Smerenia este maica virtuţii, nu te lasă să te socoţi mai bun decât aproapele tău. Dacă Sfântul Ioan Botezătorul, cel sfinţit din pântecele maicii sale, atât de mult a postit şi s-a smerit, cum trebuie să fie smerenia şi nevoinţele şi postul nostru, a celor ce suntem plini de păcate!
De fiecare dată când pășim pragul mănăstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Suruceni, suntem întâmpinați de prezența ziditoare a Maicii Starețe Epistimia, care ne povățuiește cu o adevărată smerenie și cu dreaptă socoteală, aducându-ne aminte de învățăturile marilor noștri sfinți cuvioși contemporani. Fiecare întâlnire și popas duhovnicesc la Mănăstirea Suruceni reprezintă o frumoasă și adevărată lecție de demnitate și viețuire creștină.
Toată viața e o mare căutare a cunoașterii noastre proprii, întrucât omul este o ființă atât de tainică și complexă.
„Tot ce facem cu evlavie, cu credință, cu dragoste și cu toată dăruirea – aceea ne sfințește pe noi și pe cei din jurul nostru…”
În miez de toamnă senină am poposit la Mănăstirea de maici cu hramul „Sf. Gheorghe” din Suruceni pentru rugăciune și popas duhovnicesc.
Pășind pragul porții mănăstirii, am fost întâmpinați de curtea plină de culoare și viață, redată minunat de farmecul tomnatic al pomilor și al trandafirilor, care încă nu s-au scuturat.
Sunteţi la Paris! Valurile mării vieţii ne-au despărţit. Eu hălăduiesc pe malul însingurat al Volgăi, dumneavoastră aţi fost aruncat în Paris, capitala modei, capitala lumii civilizate şi, s-ar putea spune, capitala întunericului şi a păcatului. În capitala întunericului şi a păcatului să vă păziţi de întunecare, să vă păziţi de păcat! Unde este mai mare primejdia, acolo este nevoie de mai multă băgare de seamă. Dacă împrejurările vă silesc să vă aflaţi într-un oraş unde bântuie ciuma sau altă boală molipsitoare, trebuie să vă străduiţi să vă terminaţi cât mai repede treburile de acolo şi să plecaţi cât mai repede.
În perioada 10 – 13 august 2017, Mănăstirea „Sf. M. Mc Gheorghe” din s. Suruceni a găzduit tabăra de vară pentru copii cu vârstele cuprinse între 7 și 12 ani. Tabăra s-a desfășuarat prin bunăvoința egumenei Epistemia (Goncearenco), stareța mănăstirii.
Mirele Hristos ne-a chemat la ospățul cel de taină al nunții Sale. De aceea în această zi, El ne dăruiește fără economie darurile Sale; și nu numai darurile, ci Însuși pe Sine, izvorul tuturor darurilor. (Protosinghel Petroniu Tănase)
Cine este aceea care dăruieşte Mironosiţelor întreaga strălucire cerească? Preasfânta Maică a Domnului.
Ea este cea dintâi Mironosiţă şi mai presus de toate. Despre ea se spune în sfintele rugăciuni că ne-a născut scumpul Mir Ceresc, pe Domnul Hristos, dăruindu-ne bună-mireasmă. De aceea este cea dintâi Mironosiţă, înaintea tuturor. Şi fericit este acel suflet care îi urmează, cu credinţă, în Fiul Său Cel Înviat, în Domnul Hristos, cu dragoste sfântă, cu rugăciune, cu post şi cu toate celelalte sfinte virtuţi.
Lumina și mila lui Dumnezeu se revarsă din plin asupra lumii în această noapte „care nu cunoaște somn”. Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a adunat la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” mulțime de creștini, dornici de a da slavă și mulțumire lui Dumnezeu, de a se bucura duhovnicește în „această vestită și Sfântă zi, una a sâmbetelor, împărăteasă și doamnă, praznic al praznicelor este și sărbătoare a sărbătorilor”. Fiecare din noi simțim, trăim în chip tainic și negrăit în adâncul inimii noastre dumnezeiescul fapt al Învierii, care dă sens vieții creștine, istoriei universale și omenirii. Învierea Domnului este sfântă și încărcată de bucurie pentru că astăzi poarta cerului, care fusese închisă oamenilor, a fost deschisă de Hristos celor ce-L mărturisesc.
În Sfânta şi Marea Vineri, Biserica Ortodoxă trăieşte două evenimente cutremurătoare din istoria mântuirii: răstignirea pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi punerea Sa în mormânt. Punctul central al slujbelor din această zi, şi al tuturor slujbelor din întreaga perioadă premergătoare Sfintelor Paşti, îl reprezintă Utrenia Sâmbetei celei Mari, în cadrul căreia este cântat Prohodul. Tristeţea acestei zile este reliefată în imnele liturgice alcătuite de Sfinţii Părinţi, care s-au întrecut în a creiona într-o manieră cât mai profundă şi mai sensibilă simbolismul ei. Evenimentele în sine îndeamnă „tot trupul omenesc să tacă şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, căci Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor“.
”Înainte de Paşti cu şase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsaţi-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea.
În vremea aceea unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Iisus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată o femeie din oraş, care era păcătoasă, aflând că prânzeşte în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir şi, stând înapoi lângă picioarele Lui şi plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele şi cu părul capului ei să le şteargă; şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.
Slavă, Doamne, Dumnezeieștilor Tale Taine, cu care ne înveșmântezi ca și cu o Dumnezeiască haină și stăpânire! Îți mulțumim pentru mila Ta cea negrăită!
Prima Duminică din Postul Mare, a Triumfului Ortodoxiei celebrată la mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni. (Galerie foto)
“Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai zidit!” (Ps 103, 24).
De la întemeierea lor, mănăstirile au fost și rămân a fi un veritabil nucleu de promovare a evlaviei şi a credinței. Și acest lucru este cel mai important pentru că menirea unei mănăstiri este ridicarea monahismului prin cultură și punerea lui în slujba bisericii și a neamului, este continuarea vieții monahale, în rugăciune și post, dar și alinare pentru cei sărmani și neputincioși – un centru de cultură spirituală și de educație creștinească.
Străvechea vatră monahală de la Suruceni – citatadelă a credinței strămoșești aflată în preajma Chişinăului, este o oază a credinței strămoșești atestată documentar de la anul 1785.
“Doar tu, Doamne, poţi cere iernii să dea muguri” (Valeriu Butulescu)
Mănăstirea Suruceni în culorile iernii (reportaj foto 02.01.2015)
Toamnă dulce, toamnă cu frunzele toate flori (George Topârceanu)
Toamna este o a doua primăvară, în care fiecare frunză este o floare (Albert Camus)
