu în situaţia să păstrez pacea, pentru că raportul dintre dreptate şi pace este de la doi la opt. Deci, faci dreptate şi câştigi doi, dar pierzi opt. Faci pace, câştigi opt, dar pierzi doi.
De se va întâmpla între tine şi altul cuvânt de scârbă şi va tăgădui cuvântul, nu-l aţâţa pe el, zicând că ai spus! Că se întoarce şi zice: „Aşa am zis! Şi ce?” şi se face mare ceartă. Ci lasă cuvântul şi se face mare pace; că pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea. (Sfântul Ioan Scărarul despre mânie – Filocalia nr. 9).
– Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creaţii a lui Dumnezeu si care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricoşându-se îngerii si toate puterile cereşti, este întruparea Mântuitorului. Sigur, Dumnezeu fiind, vă închipuiţi ce pogorământ, dincolo de orice putere de înţelegere, a făcut, pentru a lua chip de om.
Actul ăsta era necesar să se facă, pentru că, printr-un act de mândrie nesăbuit, Lucifer a pretins că este Dumnezeu, că ar fi vrut să fie Dumnezeu.
Canonul este un lucru bun, dar e nimic pe lângă truda de a alunga ura din sufletul tău. Să nu stai liniștit până când nu ți-ai liniștit sufletul despre fratele tău, așa cât poți și cum poți, mai ales dacă și el, fratele tău, este dificil.
Viața omului se cere trăită în relație cu veșnicia. Și atunci o să vezi cât de scump e timpul și suspinarea ta! Ești liber să o faci de acum; cine te oprește să te închini? Și dacă te oprește dușmanul, primești plată de erou că te-ai închinat când te oprea.
Uite, ca să mă înțelegeți, vă dau un exemplu. S-a însurat un băiat cu o fată, Nicu cu Ioana. Și după nuntă Ioana a trecut la bucătărie și Nicu s-a dus la lucru. Și fata a afumat mâncarea. „Auleu! Ce-o să zică Nicu?” Se perpelea, săraca! „O să mă certe: «Nici atâta n-ai învățat?».”
Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creații a lui Dumnezeu și care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricoșându-se îngerii și toate puterile cerești, este întruparea Mântuitorului.
Ce ne puteți spune despre pocăința făcută cu bucurie și de pocăința făcută cu o oarecare întristare a inimii, cu frică de Dumnezeu și de moarte?
Dragii mei! Nu este un motiv de întristare când avem pe Dumnezeu ca salvator, când ne poate ierta de toate păcatele noastre! Nu există!
Părinte, individualismul este, se pare, o boală a societății. Se extinde, oare, și asupra credincioșilor?
Da, este într-adevăr un mare defect al momentului istoric în care trăim. Însă nu vreau deloc să cred că este nevindecabil.
Noi suntem atenți cu ceea ce, de fapt, am luat cu noi când am plecat mai departe, la un drum mare, care se face cu primul pas, dar pus bine, pe direcție.
Dragă, numai dracul nu se poate mântui. Acesta-i răspunsul. Deci nu mai puneți nicio întrebare de felul acesta. Condiția este să se pocăiască. Dacă a omorât o mie de oameni, se spovedește, se căiește, plânge, Dumnezeu îl iartă. Jertfa de pe Golgota s-a făcut pentru mântuirea lumii, nu numai a unora, pentru toți. Dacă nu vor, nu vor ei, dar pot să se mântuiască.
Am vãzut cã spuneţi cã pot sã foloseascã cãlugãrii pe mireni, sã-i sfãtuiascã, fãrã sã-i judece. Ce înţelegeţi prin: „fãrã sã-i judece”?
– Adicã: nu-i judeca pentru faptele lor rele, pânã într-atât. Decât numai atât, sã iasã în evidenţã cã nu e bine ce face, generalizând fapta lui rea. În tot cazul, sã nu judece: „Vai, ticãlosul, uite ce-a fãcut!” Înseamnã cã-l judeci şi-l condamni.
Dacă ești într-o stare de recrudescență interioară, sigur slăbește credința. Să nu slăbească! Chiar și la sfinți se constată o viață de oscilație, o ridicare și o coborâre. Pentru că te mai părăsește harul, ca să nu te mândrești, să nu spui: „Ia uite eu unde am ajuns!”. Te mai părăsește harul ca să te smerești. Dar nu trebuie să-ți pierzi credința. Tu trebuie să fii mereu prezent.
Orice clipă poate să fie un timp și orice suspinare poate să fie o rugăciune. Pentru Dumnezeu! Există o lume călugărească deosebită de cea laică, deși, în mare, călugăr înseamnă creștin bun. Căci Dumnezeu n-a făcut rugăciuni speciale pentru călugări. Însă călugăria nu poate fi prinsă în niciun citat, în nicio cuprindere filosofică. E dincolo de înțelegere, pentru că este o luptă continuă cu Dumnezeu. Omul este creat de Dumnezeu cu voință liberă, cu rațiune și cu afecte.