Am auzit odată pe cineva zicând: „Hristos a Înviat! Ei şi?”
Odată, un bătrân a fost întrebat:
Un călugăr a plantat un măslin și a început să se roage :
Daţi-mi voie ca astăzi să vă împărtăşesc o pildă nouă. O poveste ce arată cum foloseşte Dumnezeu deznădejdea pentru a ne aduce mai aproape de El. E o istorioară tristă, fiindcă disperarea nu face casă bună cu fericirea, dar sfârşitul ei e unul plin de speranţă şi mântuitor.
Se spune că odată, Sf. Petre ceru voie de la Dumnezeu să coboare pe pământ, în timpul câşlegilor de toamnă (15 aug.-15 nov.) să petreacă împreună cu prietenii. Şi Dumnezeu îl învoi pentru o săptămână, dar Sf. Petru se simţi atât de bine pe pământ că se întoarse în cer după o lună. Dumnezeu îi ieşi în cale şi-l întrebă de ce a zăbovit atât de mult pe pământ.
Un preot cu viata sfanta si inzestrat cu multe daruri de la Dumnezeu, aflandu-se la rugaciune in biserica, cu mai multi oameni, pe cand tamaia biserica si credinciosii, ajungand in dreptul unei femei, nu a tamaiat, dar mai incolo, unde era un scaun gol a tamaiat de trei ori acel scaun si apoi a continuat cu restul bisericii.
Încă tânăr fiind, Sfântul Pahomie, cu dragostea lui Dumnezeu înfocându-se la inimă, avea râvnă a se face călugăr; vestindu-se lui despre un sihastru pe nume Palamon, ce locuia deosebi [singur], a venit către dânsul, vrând a locui împreună cu el. Ajungând la chilia lui, care era aproape de pustie, a început să bată în uşă, iar acela, deschizând puţin, a zis către dânsul: „Ce voieşti, şi pe cine cauţi?”.
În vremea Sfântului Sava (sec. V), în mănăstirea sa trăiau foarte mulți călugări care îi slujeau lui Dumnezeu. Printre ei, un conducător puternic și bogat a lepădat cele lumești și a mers acolo să ducă o viață ascetică. Sfântul l-a primit cu bucurie.
Sfântul Serafim de Sarov are un cuvânt memorabil pe care l-a adresat celor din timpul său şi prin ei, nouă. El sună aşa: „Dobândeşte pacea şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău“. Cu alte cuvinte, fii întreg, fii deplin. Nu lăsa ca ura, egoismul, patimile să-ţi fragmenteze interiorul. Pentru că atunci nu doar unitatea sufletului tău va fi pusă în primejdie, ci chiar a întregii lumi.
Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi: „De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?“
„Ţipăm deoarece ne pierdem calmul“, zise unul dintre ei.
„Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?“, întrebă din nou înţeleptul.
Găseşti pacea când nu doreşti nimic altceva decât ceea ce-ţi dă Dumnezeu, când eşti mulţumit permanent cu ceea ce ai şi nu-ţi doreşti nimic altceva decât pe Dumnezeu. Am întâlnit un bătrân de 87 de ani, care nu ştia carte, dar vorbea numai din Scriptură. Căsătorit fiind, a murit fecior. La fel şi bătrâna, care, cu cinci ani de zile fiind mai tânără, când a ajuns la vârsta la care a murit bătrânul, şi-a dat duhul şi ea. Exact la aceeaşi oră.
Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite.”
Era odată o femeie săracă, care pentru orice bine i se întâmpla, rostea mereu:” Slavă lui Dumnezeu!”