Author Archives: admin

Sfântul Ioan Maximovici: Nu există pocăință fără schimbarea vieții

Pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.

Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia.” În sens literal, acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.

Continuare …

Canon de rugăciune la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului

Troparul Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 7-lea:

Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.

Continuare …

Sf. Nicodim Aghioritul: Să nu laşi idolul Afroditei să se întipărească în sufletul tău

Iar dacă un fur ca acesta va reuşi să te răpească vreodată, să te nevoieşti ca măcar să nu laşi idolul Afroditei, adică al poftei celei urîte să se întipărească în sufletul tău. Şi cum asta?

Sau să năzuieşti la Dumnezeu prin rugăciune – acest lucru fiind mai puternic, căci „a Domnului este mîntuirea” (Psalmi 3, 8), după cuvîntătorul de psalmi – sau să-ţi întorci închipuirea spre un alt gând oarecare. Că idol pe idol şi închipuire pe închipuire se şterg. Căci – zice înţelepciunea populară – „cui pe cui scoate.”

Continuare …

Gânduri pentru intelectuali: Necredincioșii superficiali

Credinciosul cu alţi ochi priveşte lumea, cu alt suflet suportă şi biruie încercările vieţii, cu alte nădejdi se apropie de moarte. Ferice de cei ce cred! Dar se observă că această credinţă – scumpă şi folositoare – este apanagiul numai al câtorva.

Majoritatea oamenilor este lipsită de binefacerile ei. Cei mai mulţi oameni nu cred! De Dumnezeu nu vor să ştie, o carte de zidire sufletească nu citesc, o rugăciune nu rostesc, într-o biserică nu intră.

Continuare …

Acatistul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Condacul 1

Cuviosului Ioan, Părintelui nostru cel mult cinstit, cântare de laudă să-i aducem, că prin multă nevoinţă de cămara cerească s-a invrednicit, iar prin pilda vieţii sale pe toţi ne învaţă să urmăm, cu dragoste şi credinţă, Mântuitorului Hristos. Pentru aceea îi cântăm: Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Continuare …

În viaţa duhovnicească e bine să avem anumite principii şi repere?

– Da, neapărat. Pentru că altfel duci o viaţă cumva în gol şi n-ai posibilitatea să te dirijezi, n-ai posibilitatea să te orientezi.

E bine să ai câteva principii la care să ţii şi pe care să le urmezi şi câteva repere pentru verificare. Dacă n-ai nici un reper, atunci te poţi crede bun înainte de a fi bun, te poţi crede credincios fără să fii credincios, te poţi crede înţelept fără să fii înţelept, poţi să ai păreri despre tine care nu consună cu realitatea.

Continuare …

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Despre Boală şi aducerea-aminte de moarte (III)

Despre boală ca nevoinţă mântuitoare

Mila lui Dumnezeu fi e cu dumneavoastră! Vă tot văitaţi, dar vă văitaţi în chip mântuitor, pentru lucrarea mântuirii. Să binecuvânteze Domnul grijile dumneavoastră în această privinţă. Sunteţi bolnav cu trupul, iar lucrarea mântuirii cere osteneli şi lipsuri. Ce să faceţi? Răbdaţi cu seninătate sănătatea dumneavoastră şubredă şi mulţumiţi pentru ea lui Dumnezeu – fiindcă, de n-ar fi ea, poate că aţi umbla cu picioarele în sus, în vreme ce acum şedeţi şi umblaţi cum trebuie.

Continuare …

Sfântul Paisie Aghioritul: Nobleţea duhovnicească este superioritatea duhovnicească, este jertfa

– Gheronda, ce este nobleţea mai exact?

– Nobleţea duhovnicească este superioritatea duhovnicească, este jertfa. Un suflet nobil are pretenţii numai de la sine însuşi, iar nu de la ceilalţi. Se jertfeşte pentru ceilalţi, fără să aştepte răsplată. Uită tot ce dă, dar îşi aminteşte până şi cel mai mic lucru care i se dă. Are mărinimie, are smerenie şi simplitate, are lipsă de interes, cinste… le are pe toate. Are cea mai mare bucurie şi veselie duhovnicească.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfinţii 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin

Troparul Sfinţilor 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin, glasul al 4-lea:

Mari sunt isprăvile credinţei! În peşteră, ca într-o cămară împărătească, au petrecut cei şapte sfinţi tineri şi fără stricăciune au murit. Iar după multă vreme, ca dintr-un somn s-au sculat, pentru încredinţarea învierii tuturor oamenilor. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.

Continuare …

Gânduri pentru intelectuali: Credința trebuie practicată

Pentru a avea credinţă, trebuie practicat şi puţinul de credinţă pe care-l are omul. Mulţi se plâng că nu au credinţă, deşi ar dori să aibă şi să se împărtăşească şi ei de binefacerile ei. O cauză de tot importantă a acestei lipse este că oamenii aceştia nu practică, nu cultivă puţinul de credinţă pe care-l mai au.

Este un adevăr vechi de când îi lumea şi verificat de mii de experienţe: dacă nu te ocupi de un lucru îndeaproape şi neîntrerupt, îl uiţi, pierzi orice familiaritate cu dânsul.

Continuare …

Sfântul Teofan Zăvorâtul: Despre Boală şi aducerea-aminte de moarte (II)

Despre boală şi felul de viaţă dus. Mila lui Dumnezeu fie cu dumneavoastră!

V-aţi îmbolnăvit? Dar slavă lui Dumnezeu că vă înzdrăveniţi sau v-aţi înzdrăvenit deja. Slavă lui Dumnezeu şi pentru ca aţi îndurat nu fără folos boala. Învăţăturile pe care le-aţi primit din cele întâmplate cu dumneavoastră sunt foarte însemnate şi în viaţa lumească, cu atât mai mult în cea duhovnicească.

Continuare …