Ne spunea nouă Filon, robul lui Hristos, că, de demult, pe vremea prigonirii creştinilor, un oarecare episcop a oprit pe un preot de la slujbă, dintr-o anumită pricină.
Cuvânt despre un preot, pe care l-a oprit episcopul de a sluji
Articole
Părintele schimonah Agapie de la Valaam: Rugăciunea inimii
Zice-se în Evanghelii: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16:24). Când ne rugăm, mai întâi trebuie să renunţăm la voinţa noastră şi la ideile noastre, apoi să ne luăm crucea, care este munca trupului şi a sufletului, de neocolit într-o astfel de căutare.
Sfânta Cruce lemn cinstit, dătător de biruinţă
Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază şi silă, după moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma şi semnul mântuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad şi slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau, i-a adus în împărăţia Cerească.
Cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, dar pentru cei mântuiţi este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1,18)
Crucea lui Hristos a fost scară a suirii din iad în rai pentru cei care au trăit înainte de Domnul Iisus Hristos. Pentru noi, ea este scară a suirii la cer îndată după desfacerea sufletului de trup, însă pe ea se suie doar cei ce s-au obişnuit să umble sub cruce în viaţa de acum.
Sfântul Ioan Gură de Aur: Cuvânt la Duminica a XIV-a după Pogorârea Sfântului Duh
„Iar ei, nebăgând de seamă, s-au duş: unul la holda sa, altul la negustoria sa” (Matei 22, 5)
Numai nebunul preferă bunurile pământeşti celor duhovniceşti.
Fierbinţeala este mare şi arşiţa verii foarte grea, dar râvna voastră, prin aceasta, nu a slăbit, şi dorinţa voastră de a asculta cuvântul lui Dumnezeu nu s-a înăbuşit. Aşa fac toţi râvnitorii şi adevăraţii cinstitori ai învăţăturii cereşti. Din dragoste către cuvântul lui Dumnezeu, ei suferă toate cu înlesnire, numai ca să-şi poată împăca această poftă nobilă şi duhovnicească; şi nici frigul, nici fierbinţeala, nici mulţimea treburilor, sau grămada grijilor, nici orice altceva nu poate să-i abată de la această râvnă.
Sf. Ioan Maximovici: Cuvânt despre cele două ospeţe
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Acum, în faţa ochilor minţii noastre se află două ospeţe, despre care ne vorbeşte pericopa evanghelică de astăzi. Unul dintre ospeţele descrise în pildă este dat de un împărat plin de bunăvoinţă şi milostiv. Însă când ospăţul era gata, cei chemaţi n-au venit.
Timpul, darul cel mai de preţ; şi duşmanul cel mai necruţător când e izolat şi abstract
– Camera bine închisă a lui Sartre nu conţine nici cazane cu apă clocotindă şi pucioasă, nici furci, nici ţepi. Iar băiatul de serviciu al hotelului-iad le atrage noilor veniţi atenţia asupra faptului că, aşteptându-se a găsi acolo obiecte de tortură şi draci cu picioare despicate, dau dovadă de concepţii învechite, romantice.
Sfântul Nicodim Aghioritul: În ce primejdie se află cei ce păcătuiesc cu nădejdea că se vor pocăi
Tatăl, Care a trimis pe Înainte-Mergătorul Ioan că să boteze, a propovăduit prin gura lui păcătoşilor: Pocăiţi-vă! (Matei 3, 2). Fiul, când S-a arătat în lume, a grăit acest cuvânt, începătură şi temelie a propovăduirii Sale: Pocăiţi-vă! (Matei 4, 17). Duhul Sfânt, când S-a pogorât în chip de limbi de foc, cuvântul acesta l-a rostit, prin Apostolul Petru: Pocăiţi-vă! (Faptele Apostolilor 2, 38). Trei sunt Cei ce mărturisesc, şi mărturia Celor Trei este adevărată, mai mult, este adevărul însuşi. Deci, fraţii mei păcătoşi: „Pocăiţi-vă, pocăiţi-vă, pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!”
Complexele unora dintre preoţii de mir
Suntem tentaţi adeseori să apreciem pe cei de lângă noi după capriciile în care am fost crescuţi, după măsura duhovnicească la care ne aflăm. Astfel, cei ce trăiesc lumeşte, neavând ca îndreptar al minţii şi faptelor lor pe Hristos, Evanghelia şi Biserica, rareori te înţeleg şi mai rar sunt de acord cu faptele tale, simţindu-se incomod când le stai în preajmă. Şi nu sunt puţini.
Un rău, şi un alt rău, mai mare decât primul
Fie că recunoaştem, fie că nu, fiecare dintre noi, într-o analiză finală, este victima unei stări interioare, ca un labirint, este victima unei mulţimi de elemente care există în noi. Suntem împinşi şi impulsionaţi de trăiri, de o sumă de stări, care acţionează fără să ne dea socoteală, fără să fie sub controlul nostru personal, sub controlul conştientului nostru. Şi, deşi suntem victime, deşi suntem împinşi şi impulsionaţi de toate aceste lucruri întunecate, nu ştim aceasta.
Cele 8 gânduri ale răutăţii. 7. Despre slava deşartă
A şaptea luptă o avem împotriva duhului slavei deşarte. Patima aceasta este foarte felurită şi foarte subţire şi nu o bagă de seamă uşor nici însuşi cel ce pătimeşte de dânsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vădite şi de aceea e mai uşoară oarecum lupta cu dânsele, căci sufletul cunoaşte pe protivnicul său şi îndată îl răstoarnă prin împotrivirea cu cuvântul şi prin rugăciune.
Viaţa monahală este o viaţă după poruncile Evangheliei
Sfinţii monahi de odinioară numeau călugăria o viaţă evanghelică. Iată cum îl definea pe călugăr Sfântul Ioan Scărarul: “călugărul este acela care în tot locul, în toată lucrarea şi în toată vremea este călăuzit numai de poruncile şi cuvintele lui Dumnezeu”.
În milă se contopesc însuşiri diferite ale omului
Omul căruia îi este milă de fratele, de aproapele, de vecinul ori străinul şi necunoscutul său îşi dă pe faţă calitatea de fiu al Tatălui ceresc, punând sub semnul întrebării originea-i. Iar lumii şi naturii pare a le grăi: nu-s numai al vostru, deşi în cuprinsul vostru şi potrivit legilor voastre m-am născut, sunt liber să vă contrazic, aşadar, vă înfrunt şi-mi fac râs de toate străşniciile voastre care mă consideră ca pe o vietate integral supusă egocentrismului şi călăuzită numai de biologicul principiu al luptei pentru viaţă. Nu numai că-mi port crucea mea, iată că asum – vremelnic măcar – şi pe a semenului meu, o port aşa cum a făcut şi Simon din Cirene pentru prăvălitul osândit Iisus….
Bucuria creştină este mai presus de bucuria firească
Am şi eu un cuvânt care zic că e bine să-l ţină minte şi alţii: întâi e datoria şi apoi vine bucuria. Deci întâi ne facem datoria şi după datorie vine bucuria!
Maica Domnului se arată monahului Iliodor
Un monah din Mănăstirea Marea Lavră (Sfântul Munte) povesteşte următoarea vedenie, pe care a văzut-o un monah simplu ce avea ascultarea de paraclisier.
Monahul Iliodor, din Mănăstirea Marea Lavră, în timpul unei privegheri pregătea tămâia, ca cei doi diaconi să tămâieze biserica la Cântarea a noua, atunci când se cântă „Ceea ce eşti mai cinstită”. Acesta este un moment deosebit închinat Maicii Domnului, căci ea se bucură foarte mult atunci când ascultă cântându-se acest imn.
Înţelepciunea şi-a făcut sieşi casă. Cuvânt la Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! (Ps. 103, 25) exclamă încă în vechime Psalmistul. Ce este, aşadar, acea înţelepciune (sau, pe greceşte, sophia), prin care s-au făcut toate?
În alt psalm se spune: Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor (Ps. 32, 6). Iar Sfântul Evanghelist Ioan Teologul glăsuieşte: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut (În. L, 1-3).
Orice rupere de Biserică nu este altceva decât o hulă împotriva Duhului Sfânt
Cred într-una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor (Simbolul credinței).
Biserica este una. Fiindcă este trupul viu al lui Hristos și Hristos este Unul, nu poate Biserică decât să fie și ea una. De altfel, și Domnul de aceea a venit, ca să ne unească din nou cu Dumnezeu și între noi, unire care se perturbase serios după căderea celor întâi zidiți și ascultarea lor de diavolul care nu are alt scop decât să despartă pe oameni de Dumnezeu. Domnul a venit ca să ne cheme pe toți să ne unim și Biserica, Trupul Lui Dumnezeu-omenesc, este locul în care se realizează această dublă unire, cu Dumnezeu și cu oamenii. În Biserică ne unim cu Dumnezeu și cu frații noștri, de vreme ce devenim toți mădulare ale aceluiași Trup.