Se spune că odată, Sf. Petre ceru voie de la Dumnezeu să coboare pe pământ, în timpul câşlegilor de toamnă (15 aug.-15 nov.) să petreacă împreună cu prietenii. Şi Dumnezeu îl învoi pentru o săptămână, dar Sf. Petru se simţi atât de bine pe pământ că se întoarse în cer după o lună. Dumnezeu îi ieşi în cale şi-l întrebă de ce a zăbovit atât de mult pe pământ.
Un preot cu viata sfanta si inzestrat cu multe daruri de la Dumnezeu, aflandu-se la rugaciune in biserica, cu mai multi oameni, pe cand tamaia biserica si credinciosii, ajungand in dreptul unei femei, nu a tamaiat, dar mai incolo, unde era un scaun gol a tamaiat de trei ori acel scaun si apoi a continuat cu restul bisericii.
Încă tânăr fiind, Sfântul Pahomie, cu dragostea lui Dumnezeu înfocându-se la inimă, avea râvnă a se face călugăr; vestindu-se lui despre un sihastru pe nume Palamon, ce locuia deosebi [singur], a venit către dânsul, vrând a locui împreună cu el. Ajungând la chilia lui, care era aproape de pustie, a început să bată în uşă, iar acela, deschizând puţin, a zis către dânsul: „Ce voieşti, şi pe cine cauţi?”.
„Spunea Stareţul Iacov, mă aflam la intrarea în mănăstire şi văd că intră pe poartă o bătrână. Am salutat-o şi i-am zis:
Episcopul Teodorit al Cirului, care a trăit în secolul V, povestește că odată l-a cercetat un monah, cere venea de foarte departe. L-a primit, dându-i să mănânce și să se odihnească. În timp ce mânca, episcopul a observat că monahul folosea numai mâna stângă și că dreapta sa era înfășurată într-o bucată de rasă veche. Episcopul l-a întrebat de ce are mâna înfășurată și mai ales într-o rasă găurită, deși se vedea din toată îmbrăcămintea sa că nu era un monah zdrențăros. Chiar a vrut să-i descopere mâna să vadă, așa cum bănuia, dacă are vreo rană, însă monahul nu l-a lăsat, ci și-a acoperit-o repede, pentru că începuse să iasă o duhoare nesuferită din ea. Apoi monahul i-a povestit următoarele episcopului:
Oare de câte ori te-ai întrebat, ca și mine, de ce există nevinovați în închisoare? De ce sunt uciși sau violați copiii? De ce, oare, atâtea persoane trebuie să trăiască în scaun cu rotile sau ca legumele? De ce atâta dorință de răzbunare, de violență, de a face rău? Câte întrebări rămân fără răspuns. Și așa trebuie să fie. Mă ajută mult în aceste momente lipsite de răspunsuri și sper să te ajute și pe tine să știi că Dumnezeu este prezent și știe orice se întâmplă. Și, în mod misterios, de neînțeles mie, are grijă.
Maria și Dimitris erau frați. Dimitris avea un prieten, Iorgos, care era medic. Iorgos il vizita pe Dimitris la el acasă. Dupa o vreme, Maria i-a dezvăluit secretul ei fratelui sau. Se îndrăgostise foarte tare de Iorgos și suferea, inima ei se chinuia și bătea mai tare, mâinile și picioarele îi transpirau de fiecare dată când îl vedea.
În vremea Sfântului Sava (sec. V), în mănăstirea sa trăiau foarte mulți călugări care îi slujeau lui Dumnezeu. Printre ei, un conducător puternic și bogat a lepădat cele lumești și a mers acolo să ducă o viață ascetică. Sfântul l-a primit cu bucurie.
Sfântul Serafim de Sarov are un cuvânt memorabil pe care l-a adresat celor din timpul său şi prin ei, nouă. El sună aşa: „Dobândeşte pacea şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău“. Cu alte cuvinte, fii întreg, fii deplin. Nu lăsa ca ura, egoismul, patimile să-ţi fragmenteze interiorul. Pentru că atunci nu doar unitatea sufletului tău va fi pusă în primejdie, ci chiar a întregii lumi.
Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi: „De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?“
„Ţipăm deoarece ne pierdem calmul“, zise unul dintre ei.
„Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?“, întrebă din nou înţeleptul.
O persoană a venit la mine și mi-a spus:
Un călugăr s-a dus într-o zi la duhovnicul său și i-a spus:
Găseşti pacea când nu doreşti nimic altceva decât ceea ce-ţi dă Dumnezeu, când eşti mulţumit permanent cu ceea ce ai şi nu-ţi doreşti nimic altceva decât pe Dumnezeu. Am întâlnit un bătrân de 87 de ani, care nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură. Căsătorit fiind, a murit fecior. La fel şi bătrâna, care, cu cinci ani de zile fiind mai tânără, când a ajuns la vârsta la care a murit bătrânul, şi-a dat duhul şi ea. Exact la aceeaşi oră.
Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite.”
Întâmplarea aceasta mi-a povestit-o un tânăr.
Era odată o femeie săracă, care pentru orice bine i se întâmpla, rostea mereu:” Slavă lui Dumnezeu!”