Vom analiza metodele terapeutice generale, care se aplică tuturor patimilor.
În primul rând, nu trebuie să ne tulbure lupta duhovnicească împotriva patimilor: „Căci de se tulbură cineva de o patimă care-l supără, este un semn al neştiinţei şi al mândriei, al necunoaşterii stării sale şi al fugii de osteneală”. Să avem răbdare, să luptăm, şi să-L chemăm pe Dumnezeu într-ajutor (Avva Dorotei).
În al doilea rând, trebuie să avem deplină încredere în Dumnezeu, nu în noi înşine: „Fiind pătimaşi, nu trebuie să avem deloc încredere în propria noastră inimă; căci un conducător viclean şi amăgitor va strica şi lucrurile neprihănite”.
O altă modalitate psihoterapeutică eficientă este aceea de a ne lupta cu patimile cât timp sunt încă mici şi slabe, după cum ne învaţă Sfântul Isaac Sirul: „Smulge greşeala cât încă e mică şi slabă, înainte de a se lăţi şi de a se întări. Nu fi fără grijă când greşeala ţi se pare mică, pentru că mai târziu îţi va fi ca o stăpână nemiloasă şi vei umbla în faţa ei ca o slugă în lanţuri. Iar cel ce luptă de la început împotriva patimii, curând o va birui”.
Aceeaşi idee o dezvoltă şi avva Dorotei: „Căci putem să tăiem patimile noastre cât sunt tinere şi nu ne îngrijim de aceasta, ci le lăsăm să se învârtoşeze împotriva noastră, ca să facem răul din urmă mai mare. Căci altceva este, precum v-am spus de multe ori, a dezrădăcina o plantă când se poate smulge îndată, şi altceva este a dezrădăcina un copac mare”.
La început, este mai uşor a ne lepăda de patimi: „Cât timp sunt mici, de voim, putem să le scoatem cu uşurinţă. Iar dacă le dispreţuim ca mici, se învârtoşează; şi cu cât se învârtoşează, cer mai multă osteneală. Iar dacă se întăresc şi mai mult împotriva noastră, nu le mai putem scoate nici cu osteneala, prin noi înşine, de nu vom avea şi ajutorul vreunor sfinţi, care să ne sprijinească, după Dumnezeu”.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia Ortodoxă: știința Sfinților Părinți, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 326-327