„Nu vă îngrijiţi.” [nu vă îngrijorați] „Dar cum să trăim? Trebuie să mâncăm, să bem, să ne îmbrăcăm.” Dar Mântuitorul nu spune: „Nu faceţi nimic”, El spune: „Nu vă îngrijiţi”, adică nu vă lăsaţi roşi de grija aceea care macină omul ziua şi noaptea, nedându-i tihnă nicio clipă. Acest fel de grijă este o boală a sufletului şi un păcat. Ea vădeşte faptul că omul s-a bizuit pe sine, iar nu pe Dumnezeu, că şi-a pierdut nădejdea în Pronia Dumnezeiască, vrea ca prin propriile osteneli să-şi rostuiască totul, să agonisească toate cele de trebuinţă, păstrând această agoniseală prin propriile mijloace; că s-a legat cu inima de avutul său şi crede că se poate culca pe el ca pe o temelie sigură; că iubirea de agoniseală l-a înlănţuit şi el nu se gândeşte decât să pună mâna pe cât mai mult; că mamona a luat în inima lui locul lui Dumnezeu.
Tu de ostenit, ostenește-te; însă de grija rea nu te lăsa măcinat! Aşteaptă orice reuşită de la Dumnezeu şi soarta ta în mâinile Lui încredinţeaz-o! Tot ce agoniseşti primeşte ca pe un dar din mâna Domnului şi cu nădejde neclătinată aşteaptă de la El adaos de daruri. Să ştii că, dacă vrea Dumnezeu, e de ajuns o clipă ca să nu mai rămână nimic din avutul celui înstărit. Totul e praf şi stricăciune. Face să te macini de griji pentru aşa ceva? Aşadar, nu vă îngrijiţi!
.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, 2011, pp. 52-53