Putem alege să murim singuri şi trişti, iubind o pisică de rasă, sau să murim vii, înconjuraţi de fiinţe care ne iubesc şi pe care le iubim, în ciuda tuturor rănilor pe care ni le-am făcut unii altora şi a dezamăgirilor pe care le-am trăit de-a lungul timpului.
Ce să facem dacă oamenii ne dezamăgesc? E mai bine să trăim singuri? Mai există iubire adevărată pentru oamenii de azi?
Avem nevoie să murim ca să fim vii. Avem nevoie să învățăm să murim trecând prin, înfruntând spaima cerințelor minții robite de știința formată din interpretarea experiențelor de viață ca bune sau rele în funcție de confortul și siguranța de moment pe care ni le oferă.
Și această moarte se numește în Biserică asceză, știința curățirii inimii, a minții celei din adânc. Numai Dumnezeu poate înlocui „pilotul automat” și toată lucrarea noastră constă în a-i face loc lui Dumnezeu și lucrării Sale în noi. (Maica Siluana Vlad)
O primă calitate necesară unei mame cred că este să fie credincioasă, în sensul de a trăi credința în Dumnezeu, cât mai profund și mai practic cu putință.
Această calitate o va ajuta să fie conștientă de sensul vieții omului pe pământ și să-i crească pe copiii ei în armonie cu acest sens, care depășește cerințele vieții ca supraviețuire sau viețuire.