Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. (Mt. 4, 18)
Unii poate s-au întrebat: La chemarea Domnului, ce sau cât de mult au lăsat în urmă aceşti doi pescari care abia dacă aveau ceva? La aceasta, iubitul meu, trebuie să luăm în calcul mai degrabă intenţia cuiva, decât observarea averii sale. Acea persoană care a lăsat în urmă foarte mult, este cea care nu păstrează nimic pentru el, cea care, cu toate că are puţin, renunţă la tot. Noi tindem să ne ataşăm de acele lucruri personale şi de acele lucruri pe care abia le deţinem, purtând o mare atenţie asupra lor. Aşadar, Petru şi Andrei au lăsat foarte mult în urmă când au renunțat la lăcomia şi la dorinţa de a le deţine. Lasă mult în urmă acea persoană care renunţă la lucrurile obţinute râvnite foarte mult. Aşadar acei săraci care l-au urmat pe Iisus au lăsat în urmă atât cât alţi săraci nu l-au urmat, dar erau capabili să o dorească. Deci atunci când remarci că cineva a lăsat mult în urmă, nu trebuie să-ţi spui însuţi: vreau să fac acelaşi lucru şi să imit pe cei care dispreţuiesc această lume, dar îmi pare foarte rău că nu am nimic ce să las în urmă. Veți lăsa mult în urmă, fraţii mei, dacă renunțați la dorinţele pământeşti. Aspectele pământeşti, oricât de mici pot fi, sunt suficiente pentru Domnul, din moment ce El se uită la inimă şi nu la lucrurile materiale. Nici nu judecă după cât de mult este sacrificat, ci după cât de mult am dorit să facem aceasta. Pentru că, dacă judecăm după bunurile exterioare, sfinţii pescari au negociat în mrejele şi în corăbiile lor pentru viaţa veşnică a îngerilor.
Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelie 5, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba