Author Archives: admin

Sfântul Siluan Athonitul – Lupta cu patimile

Nu toate sufletele sunt la fel de puternice: unele sunt tari ca piatra, altele slabe ca fumul. Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; aşa cum vântul poartăfumul încotro bate el, tot aşa şi pe ele vrăjmaşul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmaşul le amăgeşte uşor.

Dar sufletele smerite păzesc poruncile Dom­nului şi stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile. Ele s-au predat voii lui Dumnezeu şi cu mintea lor îl văd pe Dumnezeu şi Domnul le dă harul Du­hului Sfânt.

Continuare …

Cuvânt în Joia Mare – Cina cea de Taină

Cina cea de Taină a lui Hristos este atît de tainică, de adîncă şi nesfîrşit de însemnată, încît inimile noastre se umplu de cutremur: căci la această sfîntă Cină Domnul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, a rînduit Taina Sfintei Împărtăşanii şi a săvîrşit pentru întîia dată această Taină, pentru întîia dată i-a împărtăşit pe ucenicii Săi.
Domnul a arătat cu fapta prea-marea Sa smerenie, spălînd picioarele pline de praf ale ucenicilor, pe care acest lucru i-a uluit nespus: “Cum aşa, Marele nostru învăţător, Domnul nostru să ne spele nouă picioarele!”

Continuare …

Sãptãmâna Patimilor – Joia Cinei celei de Tainã

Patru lucruri mai prãznuim în aceastã zi: spãlarea picioarelor, Cina cea de tainã, Rugãciunea din grãdina Ghetsimani și vânzarea și prinderea Domnului.

Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Și-a dezbrãcat hainele și El singur a spãlat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut sã îl facã pe Iuda sã se rușineze, iar celorlalți sã le aducã aminte sã nu umble dupã întâietãți: “Cel care vrea sã fie întâiul sã fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însuși pildã.

Continuare …

Părintele Porfirie Kavsokalivitul – Despre Antihrist și 666

L-am întrebat într-o zi, în chilia lui:

”Părinte, în ultima vreme se vorbește mult despre 666, despre venirea lui antihrist care se apropie – unii susțin chiar că a și venit; se vorbește de asemenea mult despre pecetluirea electronică a mâinii drepte sau a frunții, despre confruntarea dintre Hristos și antihrist și despre zdrobirea celui din urmă, despre a Doua Venire a Domnului. Sfinția-voastră ce spuneți de toate acestea?”.

Continuare …

Întâlnirea cu Dumnezeu ne schimbă pentru totdeauna

Între noi şi Dumnezeu, între noi şi celelalte făpturi există bariere pentru că, mai întâi de toate, suntem speriaţi; ne temem de întâlnire, căci a te întâlni înseamnă a te întâlni pentru totdeauna; a te întâlni o dată pentru vecie.

Omul nu a învăţat până la capăt să se întâlnească nici cu Dumnezeu, nici cu sine, nici cu aproapele său. Nu ştim să ne întâlnim; între noi şi Dumnezeu, între noi şi făptură există bariere; suntem orbi, suntem surzi, suntem lipsiţi de simţuri.

Continuare …

Sãptãmâna Patimilor – Miercurea cea Mare

În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea pãcãtoasã (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru cã lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimã. Când Iisus s-a suit în Ierusalim și era în casa lui Simon cel lepros, o femeie pãcãtoasã s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț.

Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni și tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã. Ce-a îndemnat-o oare la asta?

