Întocmai cum deșertarea de sine a Maicii Domnului a grăbit venirea ceasului Fiului ei, în care Domnul Și-a arătat slava pentru a-i întări pe ucenici în credință, tot așa și sfinții, prin statornicia credinței lor și prin nădejdea mai presus de orice nădejde, grăbesc ceasul marii milostiviri a lui Dumnezeu.
Mironosiţele – Maria, mama lui Iisus, Maria Magdalena, Ioana, Salomeea, Maria lui Cleopa, Suzana, Marta şi Maria din Betania – erau femei devotate lui Hristos, care, datorită marii lor iubiri pentru Domnul, au simţit în faţa mormântului gol prezenţa Celui care înviase. Mormântul gol a fost îndeajuns pentru a vorbi inimilor lor şi a le încredinţa de învierea iubitului lor învăţător.
Întrebare:
Legat de rugăciune, și în special de rugăciunea minții în inimă, dacă ne puteți oferi o metodă, în cazul în care există o metodă, și dacă puteți să ne îndrumați pe noi, ca mireni, în această rugăciune. Considerați că mirenii se pot ruga cu această rugăciune în chip folositor pentru a dobândi simțirea harului?
Învierea lui Hristos desparte timpul în două și se așază ca o piatră de hotar între lumi. Vestea Învierii din mormânt este noutatea absolută pe care urechile doresc să o audă, iar adâncurile sufletelor să o primească ca în oameni să se sălășluiască Duhul Celui sculat din morţi.
Domnul a venit să aducă foc pe pământ. Pe măsură ce înaintează spre Golgota, acest foc devine tot mai puternic, transfigurându-i şi înnoindu-i pe toţi cei ce se apropie de el:
În scrierile Sfinților Părinți sunt multe cuvinte însuflate de Sus privitoare la sfârșitul veacurilor. Cu cât ne apropiem de sfârșit, cu atât devine mai mare cinstea, privilegiul de a fi călugăr și chiar de a fi creștin.
Ni se cere să-L urmăm pe Hristos până la moarte, iar atunci când gustăm o anumită moarte pentru poruncile Lui, primim har ce umple toate, înnoindu-ne întreaga viață.
Întrebare:
Cât durează de obicei această a doua perioadă? Putem vorbi despre o perioadă standard pentru toți oamenii? Vorbiți-ne, vă rugăm, mai pe larg despre această a doua perioadă a vieții duhovnicești.
Domnul ne atrage mintea în inimă, ca să fie botezată în văpaia iubirii lui Dumnezeu ce arde acum în ea. Curăţită şi luminată, mintea se mişcă cu uimitoare repeziciune, întocmai ca şi Duhul Domnului.
Părintele Sofronie întărea pocăinţa ca mod de viaţă, prin care omul poate să-şi găsească inima, locul unde se întâlneşte cu Dumnezeu. Prin pocăinţă se sfărâmă zidurile care înconjură inima.
Lepădându-se de toate și necăutând nimic din cele pe care le oferă lumea aceasta, Preasfânta Fecioară a izbutit să deosebească din vacarmul acestei lumi singurul glas vrednic de luat în seamă, „glasul de vânt subțire” (3 Rg. 19, 12) al Domnului în inima sa, și a plecat urechea ca să-l asculte. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru a îmbrățișa voia cea dumnezeiască și mântuitoare „întru care este viața”. (cf. Ps. 29, 5)
Aş vrea să mă opresc puţin asupra celor două persoane care L-au întâmpinat pe Hristos în templu: Sfântul Simeon, om „drept şi temător de Dumnezeu“, după cum zice Scriptura, şi Proorocița Ana. Amândoi erau înaintaţi în zile, însă amândoi purtau în inimă nădejdea mântuirii ce avea să vina şi aşteptau nestricăcioasa „mângâiere a lui Israel“ (Luca 2,25), adică pe Hristos. Aceasta înseamnă că se împărtăşiseră de Duhul proorocesc al lui Dumnezeu şi ţineau aprins în ei darul acesta al proorociei.
– Ce putem face atunci când, în viața unui tânăr și, de fapt, în viața oricui, se instalează akedia?
Cum am putea începe pocăinţa dacă în lume nu am ştiut nici măcar că ea este necesară?
Aţi vorbit despre acel nevoitor care, socotindu-se foarte păcătos, şi-a părăsit chilia şi nu s-a mai întors decât după şapte ani. Iertaţi-mi neştiinţa în legătură cu acest subiect şi îngăduiţi-mi următoarea întrebare: Nu credeţi oare că monahii exagerează pedepsindu-se pe sine atât de aspru, când de fapt harul Iui Dumnezeu le stă la îndemână? Dacă cineva cere iertare de la Dumnezeu, Dumnezeu îl iartă degrabă. Tâlharul de pe cruce a dobândit numaidecât iertarea. De ce oare exagerează călugării, precum acel monah care s-a pedepsit pe sine timp de şapte ani?
„Viața duhovnicească este asemenea unei sfere”, obișnuia să spună Părintele Sofronie. Întocmai cum, atingând oricare punct de pe suprafața sferei, luăm contact cu întreaga sferă, la fel și dreapta lucrare a virtuților ne face părtași plinătății harului de viață dătător al lui Dumnezeu. În același chip, într-o singură părticică din Sfântul Trup și Sânge al Domnului Îl primim pe Hristos întreg. Așijderea, un singur cuvânt al lui Dumnezeu ne poate atinge și lumina inima, deschizându-ne calea spre plinătatea harului Său celui purtător de viață.
Intrebare:
De ce noi, preoţii de astăzi, nu putem avea darul vindecării, acea putere dată de Hristos primilor slujitori?