Vrei să știi cum e omul lui Dumnezeu? Învață să-l recunoști din tăcerea lui necontenită, din plânsul și din luarea-aminte statornică la el însuși.
Cine a gustat adevărul nu se mai sfădește pentru el
Articole
ÎPS Athanasie de Limassol – Despre legătura cu părintele duhovnicesc
Din păcate, există mulți oameni care se apropie de duhovnici într-un mod bolnăvicios, creând o dependență bolnăvicioasă față de ei, vrând să depindă de duhovnic în toate părerile lor, pentru că acest lucru le dă un sentiment de siguranță și-i scoate din incertitudinile, fricile și fobiile pe care le trăiesc zilnic.
Nu mai iubești cele pământești?
Când sufletul nostru începe să nu mai poftească lucrurile frumoase ale pământului, se furișează de cele mai multe ori în el un gând de trândăvie, care nu-i îngăduie să stea cu plăcere nici în slujba cuvântului și nu-i lasă nici dorința hotărâtă după bunurile viitoare; ba îi înfățișează și viața aceasta trecătoare ca neavând niciun rost și fiind cu totul incapabilă de vreo faptă vrednică de-a fi numită virtute; și însăși cunoștința o disprețuiește, ca pe una ce a fost dată și altor mulți oameni, sau ca pe una ce nu ne făgăduiește nimic desăvârșit.
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi…
Făţărnicia este o însuşire rea, pe care o au foarte mulţi dintre noi. Făţarnic este cel care nu se arată pe sine aşa cum este în realitate. Făţarnic este cel care poartă masca evlaviei, pe când în realitate nu are deloc evlavie. Făţarnic este cel care arată iubire şi devotament aproapelui său, îi spune vorbe frumoase şi îl linguşeşte, pe când în inima lui ascunde ură şi urzeşte intrigi împotriva aceluia. Făţarnic este cel care încearcă să ascundă de ceilalţi mişcările viclene ale sufletului său şi gândurile lui urâte, care atunci când vorbeşte cu ceilalţi arată că-i iubeşte, că are inimă curată şi nu ascunde nimic rău în el.
Domnului îi plac nu cei încrezuți și mândri, ci oamenii smeriți, care se pocăiesc…
Istoria mântuirii ne arată că dacă păcătosul se pătrunde de dorința aflării lui Dumnezeu și de cea a dobândirii înnoirii duhovnicești, mila dumnezeiască îi împlinește în dar amândouă dorințele: însă cum trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu, și ce este de trebuință pentru înnoirea duhovnicească? La această întrebare ne răspunde mai amănunțit pilda despre vameș și fariseu. Ea a fost rostită pentru „cei ce se nădăjduiau întru sine cum că sunt drepți și defăimau pe ceilalți”.
Pe pământ există despărţire şi durerea despărţirii, dar în moarte nu mai este despărţire de Dumnezeu
În Scriptura Noului Legământ găsim ceva încă şi mai măreţ, deoarece odată cu Învierea lui Hristos moartea este efectiv biruită.
Să ajute Dumnezeu ca nimeni să nu ajungă acolo!
Faraon îi apăsa cu atâta muncă pe fiii lui Israil, tocmai ca aceștia să uite de Dumnezeu. Din acest motiv, este bine ca, atunci când viețuirea obștească se va fi pus, întrucâtva, în rânduială, să urmărească întotdeauna simplitatea, ca să nu sfârșească prin a deveni o fabrică: muncă – hrană – slujbă tipiconală. Acest tipic nu-l poate crește pe omul cel lăuntric, ci doar să adoarmă, într-un anume fel, patimile trupești, iar mai apoi mintea.
Calea cea mai bună este de a ne înmuia inimile
În anul 1979, în timpul unei discuții de după pelerinajul de vară, Părintele Serafim Rose le-a vorbit fraților și surorilor întru Hristos despre simplitate. El întâlnise virtutea aceasta chiar înainte de a se fi convertit, în scrierile înțelepților chinezi precreștini care, prin observarea și prin contemplarea rânduielilor zidirii, au înțeles că simplitatea și smerenia sunt „calea cerului”.