Continuare …

Sfânta predanie şi Scriptura

Felul Stareţului Sofronie de a vedea ascultarea ca fiind de neapărată trebuinţă spre a învăţa viaţa duhovnicească era strâns legat de felul cum privea Sfânta Predanie şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Viaţa Bisericii o înţelegea ca viaţă în Duhul Sfânt, iar Sfânta Predanie ca neîntreruptă lucrare a Duhului Sfânt în Biserică. Predanie, ca vecinică şi neschimbată petrecere a Duhului Sfânt în Biserică, este cel mai adânc temei al fiinţării Ei, drept pentru care Predania cuprinde în sine întreagă viaţa Bisericii, până într-acolo încât şi însăşi Sfânta Scriptură nu este decât unul din chipurile ei. De aci urmează că:

Continuare …

Adevărata țintă a vieții noastre creștine este dobândirea Sfântului Duh

Așadar, adevărata țintă a vieții noastre creștine este dobândirea Sfântului Duh, în timp ce rugăciunea, privegherea, postul, milostenia și alte fapte virtuoase făcute în numele lui Hristos nu sunt decât mijloace.

– Cum să-l dobândești?

– Dobândirea este același lucru cu câștigarea. Știi ce înseamnă a câștiga bani? Cam același lucru este și cu Sfântul Duh.

Continuare …

De ce nu credem în Dumnezeu ?

Nu doresc să ofer motive, pe care ateii le pot oferi drept motive proprii pentru a nu crede în Dumnezeu.

Sincer, cred că majoritatea oamenilor nu ştiu de ce nu cred în Dumnezeu, şi, creştin ortodox fiind, aş presupune că toate discuţiile cu cei care nu cred în Dumnezeu, şi majoritatea discuţiilor cu cei care afirmă că ei cred în Dumnezeu, ar fi discuţii pline de amăgire, cel puţin la un anumit nivel. Aşadar primul motiv pentru care nu putem crede în Dumnezeu.

Continuare …

Părintele Arsenie Papacioc – Cuvinte despre Maica Domnului

“Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.

Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.

Continuare …

Cât de mult o iubea Gheron Iosif Isihastul pe Maica Domnului!

Dragostea sa pentru Maica Domnului era mai presus de orice descriere. Nu am văzut până astăzi un om care să o iubească atât de mult pe Maica Domnului, după Dumnezeu, precum Stareţul Iosif.

Ochii săi vărsau lacrimi la simpla auzire a numelui ei sau şi numai atunci când vedea icoana ei sau cânta vreo cântare închinată ei.

Continuare …

Hristos se află în inima suferinţelor şi a tragediilor omeneşti

Aş dori să vă dau un exemplu a ceea ce înseamnă nu numai a mijloci pentru cineva, ci şi a ne afla acolo unde ne este locul. Este povestea unei tinere femei despre care nu ştim decât că se numea Natalia; ea mi-a fost relatată de cei care au fost implicaţi direct în circumstanţele date.

În anul 1919, în perioada în care Războiul Civil lovise Rusia ca un uragan, când oraşele noastre cădeau unul după altul în mâinile armatei sovietice comuniste, o tânără mamă al cărei soţ era ofiţer în Armata Albă se afla, ca într-o capcană, împreună cu cei doi copiii ai lor într-un oraş ocupat de Armata Roşie.

Continuare …

Cămara Ta, Mântuitorul meu

Cămara Ta, Mântuitorul meu – Schitul Lacu, Sf. Munte Athos.

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, și îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină, și mă mântuiește.(luminânda)

Continuare …

Predică la Duminica Floriilor (Intrarea în Ierusalim)

Şi Iisus, găsind un asin tînăr, a şezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezînd pe mînzul asinei (Ioan 12, 14-15)

Iubiţi credincioşi,

Dacă citim în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament aflăm că toate proorociile care au fost spuse despre Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor.

Continuare …

Despre aducerea aminte de moarte

În secolul al XVIII-lea, după moartea pustnicului Damaschin, Sfântul Haralambie s-a nevoit în partea de nord a Schitului Sfânta Ana, într-o chilie părăsită. Acolo, el s-a dovedit un curajos atlet al lui Hristos, un atent ucenic al aducerii aminte de moarte.

În fiecare zi, după Vecernie şi după Rugăciunile de seară, el se întindea într-un sicriu, punându-şi capul pe o piatră. Îşi încrucişa mâinile ca o persoană decedată şi, vorbind cu sine însuşi, spunea:

Continuare …