Dacă întrebaţi ce este cultura, aş putea spune într-un cuvânt: armonie! Dacă m-ar întreba cineva ce este Scriptura, aș răspunde „Armonie, domnule!”. Adică să fiu mereu în situaţia să păstrez pacea, pentru că raportul dintre dreptate şi pace este de la doi la opt. Deci, faci dreptate şi câştigi doi, dar pierzi opt. Faci pace, câştigi opt, dar pierzi doi.

Deci, pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea. Numai atunci poţi să faci armonie. Deci, tu trebuie să fii un erou al armoniei, un erou al păcii, cu orice chip. În felul acesta poţi avea dezvoltat discernământul de a putea înţelege inima cuiva. Orice om care are o pace sufletească are o valoare nemaipomenită în sufletul lui şi o armonie în unitatea în care trăieşte el.

– Cum ajungem în zilele noastre, în aglome­rările urbane, la pacea aceasta mult dorită?

– Da, lucrurile acestea sunt foarte importante. Păi, pacea înseamnă să renunţi la părerile tale, să renunţi la gusturile tale, la chemările tale păcătoase, sau să renunţi la a face un război gratuit, cum zice cineva: „Mi-a zis, i-am zis şi am să-i zic!”

– Deci nu e o simplă liniştire interioară?

– Domnule, nu raţional trebuie să se întrebe, nici raţional să se răspundă. Pacea aceasta vine fără explicaţii. Simţul bucuriei nemaipomenite, ca şi în iubire. De ce? Pentru că, practic, nu ai nimic cu nimeni. Inima mea e liberă despre alţii, ca să-I fac loc Mântuitorului Hristos să o ocupe. Pacea a venit la voi, adică a venit Hristos în inima voastră, pentru că nu duşmăniţi pe nimeni. Ne punem idealul cel mai înalt: iubirea de vrăjmaşi, mântuirea. Nu e utopie, pentru că spune Mântuitorul Hristos: „E posibil lucrul acesta!” S-a încercat cu adevărat să se iubească vrăjmaşul? Sau ştim numai din Scriptură că trebuie să iubim, însă ne urâm răzbit? Să se plece cu adevărat la iubire. La nivelul zilei, sau al vieţii întregi, n-ai să reuşeşti să ajungi la o mare iubire. Dar te ajută harul lui Dumnezeu şi tu ai să mori iubind pe vrăjmaşi, sau cel puţin să nu-i urăşti. Deja eşti într-o poziţie de salvare. Ca să fii erou trebuie să te jertfeşti continuu. Ce mă interesează că se supără celălalt? Să nu Se supere Hristos!

Oriunde trebuie să fii cu Hristos, fără agitaţie, cu o foarte mare liniştire sufletească. Mă bucură, sunt fericit că sunt creştin şi ţi-aş dori şi ţie să fii. Pentru că ei văd la tine pacea ta. Apoi, pe ei îi vor consuma plăcerile şi se vor simţi obosiţi. Văzându-te pe tine că eşti liniştit, te întreabă: „Domnule, de ce ai tu pacea asta?” „Pentru că vreau să trăiască Hristos în inima mea continuu!” Adică nu am duşmani în inima mea. Hristos nu intră într-o inimă ocupată de vrăjmăşie. Şi, pentru faptul că urâm, unde-i eroismul? Păi ce, te duci la război să te predai duşmanului? Duşmanul te omoară!

Luptă de pe poziţia ta creştină, dar fără duşmănie! Însă este voie să vă apăraţi. Să nu se speculeze poziţia noastră creştină ca pe o slăbiciune. Căci dacă am şti când vine furul – cum spune Mântuitorul – nu l-am lăsa să spargă casa. Noi ne opunem, nu doar întinzi mâinile… „Nu intra!”, ci te lupţi cu el. Şi poate să cadă el. Deci îţi aperi valorile. (Părintele Arsenie Papacioc)

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a II-a, volumul III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 126-128

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.