Să ne bucurăm pururea
Așadar, în lume, când nu avem pe Hristos strigând și urlând în viața noastră, în existența noastră, ci trăim absența lui Hristos, trebuie să arătăm dragoste față de aproapele, să facem milostenie, ca să putem să ne întărim cumva viața noastră. Prin aceste virtuți ne lepădăm în parte de noi înșine și trăim pentru Hristos. Dar în mănăstire nu trăim pentru Hristos, ci Îl trăim pe Hristos, trăim în Hristos. De aceea Biserica noastră spune mirenilor: „Ai? Să dai”. În timp ce monahilor le zice: „Să nu ai nimic al tău”.
Pentru a-i folosi pe ceilalţi, trebuie să trăieşti în iubirea lui Dumnezeu
De multe ori, noi, cu frământările şi temerile şi starea noastră sufletească urâtă, fără să vrem şi fără să ne dăm seama, facem rău celuilalt, chiar şi dacă îl iubim foarte mult, precum, de pildă, mama pe copilul ei.
În clipe grele, chiar și oameni care nu par a avea vitejie arată mare bărbăție
Părinte, dacă anii următori ne vor cere ceva mai mult și nu avem o stare duhovnicească, ci numai intenție bună, vom putea face față?
Predică la Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului din naștere)
Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! (cf. Psalm 76:13,14). Nu sunt ochi care să vadă toate aceste minuni, nici limbă care să le poată număra, nici minte care să le înţeleagă.
Întâi ne facem datoria și după datorie vine bucuria
M-a impresionat faptul că un fost deținut politic, când a început să vorbească într-o adunare festivă, înainte de toate, a zis cu glas tare: „Doamne ajută-mă să nu greșesc”. Greșim noi înșine, și greșesc și alții, în ceea ce ne privește pe noi. Lucrul de căpetenie este să ni se facă „ocara, ca cinstea; lipsa, ca îndestularea; paguba, ca și câștigul și străinii, ca rudele după trup”. Dacă ajungem la măsura aceasta, am ajuns la nepătimire și suntem fericiți.
Trebuie să avem deplină încredere în Dumnezeu, nu în noi înşine
Vom analiza metodele terapeutice generale, care se aplică tuturor patimilor.
În primul rând, nu trebuie să ne tulbure lupta duhovnicească împotriva patimilor: „Căci de se tulbură cineva de o patimă care-l supără, este un semn al neştiinţei şi al mândriei, al necunoaşterii stării sale şi al fugii de osteneală”. Să avem răbdare, să luptăm, şi să-L chemăm pe Dumnezeu într-ajutor (Avva Dorotei).
O stare duhovnicească pură este întotdeauna lipsită de patimi
În manifestarea lor cea mai înaltă, sentimentele lumești și pământești sunt atât de apropiate de cele duhovnicești, încât este greu pentru omul modern să facă diferența între ele. El înțelege că „emoțional” înseamnă „duhovnicesc”… Câteodată are impresia că primește „mulțumire duhovnicească” de la cele lumești, însă nu face decât să se amăgească și să se înșele singur.
Biserica lui Hristos are ca temelie sângele martirilor
Cinstim, de asemenea, sfințenia pe care au dobândit-o sfinții în viața lor și îi rugăm, prin slăvirea pe care le-o atribuim, să ne ajute și pe noi să ajungem la sfințenie. Nu cinstim moaștele pentru ele însele, ca pe niște oase ale trupului lor, ci Harul Sfântului Duh care locuiește în ele. Poruncile lui Dumnezeu în Vechiul Testament interziceau cinstirea idolilor, deoarece oamenii de atunci credeau că în idoli locuia Însuși Dumnezeu.
Dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos
Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu; Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ; Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă.